Povești din vremea Coronavirusului

Stars pattern

Așa se face că pe la final de noiembrie 2019, Pepper și Peanut au călătorit într-una dintre lumile oamenilor. Au ajuns într-o lume din dreapta. Peanut nu mai fusese acolo niciodată. Lumile oamenilor era multe și imense. Zi de zi și noapte de noapte au încercat să le vorbească oamenilor. Au încercat să le vorbească cu sunete, apoi cu grupuri de litere, apoi cu cuvinte, au încercat cu muzică, apoi cu limbajul Braille, apoi cu cel mimico-gestual, apoi cu limbi umane precum sanscrită, germană, engleză, mandarină. Nimic nu a funcționat. Tot ce aflaseră ei că ar putea funcționa a eșuat. Timpul trece și ei erau din ce în ce mai obosiți și dezamăgiți. Cam așa e cu multe proiecte și lucruri în viață. Dezamăgirea este firească, iar ei știau asta, de aceea tot căutau variante noi când dintr-o dată Pepper spune - Dacă aș intra în corpul unui om pentru a ajunge în urechea lui și să-i șoptesc direct de acolo, poate așa m-ar auzi mai bine.&nbsp; Pepper s-a grăbit să vadă primul om cu gura deschisă și a și sărit, fără să fi apucat să o audă pe Peanut care striga, speriată, către el: - Pepper, nu! Poți muri, nu a mai fost nici un Covid până acum atât de aproape de un om. Pepper, hai înapoi!!! Dar Pepper a fost înghițit de un om și era dat peste cap. Se tot învârtea și nu știa unde este și ce are de făcut. El nu călătorise atât de des încât să se descurce bine în situații limită. Așa tare s-a speriat Pepper de necunoscut și de faptul că era închis în corpul ăsta străin că s-a pierdut și emoțiile l-au copleșit. Hainele începură să i se murdărească, culorile i se schimbau, coroana devenise mai ascuțită, vocea i se schimbă. Pepper nu mai era chiar el. Știa că timpul îl va schimba, dar faptul că era prins într-un om l-a schimbat așa tare că nici el nu se mai recunoștea. Și pentru că nu se mai recunoștea și era așa speriat, uitase de misiunea lui și de faptul că voia să ajungă la urechea omului pentru a-l întreba cum se fac cărțile. Tot ce-și amintea acum Pepper era că avea o soră care-l aștepta afară și voia neapărat să meargă la ea.&nbsp;

Craft paper border

A fost odată ca niciodată un elefant care avea mulți prieteni. Trăia în savană și avea coronavirus. Era prietenul lui cel mai bun.&nbsp; Dintr-odată și coronavirus s-a îmbolnăvit.&nbsp; Din aceasta cauză s-a vindecat elefantul.&nbsp; Într-un final coronavirus a dispărut.

https://www.rawpixel.com/search/elephant?sort=curated&amp;page=1

Blue polka dot border

A fost odată ca niciodată un păianjen Bakugan pe care îl chema Troxenrol și un dinozaur pe nume Coronavirus.&nbsp; Ei cântau împreună într-o trupă rock &amp; roll. Le plăcea foarte mult să cânte.&nbsp; Dintr-o dată a venit cealaltă trupă rea de rock &amp; roll, cu chitare îngrozitoare de speriat, cu care scoteau fum negru. Dacă acest fum negru atingea pe cineva, aceștia treceau în echipa rea, iar cei răi le puteau controla mințile.&nbsp; Coronavirus a fost atins de fumul negru și i s-a spus să se transforme într-un ucigaș extra mare.&nbsp; Atunci Troxenrol îi mananca pe cei trupa rea, mai puțin pe prietenul lui, Coronavirus.&nbsp; Troxentol avea un fum alb cu care l-a transformat pe Coronavirus din nou într-un chitarist bun.&nbsp; Troxenrol i-a dat tot fumul alb, toata puterea lui, prietenului sau, apoi a murit. Coronavirus a devenit nemuritor.

Autor: Eric Antoniu Nistorică, ilustrații de Attila Csiszar (Aspirin Tattoo)

Autori: Anastasia Blaga, Aris Dragoș, Astrid Boală, Casian Dragoș, Elias Gog, Eric Hârlav, Eric Antoniu Nistorică, Gabriel Irsik, Matei Ștefan Radu, Thea Stanciu, Timotei Ignat, Vlad Eric Beligăr, Sonia Donca-Bercuci, Tobias Pasăre

- Peanut, am îmbolnăvit omul, m-am îmbolnăvit și eu, au ieșit din cauza mea niște viruși nepoliticoși și cărora nu le pasă deloc de natură și de echilibrul între noi și ceilalți. E vina mea, Peanut, e vina mea, mai bine nu visam nimic, mai bine nu planificam nimic!! - Pepper, visurile sunt importante! Ele ne fac să avem un scop pentru care să muncim atunci când suntem fericiți sau atunci când suntem triști, atunci când e greu sau ușor. Fără visuri nimeni nu ar fi împlinit. Noi doi, nu doar tu, noi doi am greșit. Dar a greși este firesc. Important este ceea ce facem după ce greșim. Ne asumăm vina, căutăm moduri de a ne repara greșelile, învățăm cum să facem mai bine data viitoare și ne cerem iertare, dar cu blândețe față de noi înșine. Nimeni nu știa cum o să fie și ce o să se întâmple. Deocamdată nimeni nu știe ce se va întâmpla acum sau de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. - Eu știu, Peanut! M-am panicat și panica nu ajută pe nimeni la nimic. Mi-am folosit energia pentru a simți frică, anxietate și îngrijorare în loc să-mi găsesc calmul și să ies din corpul omului. De la atâta panică m-am gândit că dacă o să dorm o să fie bine, dar asta mai rău a făcut. Tot sunt murdar și unsuros, de aceea am și alunecat așa ușor la tușitul omului.&nbsp; - Păi unsoarea asta poate să dispară cu săpun. SĂPUN!!! Știu! Așa putem să-i ajutăm pe oameni să se protejeze de nebunii ăia de viruși care vor doar să profite. Să se spele des pe mâini, dar mai mult decât o făceau înainte, mai des și mai mult timp să se spele. Pentru tine, Pepper, zic că un duș acasă e mai potrivit. Hai acasă și să facem niște planuri, cu mama și cu tata de cum să-i ajutăm pe oameni. De aici nu-i putem ajuta, că nu știm să vorbim cu ei fără să le facem rău. Cei doi frați făcură un plan de călătorie până acasă, așa încât să ajungă la destinație în siguranță. Au trecut multe zile până au ajuns acasă. Nici unul dintre ei nu a scos niciun cuvânt pe drum, până aproape de sosire&nbsp;când Pepper spune: - Aș vrea să îmi poată cineva citi gândurile pentru că doare prea tare să le spun eu, oricui mă va întreba despre călătoria asta…

Ilustrator: Valentina Lazăr (Fauve Atelier)

Mesajele dinozaurilor pentru voi, cititorii:

Mesajul Dinozaurilor pentru cititorii cărții de povești

Clouds pattern

Și pentru că Nessie era ocupată cu prognoza meteo pe următorul an, iar Leul fără nume nu știa cât va dura această treabă, se gândi să-l invite pe Ursulache la o tură de joacă și de prostioare. - Ce-ai vrea să facem, Ursulache? Întrebă Leul fără nume - Să spargem geamuri! - Geamurile cui? - Ale casei lui Monstruleț! - Oare nu se va supăra pe noi? Doar suntem prieteni! Sper să guste gluma! Ursulache și Leul au numărat până la 3 și au spart niște geamuri. Apoi au mai numărat o dată și au mai spart câteva și Monstruleț i-a auzit. Când a văzut ce se întâmplă, a numărat și el până la 3 și au mai spart împreună încă o tură de geamuri.&nbsp; Cei trei prieteni, acum împreună, discutau: - Monstruleț, oare ți-a plăcut gluma noastră? Spuse Leul fără nume - Geamurile se repară ușor! răspunsese Monstruleț - Dar animale nu pot repara geamuri, doar oamenii pot. Cine crezi că ar putea ieși din casă pe vremea virusului să schimbe toate geamurile astea? Spuse Leul - Păi nu, n-o să fie cazul. Eu am mâini cu un deget. Mai montez încă 4 degete de metal și voi putea monta geamuri. Spuse Monstruleț. - Ah, așa ne descurcăm și fără oameni, spuse Leul. Apoi întrebă: de când cu virusul ăsta ce-ai mai făcut? Pe unde-ai mai fost, te-ai mai văzut cu cineva? - Păi am stat în noua mea bază și nu am ieșit de acolo.&nbsp; - Mno, eu m-am plictisit să vorbesc cu tine, așa că nu mai vreau să vorbesc, spuse Leul nepoliticos.&nbsp; Leul se uită în stânga, apoi în dreapta, apoi la Monstruț și apoi la Ursulache, pe care-l și întrebă: - nu mai vreau să stăm aici, mergem prin pădure? Ursulache a acceptat invitația și l-a invitat și pe Monstruleț cu ei, nu înainte ca Monstruleț să le arate locul în care făcea baie în saramură pentru a se relaxa. Cei 3 prieteni mergeau prin pădure când deodată Leul se lovi de niște picioare foarte înalte, mai înalte decât el sau decât niște copaci simpli.

Pop art yellow

A fost odată ca niciodată un pokemon pe nume Coronavirus ce avea toate puterile și domnea peste toți.&nbsp; Oamenii au vrut să facă un foc, dar din greșeală au ars toată pădurea.&nbsp; Coronavirus s-a ridicat atunci în cer, a zburat spre foc și l-a stins cu apa lui rece ca gheața.&nbsp; Într-un final le-a dat oamenilor un foc nou care să nu ardă copacii. &nbsp;

https://www.pngitem.com/middle/Jwwwwx_transparent-red-pokemon-png-pokemon-charmander-render-png/

A fost odată ca niciodată o girafă pe care o chema Nessie. Gâtul ei era foarte, foarte lung așa încât vedea și în viitor și în prezent și în trecut. Nessie avea o inimă foarte mare și din inimă veneau toate cuvintele ei. Nessie era o persoană tolerantă și deschisă cu cei din jur, indiferent cum aceștia se purtau cu ea. Ea le vorbea tuturor frumos, le spunea cum se simte atunci când ceilalți făceau ceva anume și dacă inima-i bătea mai tare sau mai rar sau dacă inima-i tremura, apoi le spunea frumos ce are ea nevoie. Îi mai ruga pe ceilalți să se poarte frumos, cu grijă și respect, față de propria persoană, față de ceilalți și față de natură. Nessie avea și un prieten bun în lumea asta în care trăia ea. Prietenul ei era foarte diferit față de ea. E vorba de un leu fioros. „Leul fără nume” i se spunea lui pentru că întotdeauna dă din codiță, enervat, ca și cum nimic nu-i convine și nici un nume nu i s-ar potrivi. Și nimeni nu s-a gândit vreodată să-i dea vreun nume, pentru că ori de câte ori cineva încerca, el dădea din codiță atât de tare că ceilalți se speriau. Leu ăsta fără nume, vorbea cu capul de parcă nici n-ar avea inimă, deși avea. Leul vorbea doar din cap și tot ceea ce spunea era alb sau negru, bun sau rău, și tot ce zicea era plin de ordine, ca și cum el ar fi fost șeful tuturor și toate i se cuvin.

Ceea ce spunea el suna la fel tot timpul: „vreau să se întâmple așa..!”, „nu, vreau să faci cum spun eu!”, „ba nu, e cum spun eu!”, „am nevoie de asta, așa că adu-mi”. Totul trebuia să fie cum voia el. În lumea asta, mai era un ursuleț pe nume Ursulache și el făcea multe prostii. De exemplu, voia să lovească pe cineva cu pumnul, dar lovea pe lângă și ajungea să cadă. Ursulache era prieten cu Leul fără nume. Amândoi erau neastâmpărați. Un alt prieten de-al lui Ursulache era Monstrulețul. Și Monstrulețul făcea multe prostii. Monstrulețul îi cunoștea și pe Leul fără nume și pe girafa Nessie, era prieten cu ei. Într-o zi, girafa Nessie s-a gândit că trebuie să se uite în viitor să afle prognoza meteo, dacă va ploua, dacă va fi soare, dacă va fi bunătate în lume, dacă grădinile din balcoane pe care oamenii le-au făcut vor avea parte de vreme bună. Oamenii încă nu pot ieși din case, doar animalele pot. Coronavirusul încă este în lume. Nessie s-a gândit că o prognoză meteo mai bună decât cea de la televizor îi va ajuta pe oameni să aibă mai mare grijă de grădinile, de emoțiile și de gândurile lor. Dintr-o dată și-a alungit gâtul atât de mult că prietenii ei n-o mai vedeau.

Pencils border

Și ultima poveste, ca semn de mulțumire al Dinozaurului Son pentru dinozaurii Anastasia, Aris, Astrid, Casi, Elias, Eric, Eric Antoniu, Gabi, Matei, Thea, Timi, Vlad, Toby, cu mesajul „Mulțumesc că suntem aici unul pentru celălalt! Viața este mai frumoasă cu voi, la fel și carantina!”

Grey polka dot border

A fost odată ca niciodată un monstru pe nume Coronavirus. Coronavirus călătorea cu familia lui, cu mașina. Într-o zi i s-a stricat motorul. Apoi și-a luat un Jeep cu care a călătorit prin toată lumea. 

și ilustrată de Attila Debelka (Bizzzart Tattoo)

Small dotted paper

A fost odată ca niciodată un monstruleț care e Coronavirus. Și Coronavirus când mușcă are venin și omoară oamenii.&nbsp; După o vreme au venit soldățeii. Coronavirus aproape a fost învins, dar soldățeii nu au putut să câștige lupta. S-au îmbolnăvit foarte mulți oameni, dar au mers la spital și s-au făcut bine.

Autor: Eric Antoniu Nistorică, Ilustrator: Dimitri Theo Rotaru (echipa Supereroilor)

...Curcubeul să ne amintească cât de frumoasă este „vindecarea” de după o „furtună”. Să rămânem sănătoși și să avem grijă de noi și de ceilalți!

Pop art blue

Și așa au făcut. A trecut multă vreme până când au reușit să planteze toți copacii, apoi să-i aducă pe oameni pe Marte, apoi să meargă pe Pământ să vindece planeta. Chiar dacă au fost multe lucruri greu de făcut, cei 6 prieteni nu s-au dat bătuți. Au muncit mult să-și crească copacii, să pregătească de mâncare, să facă sport, să glumească. Nu le-a fost ușor să facă asta când erau pe altă planetă și nu aveau libertatea cu care erau obișnuiți, dar au fost determinați și hotărâți să se întoarcă acasă și să le fie bine, împreună.

Autori: Astrid Boală, Gabriel Irsik, Casian Dragoș, Aris Dragoș, Elias Gog, Sonia Bercuci

- Ursule de rocă, ai avut dreptate. Am și uitat că sportul este important și ajută emoțiile și gândurile să se limpezească! Mi-ar folosi însă și niște bancuri. Acum sunt relaxată, dar aș vrea să și râd. Știe cineva un banc? Maimu spusese bancul cu Bulă și sarmalele: „Bulă venea de la școală. Apoi a întrebat-o pe mama lui: - Mamă, ce avem de mâncare? - Sarmale, spuse mama. - Sarmale?! Spuse Bulă super entuziasmat. A doua zi Bulă a venit acasă și a întrebat: - Mamă, ce avem de mâncare? - Sarmale, spuse mama. - Sarmale?! Spuse Bulă entuziasmat. A treia zi Bulă a venit acasă și a întrebat: - Mamă, ce avem de mâncare? - Sarmale, spuse mama. - Sarmale?! Spuse Bulă puțin entuziasmat. A patra zi Bulă a venit acasă și a întrebat: - Mamă, ce avem de mâncare? - Sarmale, spuse mama. - Sarmale?! Spuse Bulă trist. A cincea zi Bulă a venit acasă și a întrebat: - Mamă, ce avem de mâncare? - Sarmale, spuse mama. - Sarmale?! Spuse Bulă super entuziasmat.” Prietenii s-au uitat unii la alții și au zâmbit. Olga i-a mulțumit lui Maimu și a întrebat dacă mai știe cineva încă un banc. Atunci Alfa i-a spus: „Un soț se întoarce acasă și-i spune soției:

De ce eu sunt ultimul care află ceva în casa asta? Și soția zice: Șșt, că te aud copiii. Copiii, care copii?” Prietenii mai trag o tură de râs și apoi concluzionează: pentru a face față mai bine emoțiilor, e bine să faci o oră de yoga pe zi și să glumești cu prietenii tăi. Apoi gândindu-se la emoții și-au dat seama că ăsta este un loc total nou și în curând vor începe să simtă tot felul de lucruri: lui Ingrid o să i se facă dor de joaca cu oameni, Alfa nu va mai avea unde să doarmă la umbră pentru că nu găsiseră nicăieri un copac, lui Maimu o să i se facă foame și dor mare de banane, Nikelodeon nu va mai avea unde să se cațere. Au continuat să caute soluții. - Eu zic să mergem în cratere, spuse Ursul de rocă. - Dar în cratere nu sunt oameni sau mâncare, spuse Olga. - Da, dar putem putem planta copaci, spuse Alfa. Putem planta bananieri și trestii. Așa vom avea și mâncare și umbră. Și zic să mai salvăm niște oameni de pe Pământ, iar ei să se joace și cu Ingrid și să se împrietenească cu marțienii. Apoi mergem cu marțienii pe Pământ că ei au superputeri și pot face virusurile să dispară.

A fost o dată ca niciodată un leu pe nume Coronavirus. Trăia singur în deșert. Dintr-o dată s-a simțit plictisit. A început să-și caute prietenul Pastilă. Când s-au întâlnit au fost grozav de bucuroși E bine să ai prieteni!&nbsp;

Ilustrator: Attila Csiszar (Aspirin Tattoo)

Green polka dot pattern

A fost odată ca niciodată o țară care se numea Coronavirus.&nbsp; Un urs grizzly a ajuns în țara Coronavirus și i-a plăcut mult aici pentru că erau multe clătite. Iar ursului îi plăceau foarte mult clătitele.&nbsp; Într-o zi a venit și un cal în țara Coronavirus și a găsit aici multe diamante.&nbsp; În țara Coronavirus poți găsi multe minunății.&nbsp;

<a href="https://freesvg.org/grizzly-bear">grizzly-bear</a>

Ruled paper

Aventurile lui Andrei și ale lui Coronavirus

A fost odată un băiat pe nume Andrei care avea un prieten pe nume Coronavirus. Coronavirus trăia în țara minunilor, acolo erau cele rele și bune.&nbsp; Coronavirus nu știa de ce el și părinții lui trăiau în țara rea, iar Andrei în țara bună. Coronavirus a vrut să meargă în țara bună și părinții lui l-au lăsat. Când a ajuns în țara bună, toți oamenii de acolo s-au îmbolnăvit.&nbsp;&nbsp; Apoi Andrei a venit și i-a salvat pe toți oamenii, iar pe coronavirus l-a făcut să nu mai fie periculos pentru ceilalți oameni.&nbsp;

Coronavirus și Andrei au mers într-o călătorie în care trebuia să găsească diamantele pokemon. Au găsit diamantele cu tot felul de pokemoni în ele. Când le-au luat, un diamant s-a spart și a ieșit din el Mewtwo. Alte diamante s-au spart picând din brațele lor, așa că alți pokemoni au ieșit. Pokemonii aveau în gurile lor niște pokemingi.

Cei 3 prieteni au mers împreună în baza lui Monstruleț. Pe drumul până acolo au apărut și primele discuții despre cum vor sări de la etajul 3: - Eu am o blăniță cu fire lungi și dese, dar nu cred că mă va ajuta să plutesc în siguranță până jos, zice Leul. - Îți dau eu parașută, trebuie doar să-mi ceri. - Ursulache, tu&nbsp;ai nevoie de parașută? Întreabă Monstruleț. - Nu, nu! - Nici eu nu am nevoie, spuse Monstruleț. Imediat ce au ajuns au început săriturile. Primul a fost Monstruleț pentru că el era gazda. A urmat apoi Leul fără nume care a sărit și a aterizat în picioare. - Cum ești, Leule, ți-a mai trecut furia? întrebă Monstruleț - Monstruleț, îți jur, e tare frumos să zbori și să vezi lucrurile de la înălțime. Parcă te detașezi puțin și apoi plutești, plutești în liniște până jos. O dată cu corpul meu au plutit și emoțiile mele din cap, din suflet și din corp. Mai vreau! - Și eu vreau să încerc, spuse înainte să sară Ursulache. - Leule, poți să mai sari o dată că doar parașuta nu e de unică folosință, spuse Monstruleț. Prietenii au tot sărit, apoi Leul l-a întrebat și pe Ursulache cum i s-a părut saltul. - Foarte fain a fost! Lucrurile de la înălțime se văd fain! Spuse Ursulache. - Și mie îmi place să văd lucrurile de la distanță, spuse Monstruleț. Apoi Leul, supărat că nu poate fi la înălțime tot timpul continuă: - Eu sunt mai mic de înălțime decât voi. Chiar dacă pe lângă o pisică sunt uriaș, față de alte animale sunt foarte scund. Mă tot lovesc de picioarele animalelor, de faptul că animalele nu mă văd mereu ca un prieten, oamenilor le e frică de mine, iar acum că am văzut lucrurile de la înălțime parcă viața e altfel. Oare, Monstruleț, mi-ai mai putea da această parașută pe care-ai făcut-o astăzi și alte dăți? - Păi parașuta asta o am de acum 5 ani, înainte de Coronavirus, spuse Monstruleț. - Înseamnă că dacă ai cu tine și în tine așa multe resurse dinainte de virus, nu prea ți-e frică de el, spuse Leul.

Între timp Peanut reușise să găsească niște cercetători și îi urmărea zi de zi, că poate va reuși să învețe cum să comunice cu ei așa încât să-l salveze pe Pepper. Nici nu știa că urmărindu-i va ajunge la spitalul unde era omul în care intrase Pepper. Omul era acum foarte, foarte bolnav, iar medicii chemaseră niște cercetători să afle despre noua boală.&nbsp; Peanut se întristă atât de tare știind că e vina ei și a fratelui ei. Ea știe că pe Pământ milioane de specii trăiesc împreună, într-un ecosistem care funcționează. Știa că uneori ea, ca virus, este în pericol, alteori că ea este un pericol pentru alții. Știa de cine să se ferească și cum să trăiască, dar nu știa nimic despre cum o să trăiască Pepper într-un om, mai ales că Pepper voia să fie prieten cu oamenii, nu să le facă rău.&nbsp; - Oare cum se simte Pepper...oare este copleșit de tristețea de a îmbolnăvi un om pe care voia să-l cunoască și să povestească despre cărți? Oare o să mai aibă puțină putere să iasă de acolo și să ne reparăm greșeala? Peanut știa că un virus se multiplică prin vizitarea celulelor, dar ceea ce nu știa era că Pepper era deja multiplicat însă virusurile noi era nepoliticoase, leneșe, nerecunoscătoare și egoiste.&nbsp; Virusurile noi nu erau acum doar 2 erau mult mai multe căci au intrat în vizită pe la multe celule și cum una se îmbolnăvea, în loc să o ajute, plecau spre alta nouă. Când au văzut că tot corpul era bolnav și că omul lor nu mai avea putere, virusurile noi s-au cățărat pe trahee și pentru că la cățărat gâtul omului se irita, acesta tușea, iar când tușea câte 3 viruși, ținându-se de mână săreau ca și cum erau într-un parc de distracții.&nbsp; Virusurile noi călătoreau din om în om și mâncau tot ce li se părea interesant, așa încât oamenii nu mai aveau energie deloc.&nbsp; Pepper a reușit să iasă și el, omul tușea atât de mult că mulți viruși au ieșit afară, iar când a văzut-o pe Peanut a început să plângă, spunându-i suspinând,

Pepper a început să citească în stele, apoi să citească gânduri și apoi vise. A citit cam tot ceea ce se putea citi. Și pentru că asta nu-i era de ajuns, s-a gândit că ar putea căuta niște cărți pentru el, doar că mai mici, că cele ale oamenilor erau uriașe. Pepper își dorea tare mult să citească. Voia să descopere lumea fără să călătorească zi de zi, minut de minut pentru că asta însemna să plece din loc în loc și să-și facă mereu bagajul. Ba mai mult, auzise că în fiecare lume în care ar fi călătorit și-ar fi mărit familia, iar el nu era pregătit pentru asta. Voia să descopere lumile din cărțile oamenilor. Voia să stea acasă și să călătorească cu imaginația lui, citind toate cărțile despre univers ce au fost scrise vreodată.&nbsp; - Tata, oare există cărți pentru virusuri? Îl întrebă Pepper pe tatăl lui. - Cărți? Adică foile alea cu scris și cusute-ntr-o parte pe care le folosesc oamenii să călătorească cu mintea? Întrebă domnul Covid. - Da, exact despre ele vorbesc! - Pepper, doar știi că pe noi nici măcar la microscop nu ne poți vedea prea bine. O carte ar trebui să fie și mai mică. Din păcate nici o tipografie nu are încă această tehnologie. - Deci nu există? - Din păcate nu.&nbsp; Pepper se întristă foarte tare și își aplecă capul atât de mult că se vedea doar coroana pe care cei din familia lor trebuiau să o poarte mereu. - Pepper, văd că-ți este greu și că ești trist. Din păcate eu nu te pot ajuta, nu mă pricep la tehnologie și nici nu aș putea să te îndrum cumva. Dar poate dacă vei călători, ca toți cei din familia noastră, în lumile cunoscute de noi și pentru care avem și reduceri la bilete, poate nu vei mai simți nevoia de cărți. Spuse atunci domnul Covid. - Dar..dar eu nu vreau să merg într-un loc doar pentru că avem reduceri sau pentru că așa zice familia. Vreau să mă duc acolo unde simt că am ceva de făcut, de învățat. Vreau să-i cunosc pe oameni și să-i întreb cum inventează ei cărțile toate. Vreau să învăț să scriu cărți.

Peanut era atât de panicată că a încercat să plece acasă, în lumea ei, dar nu mai avea așa multă energie și călătoria nu i-a ieșit. S-a gândit apoi că ar putea căuta pe cineva ca ea, printre oameni. Ar putea căuta un cercetător-om care să o ajute să-și salveze fratele și, desigur, pe omul în care Pepper a rămas blocat.&nbsp; Pepper a început să se simtă atât de obosit că nu știa ce să facă și cum să mai lupte să iasă din corpul ăsta uman și să meargă la Peanut. A văzut apoi o celulă, o biluță mai mare decât el care părea o gazdă prietenoasă. S-a gândit că n-ar strica nimănui dacă ar trage un pui de somn și apoi ar căuta iară drumul afară, așa că a intrat în celulă. Pepper era însă prea mic pentru a înțelege că atunci când un virus intră într-o celulă celula, chiar dacă pare o gazdă bună, se îmbolnăvește și începe să simtă tot felul de lucruri ciudate. Celula care-l găzduia pe Pepper nu mai văzuse nici ea un virus așa ciudat, cu coroană, rătăcit, speriat și care-și schimba hăinuțele și aspectul de la emoții așa puternice. Cu empatie și îngrijorare l-a luat pe Pepper în brațe și l-a mângăiat pe spate spunându-i că va fi bine și că-i face ceva de mâncare, dar apoi îl roagă să plece ca ea să se poată odihni, iar el să-și caute sora. Celula a început să gătească, dar din greșeală și neatenție, a uitat să se spele pe mâini și a gătit niște proteine cu mâinile pline de praf, transpirație și grăsime de virus. Când a mâncat cele pregătite, Pepper s-a multiplicat și încă doi viruși au apărut. Doar că aceștia nu mai erau coronavirusuri precum cele din familia lui. Pepper nu fusese niciodată precum familia lui, iar acum nu mai era nici cum obișnuia el să fie, așa că cei doi viruși erau foarte diferiți față de tot ce fusese cunoscut înainte. Celula, așa de îngrămădită era acum bolnavă. Nu se simțise niciodată așa. Speriat, Pepper îi rugă pe cei doi semeni să meargă ei să caute o ieșire din corp, cât el să o ajute pe celulă să se facă bine. Dar cei doi, fără nume sau bunăvoință, i-au spus că lor le place acolo și că ăsta e locul nașterii lor și că n-au de gând să plece din omul lor. A trecut o vreme, decembrie a venit, iar omul lor a ajuns la spital. Multe celule erau acum bolnave. La fel și plămânii omului și gâtul lui. Nici un medic nu mai văzuse o răceală sau o gripă așa.

Imediat Leul a și-nceput să vorbească urât, să se răstească, ba chiar să țipe: - Ce-i asta? De ce ești aici? De ce nu te dai din drumul meu? Ce-ți trebuie? Leul era plin de întrebări pe care le striga în sus, fără să audă că Monstruleț încerca să afle ce i s-a întâmplat sau dacă e bine. Evident, Leul era atât de furios că n-a recunoscut ale cui erau picioarele uriașe, chiar dacă erau ale prietenei lui, Nessie.&nbsp; Ursulache și cu Monstruleț se gândeau oare cum va reacționa Nessie la toate strigătele astea. Ursulache nu spunea nimic, dar Monstruleț era convins că Nessie îi va vorbi frumos, așa încât să se calmeze...că doar nu era să-i zică exact așa „Calmează-te!” că nimeni nu se calmează când aude asta.&nbsp; Nessie își coborî gâtul din viitor și reveni în prezent. Se uită în jur și apoi spuse: - Leule fără nume, prieten drag, mi-a fost dor de tine, dar să știi că atunci când simt că mă lovești nu am nici o problemă, că știu că a fost o greșeală, dar atunci când aud că-mi vorbești urât cred că nu mai e neapărat o greșeală. Nu-mi place să mi se vorbească așa. Eu eram ocupată acolo sus-sus să văd cum vor fi lunile care vin, mai ales în vremea Coronavirsului. Am nevoie de liniște și concentrare pentru a vedea în viitor. Dacă doar te-ai fi ciocnit de mine aș fi trecut cu vederea, dar pentru că ai strigat așa urât la mine am coborât să vorbesc cu tine. Crezi că data viitoare, dacă s-ar mai întâmpla asta, ai putea doar să accepți că ne-am ciocnit și să mergi mai departe și eu să rămân concentrată la ce am eu de făcut? - Mno bine, îmi cer scuze. Promit să nu te mai deranjez. Poți să mergi înapoi în viitor și dacă cumva ne mai ciocnim o să am mai multă grijă la ceea ce spun.&nbsp; Leului nu prea-i convenea că trebuie să-și ceară scuze, dar ce-a spus Nessie părea acceptabil, așa că scuzele lui erau adevărate. Nessie plecă înapoi în viitor, iar Leul începu să vorbească cu prietenii lui.&nbsp; - Băi Monstruleț, girafa asta mereu îmi zice cum să fac lucrurile. Nu prea-mi convine, dar felul în care vorbește mă face să-nțeleg ce o deranjează. Nu mi-este însă ușor să mă calmez. Aș vrea să facem ceva să-mi fie mai bine pentru că acum nu sunt foarte, foarte, foarte, foarte calm. Aveți vreo idee de joc prin care să-mi scot furia? - Leapșa! zice Ursulace - Să sărim de la etajul 3, zice Monstruleț. - De la ce etaj? Noi n-avem etaje, doar oamenii au și dacă mai mergem și noi acum la ei poate se sperie și mai tare și deja sunt speriați de virus, zice Leul&nbsp;fără nume. - Păi tu ai uitat de baza mea, zice Monstruleț. - WOW, hai în baza ta!

Șase prieteni pe Marte

A fost odată ca niciodată un grup de 6 prieteni destul de diferiți între ei. Cei 6, Alfa, Ursul de rocă, Nikelo Dol, Maimu, Ingrid și Olga au trăit până acum pe Pământ. Alfa este un leopard uriaș căruia îi place să doarmă la umbră și nu-i place deloc să fie trezită din somn, la fel cum nu-i place deloc să se ude, dar îi place carnea. Alfa nu știe să înoate sau să meargă pe gheață ori să vâneze iarna. Se descurcă foarte bine la vânat în toate celelalte anotimpuri, mai ales că are de fugărit antilope. Ursul de rocă are 5 ani și îi place să doarmă, să stea în peșteri și-n păduri, dar nu-i place deloc să meargă pe gheață. Ursul de rocă se descurcă foarte bine la jonglat cu flowerstik-ul și la cântat cu tondrum, dar nu se descurcă la înot.&nbsp;&nbsp;&nbsp; Nikelo dol are un an, iubește să se joace, dar nu-i place deloc, deloc să se lovească. Nikelo dol nu știe anotimpurile, dar știe să se cațăre.&nbsp;

Maimu are 10 ani, îi place să călătoreacă, să danseze și, precum orice maimuțică, iubește bananele. Nu-i place să meargă la bazin și să facă baie. Maimu nu știe să se joace, dar știe foarte, foarte bine să se lupte pentru că are picioarele și mâinile foarte puternice. Ingrid este un cățel de 7 ani căruia îi place foarte, foarte, foarte mult să doarmă, să se joace cu copiii și să-i lingă pe față. Lui Ingrid nu-i place să cadă și să se lovească. Ingrid nu se descurcă deloc, deloc la cățărat, dar se descurcă foarte, foarte, foarte, foarte, foarte bine la jucat cu oamenii.&nbsp;&nbsp; Olga este o bufniță bătrână, are 123 de ani și vorbește orice limbă cu un accent ciudat pentru că se mută des dintr-o țară într-alta. Olgăi i place să observe lumea, dar crede că e atotștiutoare și nu-i place să ningă sau să plouă sau să fie prea multă lumină. Olga este nepoliticoasă, arțăgoasă și nu știe să vorbească frumos cu oamenii sau animalele, decât dacă este în intimitate cu o singură persoană - atunci dă sfaturi bune.

- Așa e, nu prea-mi-e frică nici de virus și nici de natură, nu prea mi-e frică de nimic, aprobă Monstruleț. - Eu nu am avut o parașută, dar am avut niște clești să nu cad. Iar oamenii care vor să sară, pot și ei și noi îi putem prinde.&nbsp; Discuția despre oameni a continuat apoi între cei 3 prieteni. Se gândeau cum ar putea oamenii să se ajute singuri în lupta cu coronavirusul.&nbsp; Ursulache se gândea că ar fi foarte util să aibă ca un fel de elastic, așa precum reziliența care e un elastic în mintea noastră care ne arată că putem să facem ceva și când credem că nu mai putem. Elasticul rezilienței se întinde și când credem că nu se mai poate întinde, apoi, când nu mai e nevoie să se întindă, se face cum era înainte, ca o ață. Iar oamenii se pot folosi de ața asta elastică să sară de la etajul 3 al bazei și să vadă lucrurile de la înălțime, sau pot să se comporte ca un elastic și să se întindă acum cât este nevoie pentru a trece de criză, apoi se pot opri din întins. Monstruleț spune că el n-are parașute pentru oameni, că le-a folosit doar pentru animale, dar dacă oamenii vor să vadă situația de la distanță se pot urca undeva sus, poate pe un munte, undeva unde să aibă o panoramă și să vadă lucrurile în ansamblu.

Discuția era în toi când li s-a alăturat și Nessie, care își terminase prognoza meteo și de emoții. După ce i-a ascultat discutând despre oameni și ce pot face ei în criza asta a virusului, a spus că vrea să spună și ea ceva, mai ales că ea este obișnuită să vadă lucrurile de la distanță, de la înălțime, și pe cele din trecut și prezent, dar și pe cele din viitor.&nbsp; Și după ce vedem lucrurile de la distanță, ne gândim cum sunt și le acceptăm EXACT așa cum sunt. Apoi le alegem pe cele pe care le putem rezolva și începem să le rezolvăm. Pe cele pe care nu le putem rezolva sau controla, măcar știm că putem controla cum reacționăm noi la ele, spuse Nessie. Cei 4 prieteni au o discuție foarte importantă ce pare că va continua și la prânzul pe care și-au propus să-l servească împreună. Nessie avea să le spună care va fi prognoza, iar ceilalți aveau să-i spună ce bine le-a făcut să se relaxeze împreună, la Monstruleț în bază. Voi cum credeți că va fi progonza în lume în următorul an? Vor fi soare, ploi, ninsori, generozitate, bunătate și solidaritate?

A fost odată ca niciodată un mic, mic, tare mic virus pe nume Pepper. Părinții lui i-au dat numele acesta pentru că atunci când s-a născut era precum o boabă de piper, iar „pepper” în limba engleză înseamnă piper.&nbsp; Pepper nu era însă ca toți cei din familia lui, iar asta era un lucru foarte ciudat și rar. Poate încă nu știi că virusurile sunt cele mai răspândite forme de viață. Acum că ai aflat sau că ți-ai amintit, îți mai spun și că virusurile sunt rude unele cu altele și că sunt mai multe familii de virusuri, așa cum sunt mai multe culori într-o cutie de creioane colorate: toate sunt creioane, dar fiecare are culoarea ei și unele ne plac mai mult decât altele. Familia din care face parte Pepper este numită Coronavirus. E o familie cunoscută în lumea virusurilor, uneori și în lumea oamenilor. Virusurile sunt, de felul lor, ființe călătoare. Le place să călătorească, uneori prin toată lumea. Așa învață mai multe despre animale, despre oameni, despre natură. Sunt puțin curioși. Zic puțin că le place să călătorească prin aceleași lumi prin care au călătorit părinții, bunicii și prietenii lor. Mereu pe aceleași drumuri, care sunt cunoscute de marile familii, dar care sunt complet noi pentru fiecare virus în parte. Sunt convinsă că și tu ai învățat câteva lucruri în călătoriile tale, mai ales în acelea în care n-ai mai fost vreodată. Pepper era, așa cum îți spuneam, diferit de frații și surorile lui, de verișorii și verișoarele lui, de părinți, de unchi și de mătuși, de bunici și de străbunici. Când s-a născut nimeni nu știa că e diferit. Nimeni nu știa cum e diferit, în ce fel sau din ce motiv. Pepper a mers de mic la grădiniță, apoi la școală, apoi s-a hotărât că vrea să învețe pe cont propriu și să încerce orice îi trece prin cap, orice își propune. Știa că dacă are niște intenții clare și-și face niște planuri pe care să le transforme în realitate va avea succes în ceea ce-și propunea. Părinții lui era tare mândri de el văzând că este așa preocupat de învățare.

Bolt purple

A fost odată un coronavirus care se plimba prin pădure.&nbsp; Acest coronavirus nu era unul obișnuit. Era un supererou. Și cum mergea el așa, a văzut o peșteră. A înaintat și în peștera l-a găsit pe pokemonul Mewtwo. Cei doi erau inamici și s-au luptat.&nbsp; Coronavirusul l-a omorat pe Mewtwo, care doar voia să-și demonstreze puterea fără să-i pese de nimeni.

Autor: Eric Hârlav

- Pepper, poate așa se nasc cărțile, din experiențe, uneori din cele dureroase.. Ce-ar fi dacă ai scrie pe o frunză tot ce ai trăit sau simțit în călătoria asta...ar fi ca o foaie uriașă. Ne e o carte, dar ar putea avea la fel de mult text ca o bibliotecă, mai ales dacă e o frunză de Monstera Deliciosa că e uriașă! - Aș putea face asta, poate așa o să ajut alte virusuri să afle că oamenii nu sunt dușmanii nostri și că nu putem vorbi cu ei oricum sau când vrem noi. Cei doi frați au ajuns acasă unde toată lumea era îngrijorată. Auziseră că în mai multe lumi ale oamenilor erau bande de virusuri agresive care îi făceau pe oameni foarte, foarte contagioși și bolnavi.&nbsp; Timpul a trecut, iar micul Pepper era acum scriitor. Ajuta virusurile din lumea lui să fie mai blânde, să respecte natura și să se ferească de egoism.&nbsp; Peanut continuase cercetările despre cum să-i ajute pe oameni, apoi le trimitea oamenilor mesaje, în visele lor, de cum să aibă grijă de virusul nou, numit Covid-19. Covid era și numele ei de familie, însă 19 era venea de la anul în care virusul a devenit neprietenos cu oamenii. Pentru Pepper și Peanut totul părea ca un vis urât, dar amândoi știau că o greșeală, oricât de mare ar fi ea, poate fi corectată și dintr-o situație ca asta, oricât de nouă și de grea este, putem ieși împreună. În fond, ăsta este echilibrul naturii. În natură viața și moartea sunt firești, la fel cum sunt răsăritul și apusul. Viața apare și dispare, la fel și virusurile - apar și dispar, la fel ca și boala - apare și apoi se vindecă, iar când nu se vindecă, să ne aducem aminte că așa este natura! Sfârșit.

În 2020 cei 6 prieteni au luat o decizie la fel de neașteptată precum invazia de pe Pământ. Cei 6 erau într-o rachetă care trebuia să decoleze de pe astroportul proaspăt construit lângă Cluj-Napoca, cu destinația Marte. Pământul fusese infectat de mulți viruși, nu doar dintre cei cu coroane, dar și dintre cei de indiferență, intoleranță și iresponsabilitate. Grupul de prieteni s-a hotărât să plece pe Marte și să trăiască acolo.&nbsp; După un drum foarte lung într-un spațiu închis și mic precum racheta cu care cei șase au călătorit, toată lumea era ușor nervoasă și obosită și irascibilă, așa de tare încât la sosirea pe Marte, Maimu a și sărit la ceilalți să-i strângă de gât că nu mai suporta să nu aibă nici o clipă doar pentru ea. Știam asta despre ea, că nu știe să se joace, dar că se pricepe la a se lupa cu ceilalți, însă statul în același spațiu foarte mic ne poate provoca pe mulți dintre noi, chiar dacă suntem în familie sau între prieteni. Pe Maimu a liniștit-o Olga, rugând-o să se folosească de cuvinte atunci când este furioasă, să le spună celorlalți ce o supără și ce are nevoie ca să treacă prin supărare și să-și folosească brațele în a-și îmbrățișa prietenii mai mult decât a-i strânge de gât.

Ursul de rocă nu fusese atât de atent la acest conflict căci imediat după ce au ajuns pe Marte, Ursul a văzut un grup de extratereștrii, de marțieni, pe care i-a întrebat unde este casa lor. Marțienii i-au spus ursului să-i urmeze, iar ursul așa a făcut. - Ham, cred că e o idee bună să mergem și noi cu Ursul de Rocă și cu marțienii, ham! În loc să ne certăm, mai bine cercetăm, spuse Ingrid.&nbsp; Prietenii ei erau de acord cu ea, așa că toată lumea a pornit spre casa marțienilor. Pe drum, Nikelodeon a găsit diamante marțiene, despre care nu știa că amplifică stările de spirit: dacă te simți bine și atingi un astfel de diamant, te vei simți și mai bine, dar dacă ești supărat și atingi un diamant, vei fi și mai supărat. Dacă te comporți urât cu ceilalți și atingi un diamant, te vei comporta și mai urât și tot așa. Nici Olga nu știa asta despre diamante și atunci când a atins unul dintr-o dată a devenit și mai nepoliticoasă: - Tu, Alfa, degeaba ești atât de mare, nu știi nimic, mai bine rămâneai pe Pământ. Iar tu, Ursule de rocă, tu ești un leneș care toată ziua ar vrea să doarmă. Mai bine te duci în rachetă să dormi...nu e o peșteră, dar seamănă cu una, așa că mergi și hibernează! Tu, Nikelodeon, mai bine te-ai duce să înveți anotimpurile, cum să ai un an și să nu știi anotimpurile!

Grey polka dot pattern

și ilustrată de Attila Debelka (Bizzzart Tattoo)

Au dat pokemingile lui Coronavirus și lui Andrei. Cei doi prieteni, Coronavirus și Andrei au folosit pokemingiile - le-au aruncat și au prins în ele pokemoni. Apoi au aruncat bilele ca să se lupte cu Mewtwo. Unii pokemoni s-au lovit, așa că au câștigat Coronavirus și Andrei, pe cand Mewtwo a fost lovit cu o mega flacăra.&nbsp; Într-un final Andrei și Coronavirus s-au dus acasă în țara bună și frumoasă a oamenilor.

Autor: Anastasia Blaga Ilustrator: Valentina Lazăr (Fauve Atelier)

Paper stack border

Mewtwo mergea spre o petrecere de supereroi. Pe același drum cu el erau și un Coronavirus și Kylo Ren. Cei trei nu se cunoșteau și nu știau că merg în același loc, deși strada pe care mergeau se termina chiar cu locul în care era petrecerea.&nbsp; Dintr-o dată, Kylo Ren s-a că Mewtwo nu a respectat distanța pe care și-ar fi dorit-o Kylo Ren, așa că i-a vorbit urât pokemonului și și-a scos sabia laser amenințându-l. A început o luptă între cei doi: Kylo Ren a făcut niște scheme și i-a controlat gândurile lui Mewtwo așa încât și el să fie de partea răului. Kylo Ren nu știa însă că Mewtwo este mai puternic decât arăta și pokemonul a făcut niște scheme așa încât l-a atras pe Kylo Ren de partea binelui. Coronavirusul, care îi observase de la distanță s-a gândit să vină mai aproape de ei, așa de aproape că a reușit să-l îmbolnăvească pe Kylo Ren. Forța binelui din Kylo Ren și imunitatea lui puternică au luptat cu fiecare virus în parte, așa că s-a vindecat destul de repede.&nbsp; Coronavirusul a chemat însă întăriri, așa că au venit încă 100 de Coronaviruși și l-au omorât, ajungând să fie foarte, foarte bolnav. Fără să realizeze că lupta cu&nbsp; Kylo Ren îi îmbolnăvește și pe ei, odată cu moartea lui Kylo Ren au murit și virusurile. Kylo Ren e mort, Coronavirusurile la fel, dar lumea nu s-a speriat de asta pentru că știau că moartea e firească pentru orice ființă vie.&nbsp; Rămânând singur, Mewtwo s-a hotărât să meargă acasă și să verifice dacă nu cumva este bolnav pentru că virusurile au fost prea aproape de el.&nbsp;&nbsp; După o vreme, lucrurile au început să fie mai bune, iar forța să fie prezentă peste tot.

Cei doi frați au petrecut toată seara împreună și fața lui Pepper radia de bucurie când auzise că Peanut avea o idee despre cum ar putea să-l ajute. Peanut era un virus-cercetător. Studiase cercetarea lumilor umane și a celor artificiale, cele din urmă create tot de oameni, și pleca peste tot în lumi pentru a aduce date altor virusuri cu care lucra la Institutul de Cercetare a Lumilor Umane.&nbsp; - Peanut, mă gândesc să mergem împreună în lumile oamenilor și îi întrebăm cum scriu ei cărți și îi rugăm să ne spună ce scrie în cărțile lor, așa am avea niște informații importante pe care să le folosim. La asta m-am tot gândit eu cât am stat în camera mea, doar că mie nu-mi place să călătoresc așa, din lume în lume și habar nu am cum să fac asta.&nbsp; - Bine că mie îmi place! Singura problemă este că eu am călătorit în lumile oamenilor, dar nu am interacționat vreodată cu ei și nimeni din familia noastră nu a făcut asta vreodată. Nu știu cum am putea vorbi cu ei, dacă e periculos pentru noi sau pentru ei, dacă ne mai putem întoarce acasă la fel cum suntem acum, dacă viețile noastre ar mai fi la fel. - Peanut, noi doi nu suntem la fel ca ceilalți. Eu sunt poate singurul virus din lume care nu vrea să călătorească, care nu vrea să facă nici un curs de cum să călătorești mai ușor, ori care respectă toate hărțile făcute de familiile noastre. Tu..tu nu te-ai născut ca restul. Toată lumea din familia noastră e ca o biluță de apă, mai puțin eu că-s precum una de piper, dar tu ești ușor mai lungă, precum o alună. Mereu au râs celelalte virusuri de noi că am fost ciudați, cum ar fi acum dacă în loc să le spunem să se oprească i-am ajuta să învețe, din cărți, cum să aibă grijă unii de alții. Cine știe, poate cei ca noi vor simți că au și ei un loc al lor. Iar tu...tu vei putea să-și strângi toate cercetările în cărți. Așa ar ajunge la multă, multă lume.&nbsp; Pepper visa cu ochii deschiși și vorbea atât de repede că Peanut abia putea ține pasul cu el și cu entuziasmul lui. Peanut era mult mai mare decât Pepper și era mai îngrijorată de necunoscut și de riscuri, dar acceptă propunerea lui.&nbsp;

- Păi ce știu eu este că atunci când nu ai un pat în care să dormi îți meșterești unul; când nu ai un drum pe care să mergi construiești unul și când nu ai o carte pe care să o citești, faci una.&nbsp; - Adică să fac eu o carte? ..Aș putea face o carte, spuse atunci Pepper. - Spor la lucru, Pepper. Voi fi aici dacă ai nevoie de ajutorul meu, adăugă domnul Covid pregătind niște proteine pentru gustarea de seară.&nbsp; Pepper o zbughise în camera lui și a stat toată seara să-și facă planuri, apoi continuă la prima oră dimineața, apoi la prânz, apoi încă o seară, apoi încă o dimineață, încă o amiază, încă o seară și-ncă o dimineață și altă amiază și altă seară și altă dimineață și tot așa. Atunci când a ieși ca o tornadă din camera lui nici nu știa câtă vreme a trecut, ce zi este, ce dată sau măcar ce lună ori ce anotimp. Pepper fusese atât de concentrat că nici nu-și amintea când a fost vreodată atât de concentrat și de entuziasmat de ceva.&nbsp; - Dragă familie, știu care e visul meu! Știu ce vreau să fac de acum înainte!! - Salut, Pepper! spusese Peanut, una dintre surorile lui Pepper care tocmai se întorsese dintr-o călătorie de studii.&nbsp; - Peanut, salut! Stai să-ți spun: visul vieții mele este să fiu scriitor și să fac o bibliotecă publică, gratuită, pentru toți cei din lumea noastră. Orice virus, oricât ar fi de mic sau de mare, ar putea să citească din cărțile astea. Tata m-a încurajat! Mulțumesc tată! - Acum că ai spus, nu mă întrebi eu ce mai fac, pe unde am fost, ce am mai făcut, pe cine-am mai cunoscut? Completă oarecum ironică, Peanut. - Ba da, spune tu ce-ai făcut, ce mai faci și ce-ai mai zis tu că ar trebui să întreb… - E, nu mai are rost. Hai mai bine să mănânci și tu cu noi și să îmi povestești mai multe despre visul ăsta al tău. Pepper nici nu observase că toată lumea din familia lui era la cină, că Peanut era deja în pijamale, semn că venise de ceva vreme acasă, că erau atâtea proteine pe masă. Acceptă invitația și începuse să mănânce puțin câte puțin, nu de alta, dar voia mai degrabă să-și împărtășească planurile decât să mănânce.

Rainbow paper border

- Maimu, tu ești extrem de nepoliticoasă, spuse Olga în timp ce chiar ea era nepoliticoasă. Maimu, ai putea să te comporți mai frumos cu noi! Iar tu, madam Ingrid, în loc să lingi oamenii pe față sau no, în cazul ăsta mai nou, pe marțieni, mai bine speli toate vasele din rachetă...că s-au strâns câteva! Ce tot atâta ocoliș al lucrurilor importante! V-am suportat o călătorie întreagă, iar eu sunt prea bătrână să mă mai ascund după deget! Prietenii Olgăi nu s-au supărat însă. Ba chiar au început să râdă, crezând că Olga glumește și este așa nepoliticoasă intenționat. Nu știau că ea era sub efectul diamantului atins.&nbsp; Drumul a continuat, iar cei 6 prieteni erau din ce în ce mai relaxați pentru că-și putea mișca corpurile. A fost tare greu să facă sport în rachetă. Cu toate astea au făcut ceva mișcare, altfel probabil că ar fi fost mult mai irascibili.&nbsp; În timp ce prietenii tot mergeau, Alfa zărise ceva pe cer: - Prieteni, uitați încă o rachetă! Pare că e tot de pe Pământ! Spuse leopardul - Așa este, eu cunosc racheta asta! Este racheta cu animale fioroase și agresive. Nu cred că vrem să ne urmeze. Sunt pregătiți să facă rău oricui le iese în drum. Propun să facem un fel de zid pentru a ni se pierde urma, spuse Ursul de Rocă.

Alfa și Ursul de rocă au construit un zid din copaci marțieni, cât să li se piardă urma, dar să nu separe teritoriile planetei. După ce au terminat erau amândoi fericiți. Ursul de rocă mergea spre Alfa când a găsit un diamant. L-a atins și diamantul l-a făcut să se simtă și mai fericit, așa că s-a urcat pe Alfa și au început să fugă, jucăuș, pe lângă prietenii lor. Atunci când Olga i-a văzut pe cei doi atât de fericiți și-a dat seama că și ea vrea să fie așa: - Hei, cine mă poate ajuta și pe mine să fiu fericită? Cine, cine, cine mă poate ajuta? Cine mă ajută, prieteni? - Eu, eu te pot ajuta, spuse Nikelodeon. Ia un diamant! Diamantele mă vor face să simt și mai mult ceea ce simt acum. Dacă iau acum un diamant mă va face mai tristă, decât sunt în momentul acesta. Trebuie să încep să mă simt mai bine înainte să ating diamantul și să mă simt și mai bine. Cred că trebuie să înțeleg mai bine ceea ce simt, să fiu mai liniștită sau să râd. Ai tu vreo idee cum să mă simt mai bine? Spuse Olga&nbsp; - Știu eu! Fă yoga! Spuse Ursul de rocă - Perfect. Hai că mă apuc acum. Olga făcuse o sesiune de yoga. A făcut încălzirea, apoi a salutat Soarele, apoi a făcut niște asane, apoi s-a relaxat.

Name

Safari may block some audio or video from playing automatically and ‘read to me’ will skip these. You can configure this in Safari’s preferences.