Profesor Cristea Edith-Nicoleta Școala Gimnazială ”I.Al.Brătescu-Voinești” Târgoviște
Primăvara este anotimpul bucuriei, când întreaga natură revine la viață. Noi ne bucurăm și de cea mai mare sărbătoare creștină, Învierea Domnului sau Sfintele Paști.
Paștile sau Învierea Domnului este sărbătoarea luminii, a speranței și a bucuriei. Ea este un prilej de reunire a familiei și de sporire a credinței în Dumnezeu.
Cea mai cunoscută tradiție populară de Sfintele Paști este vopsitul ouălor și ciocnirea lor. În multe zone ale țării, ouăle de Paști se încondeiază, adică se desenează cu ceară, cu modele variate, apoi se vopsesc în diferite culori.
De Paști, creștinii se salută spunând: Hristos a înviat! și răspunzând: Adevărat a înviat! Acesta este un salut din vremea Sfinților Apostoli, prin care se arată credința în minunea Învierii Domnului și bucuria pentru biruința Sa. Creștinii se salută astfel timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului la cer. Aceleași cuvinte sunt rostite când se ciocnesc ouăle de Paști.
Aprinderea lumânărilor în noaptea de Paști este o altă tradiție populară. Credincioșii vin la slujba de Paști și primesc lumina sfântă, pe care o duc la casele lor.