LUNA LUI MARTE

&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;CULORI DE MARTIE &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;1 Martie… prima zi de primăvară din an; ziua în care nu mai găsim pufoasa nea în grădină, ci ne bucurăm de mirosul ispititor al lalelelor, al freziilor, al zambilelor.&nbsp;Totul este, parcă, desprins dintr-o poveste conturată cu multă armonie și gingășie: plantele revin la viață, oamenii&nbsp;își recapătă energia, iar vremea călduroasă înfășoară cu atenție toate aceste trăsături. Mărțișorul, pragul primăverii,&nbsp;este întâmpinat cu nerăbdare atât de copii, cât și de adulți. Este impresionant cum în copilărie și în adolescență, băieții le oferă cu mult respect fetelor unul, două,… sau chiar mai multe mărțișoare, însoțite de un ghiocel; astfel, se înfiripă o legătură din ce în ce mai strânsă între ei. Vă spun un secret: acest gest din partea băieților este pentru a readuce vestea speranței,a înnoirii, a bucuriei și a iubirii. Alina Cristache, clasa a 9-a B

&nbsp;TABLOU DE PRIMĂVARĂ CU OCHII SUFLETULUI &nbsp;&nbsp;Primăvara este un spectacol fascinant pe care-l vezi cu ochii sufletului.&nbsp; Reprezintă o paleta de culori aprinse şi un joc al miresmei îmbietoare, proaspete. &nbsp;&nbsp;Îmi aduc aminte de o zi în care mergeam pe pajiștea de un verde crud, plină de magie şi contemplam peisajul pe care îmi doream să-l imprim pe retină.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Soarele îmi era un bliț de mare ajutor, punând în evidență amănunte fascinante, de la aripile străvezii ale fluturilor care băteau aerul călduț și molatic, la trupul de antracit al buburuzelor ce se mișcau greoaie şi pline de importanță printre brazdele de pământ. Florile albe și înmiresmate ale prunilor aveau ca fundal muntele umbrit de praf divin, cețos și, în mod ciudat, albinele păreau a culege polenul de pe crestele sure ce se zăreau în depărtare.&nbsp; &nbsp;&nbsp;M-aș fi așezat în iarbă, dar parcă îmi era teamă să nu strivesc prea multe fire. În locuri însorite, firele erau lungi, cu unduiri de mătase vie, însa, la umbră, erau scurte ca țepii unui arici.&nbsp; &nbsp;&nbsp;Vedeam brotăceii cum își șopteau pe fundalul adierilor de vânt începutul, iar micile omizi spărgeau atent pojghița de gheață de deasupra lor şi priveau cum culoarea și muzica vrăjeau ochii îmbătați de miresme ai copacilor veseli și zburdalnici. Pe coloana sonoră se puteau distinge notele de soprană ale vrăbiilor sprințare şi zumzetul&nbsp;puzderiei de gâze de tot felul.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Ochii-mi străluceau, vrăjiți de farmecul primăverii; iar de sus, din văzduhului trandafiriu, o puteam observa pe Zâna Primăvară, brăzdând tăria şi suflând petale roz aprins de lalea şi sclipiri efemere. O observam țesându-și pe rochia imensă firicele plăpânde de zambile, iar cu privirea ei blândă mă ocrotea ca o mamă, îmbrățişându-mă şi alintându-mă cu săruturi dulci, suave, printre fire proaspete de borangic.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Razele soarelui se reflectau în diamantele de rouă care se preschimbau în mărgăritare. Iar ghioceii scăldați în şuvoiul de lumină și căldură se aplecau plăpând spre mine arătându-mi cum zâmbeau sub stratul de praf alb, o nouă zăpadă din cartea îngerilor presărată pe trupuşorul lor fragil. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Pământul de catifea mă legăna blând, iar parfumul florilor mă purta spre etern, spre ceresc, făcându-mă și pe mine, parte din natură. Laetiția Hossu- Longin, clasa a 10-a A

CAII LUI SÂNTOADER &nbsp;În tradiția populară, &nbsp; săptămȃna de opt zile care ȋncepe ȋn marțea de după Lăsatul Secului de Paște și se ȋncheie ȋn ziua de marți a săptămȃnii viitoare se numește “Caii lui Sȃntoader”.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Aceștia sunt opt reprezentări mitice hipomorfe ȋn Panteonul romȃnesc, care fac parte dintr-o herghelie divină condusă de Sȃntoaderul cel Mare ce purifică spațiul ȋn prima săptămȃnă din postul Paștelui și trebuie să păstreze ordinea ȋn legatură cu: aratul, semănatul, treburile casnice etc. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Caii lui Sȃntoader sunt feciori voinci, cu coadă de cal ȋn cioareci și copite de cal ȋn opinci, ȋmbrăcați ȋn costume de sărbatoare, ȋngeri, cum se mai spune, ȋn formă de cal sau, din contră, cai furioși de culoarea albă, vȃnătă (mov) sau neagră.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Aceștia pedepsesc fetele care lucrează ȋn zilele lor de celebrare, așa că iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele, le ȋncurcă sau le mănȃncă părul, le provoacă boli primejdioase etc. În nopțile din Săptămȃna Caiilor lui Sȃntoader, fetele nu merg la șezători, se ȋnchid și se camuflează ȋn casele lor, ȋntorc vasele cu gura ȋn jos, deoarece nu vor ca năprasnicele spirite să se ascundă ȋn ele.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Însoțiți de Baba Dochia, care aduce cu sine zilele friguroase de la ȋnceputul lunii martie, Caii lui Sȃntoader rup lanțul lui Sȃntion pentru a ȋnlocui iarna cu vara.&nbsp; Împreună cu Moș Nicolae, ei păzesc&nbsp; Soarele să nu se refugieze ȋn tărȃmurile de miazănoapte (nord) pentru a lăsa Pămȃntul&nbsp; și oamenii fară lumină și căldură.&nbsp;&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Cel mai periculos dintre cai este Sȃntaoderul cel Schiop sau Sȃntoaderul cel Mare, conducătorul lor, sărbatorit ȋn ziua de vineri (Vinerea Sȃntaoderului), așa cum cel mai periculos lup din ceata Filipilor este Filipul cel Schiop sau Filipul cel Mare.&nbsp; Fiecare zi a Săptămȃnii Caii lui Sȃntoader este dedicată unui cal din herghelia divină.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Runa Ene, clasa a 5-a B

O FI PRIMĂVARA...? Este un anotimp? O fi, dar eu cred că este ceva mai mult de atât. Este sufletul din noi. Este, într-adevăr, viața într-una dintre definițiile ei. Spun primăvară și mă gândesc la cele mai frumoase flori care pot prinde ființă. Spun primăvară și zbor cu gândul la apa cea mai pură a unui izvor de munte. Da, spun primăvară și-mi apar în minte eu. Eu înveșmântată din cap până-n picioare în fericire. Toate colțurile să-mi zâmbească și să mă tăvălesc în inocență. Cu ce motiv? Niciunul, dragii mei! La fel cum nici florile n-au motiv de îmbătare-n chip frumos. Doar să exist, să râd, să iubesc. Căci râde primăvara din mine! Da, ea e, pasărea ce zburdă ca eliberată din colivia cea de gheață, mugurii de vecie ai lumii! Sărutările tandre date la uși de metrou, saluturile la ferestre deschise de miros copt, chiar și mișcările unduitoare ale unei băltoace de apă după ploaie! Căci asta este primăvara, prieteni!Viața luată cu momente mici și atât de semnificative încât să cuprindă esența și tot frumosul care poate fi cuprins. Primăvara. O fi anotimp… o fi sufletul din noi... Camelia Costea

FOCURILE DE MĂCINICI Focurile reprezintă cea mai spectaculoasă practică magică de Măcinici. Pe 9 martie se aprindeau focuri în zorii zilei prin curți şi grădini. Lângă focuri se aşezau scaune unde se odihneau, se încălzeau și se ospătau sufletele celor morți care veneau să petreacă Anul Nou celebrat primăvara.&nbsp; &nbsp;&nbsp;În această zi, satele care se aflau în sudul țării se confundau cu nori uriași de fum. Focurile care erau aprinse cu ajutorul gunoaielor din curățarea curților, a grădinilor şi a anexelor gospodărești aveau valoare practică, dar și o semnificație rituală: sprijinirea Soarelui ca acesta să poată depăși punctul de echilibru pe care îl atinge în timpul echinopțiului de primăvară. Când focul creștea din ce în ce mai mult, tinerii începeau să sară peste flăcări, încât fumul să pătrundă cât mai bine printre haine. Focurile de Măcinici sunt atestate în satele din Muntenia, Oltenia, Banat și Transilvania. &nbsp;&nbsp;&nbsp;În Transilvania, în ajunul zilei de 40 de sfinți se aprind grămezi de paie și cei ai casei sar unul după altul peste flăcări. În Banat ,,se zgândără și se bate cu botele în focul aprins pentru încălzirea mai rapida a timpului". &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Conform tradiției creștine, sfinții martiri au fost 40 , însă după cea geto-dacă au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 martie si 23 aprilie. În Ziua Sfinților 40 de Mucenici, conform tradiției, femeile fac mucenici în formă de opturi . &nbsp;&nbsp;Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în fața casei în mod festiv reprezintă începerea sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului! specifice anotimpului. Este momentul în care plugarii încheiau înțelegerile pentru întovărășire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină.&nbsp; &nbsp;&nbsp;la 9 martie sunt aprinse focurile de Măcinici în curți și grădini, în fața caselor și pe câmp, sunt purificați oamenii și animalele prin stropirea cu apă sfințintă, se fac observații și viziuni meteorologice, este scoasă mierea din stupi sau&nbsp;sunt tăiate primele corzi de viță-de-vie. Alexandra Călinescu, clasa a 10-a A

&nbsp;&nbsp;ALUNGAREA FRIGULUI &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În ziua de Măcinici, copiii realizează practici magice cu scopul de a alunga frigul și de a scoate căldura, prin bătaia rituală a pământului cu bețe sau ciomege. Obiceiul locuitorilor din Oltenia și Moldova este ca tradiția să fie însoțită de un cor muzical.&nbsp; Trecerea anotimpului friguros,&nbsp; alungarea simbolică a iernii și întâmpinarea primăverii se desfășoară cu multă bucurie, oamenii fiind îmbrăcați în costume simbolice, purtând măști, elemente de teatru popular și schițând tot feluri de zgomote, despre care se presupune că alungă frigul și spiritul iernii. Adesea, se crede că pământul este bătut cu unelte în formă de ciocan de lemn, bâte ale Moșilor, acest lucru fiind asociat în Calendarul creștin ortodox cu cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastiei. În schimb, în Banat, oamenii bat cu ciocanele în focuri, unelte care &nbsp;sunt confecționate din aluat și mâncate sacramental in ziua de 9 martie. Alina Cristache, clasa a 9-a B

BRÂNDUȘA Înflorirea brândușei de toamnă și a brândușei de primăvară a fost asimilată de români cu deschiderea si închiderea ciclului vegetal într-un an calendaristic. Înflorirea brândușei de primăvară înainte de topirea zăpezii este privită ca un semn rău, aceasta vestind răutatea mamei vitrege a pământului, de aici pornind zicala din Bucovina: ,,Nu fi așa de rea ca maștera (mama vitregă) a pământului.” &nbsp;&nbsp;&nbsp;În tradiţia populară s-a creat obiceiul de a fi consumată, în stare crudă, prima brânduşă găsită primăvara ca prevenţie contra „frigurilor”. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Poporul face distincție între brândușa de primăvară, floarea celor vii, și brândușa de toamnă, floarea celor morți. ,,Toamna când apar brândușele, acelea-s bucuria morților. Întocmai cum noi ne bucurăm de brândușe de primăvară, când le vedem întai, tot astfel se bucurămorții&nbsp;de ele toamna. Brândușa de toamnă e&nbsp;păcat s-o rupi” (Butură, 1979,p 48). &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Brânduşa de toamnă este folosită înscopuri medicinale încă din timpuri străvechi. Părţile utilizate în medicină sunt seminţele şi bulbo-tuberculii. Acestea au proprietăţi analgezice, antigutoase, antiinflamatoare, anticanceroase şi antireumatice. De asemenea se zice în popor că cele două brândușe erau douǎ surori gemene foarte frumoase, care au fost alungate în frig de mama lor vitregǎ. Pe una a alungat-o primǎvara, când afarǎ era frig, iar pe cealaltǎ toamna spre iarnǎ. Vǎzându-le atât de mici şi necǎjite, Dumnezeu le-a transformat în flori . Bujdoiu Raisa, clasa a 10-a B

SCALDA RITUALĂ În ziua de vineri, după Lăsatul Secului de Paște, planta cunoscută sub numele de iarba-mare sau omanul era invocată de către fete și neveste . Se credea că acest ritual dădea frumusețe și păr bogat acestora așa că, în zorii zilei, fetele căutau și scoteau din pământ rădăcina acestei plante, apoi cinsteau cu sare și pâine pământul în care a crescut. Această invocare era urmată de un cânt adresat Sântoaderului cel Mare : „Toadere, Sântoadere,/Dă cosiță fetelor/Cât e coada iepelor! „ sau „Toadere, Sântoadere,/ Dă cosiță iepelor,/Ca s-o poarte fetele ,/ Să crească lungă ca ața,/Moale ca măteasa! „ În Transilvania de Sud, se făcea un ritual asemănător, însă cu o plantă diferită numită „ popelnicul” , ale cărei frunze erau folosite pentru scalda rituală , aceasta fiind urmată de o invocare precum o divinitație : „Popelnice,Popelnice,/ Eu iți dau pita cu sare,/ Tu să-mi dai cosiță mare! „ (Apolzan, 1983) Iarba-mare sau omanul era considerată o plantă-minune deoarece se credea că această apăra casa de primejdii, iar oamenii și animalele erau protejați de molime. Din acest motiv, rizomul/ rădăcina scoasă din pământ era păstrată pe toată durata anului agățată de grindă, legată de căciula bărbaților ori de marama sau tulpanul fetelor și nevestelor. Chiar dacă funcția principală a plantei era utilizarea acesteia în scalda rituală , uneori, copiii bolnavi erau afumați cu aceasta alături de casele și gospodăriile oamenilor, pentru alungarea răului. În satele din Munții Apuseni, o tradiție asemănătoate avea loc în seara de Sântoader: fetele de 14 ani sau mai mari se spălau pe cap cu leșie din părlagină (o plantă cu miros plăcut ) până la cântecul cucului. Părlagina era purtată de fete și neveste la sân. Acest ritual era urmat apoi de aranjarea părului într-un anume fel, lucru ce simboliza împlinirea vârstei de 14 ani și intrarea lor în categoria fetelor de măritat. Acest moment marca trecerea unui prag important, de acum fetele erau considerate mari și apte pentru căsătorie.

Scalda rituală se practica atât la sate cât și la orașe. La începutul secolului XX, omanul sau iarba-mare se vindea chiar și pe străzile Bucureștiului! Cristiana Mureșanu, clasa a 10-a A

&nbsp;PRIMĂVARĂ &nbsp;Primăvara sosește în lume cu o multitudine de ansambluri artistice care surprind frumusețile naturii. O plimbare în parc cu cei&nbsp;dragi este un moment spectaculos primăvara, datorită peisajelor impresionante și a aromelor înmiresmate ale florilor, este o clipă de neuitat, pe care ai vrea să o trăiești la nesfârșit. Acest anotimp aduce la lumină tot ce este mai bun dintr-o persoană și îi oferă toate „caracteristicile” sale, ca un vis din care nu vrei să te trezești.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Îmi amintesc cu drag de zilele însorite petrecute la casa de vacanță, în care miroseam parfumul florilor din copacii plantați de mine și admiram delicata amprentă a naturii. De asemenea, plantarea răsadurilor este o activitate pe care o realizez cu cel mai mare drag în acest anotimp, fiindcă îmi place să știu că voi mânca legume sănătoase și crescute așa cum trebuie.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Pentru mine, primăvara este mai mult decât un anotimp, este precum un alt univers, în care nu toată lumea poate fi cuprinsă, ci este unul fermecat și încărcat de povești spectaculoase.&nbsp; Alina Cristache, clasa a 9-a B

&nbsp;DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ ÎN ALB ȘI ROȘU &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Într-o iarnă friguroasă, în care gerul îngheța totul în jur, o tânără frumoasă, dar suferindă,&nbsp;mergea pe stradă. Bunica o învățase că ziua în care gerul suflă cu putere și îngheață tot în juru-i, e semn că trebuie să-și găsească prima dragoste, altfel geru-i va îngheța sufletul pe vecie.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Tare necăjită,&nbsp;pășea temătoare prin puzderia deasă și albă care devenea sticloasă, scârțâindu-i sub picioare. Știa că mama Iarnă trimitea dragostea tuturor feciorilor din împărăție către cea mai tânără fată de împărat care trebuia să-și întâlnească dragostea până la apariția primei raze a soarelui. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Venise și ziua pe care a așteptat-o de mult timp, dar pentru care parcă nu era pregătită, pentru că, odată cu pețitul, ea trebuia să treacă printr-o serie de provocări, cum ar fi lupta cu astrele, viscolul dragonului şi cea mai grea provocare dintre toate, ‘’inima bună’’. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În cea dintâi zi aducătoare de ger, fata cu chip trandafiriu a trebuit să se lupte cu cerul înstelat, acoperit de viscol și mai furios ca niciodată. Trebuia să le cânte stelelor, pentru a le îmblânzi; le recita poezii alese, pentru a le dezmierda; iar suflarea sa caldă din inima nobilă topea orice urmă de îngheț din sufletul stelelor, care, odată îmblânzite, o vor mângâia pe copilă în nopțile de dragoste. &nbsp;&nbsp;&nbsp;În cea de-a doua zi, de la fereastra unei camere micuțe, copila cu bucle de mălai strângea la piept un glob, înăuntrul căruia se afla un dragon colorat. Prin tradiție, fetele nemăritate trebuiau să poarte semnul sfânt al dragonului, semn al protecției, al curajului și al învingerii fricii. Încă de mici, trebuiau să-și tatueze pe piele, într-un loc discret,&nbsp;semnul dragonului. Iar globul magic era dăruit din generație în generație. Se spunea că sufletul și mintea celei care va strânge la piept dragonul în timpul viscolului va avea parte de o dragoste biruitoare.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;În geamul ferestrei, pe fiecare dintre cele patru colțuri apărea un dragon diferit; fie unul care scotea flăcări, fie unul rănit, unul înfiorător sau cea mai îngrozitoare arătare. Cu puterea mintii şi a sufletului trebuia să șteargă, odată pentru totdeauna, urmele de frică, gândurile negre, durerea, pentru ca sufletul să se purifice. Doar sufletul eliberat de griji va putea face loc pentru iubire nețărmurită.

Veni și cea de-a treia zi, ziua în care gerul înspăimânta orașul, sufla durere și gemea pe la colțurile ferestrelor. Fiecărei fete, gerul îi va ghici destinul.&nbsp;Copila cu chip angelic pășea curajoasă în viscolul acela înspăimântător. Un întreg ritual se pregătea.&nbsp;Se spunea ca întâi fata trebuia să cheme gerul, pentru a-i lansa provocări. Dragostea adevărată este multiformă.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;De aceea, prima dată, fata trebuia să îngrijească un copil orfan, să-l vindece pe necăjit cu puterea vorbei bune şi să-şi arate dragostea în toată împărăția,&nbsp;țesându-și iubirea pe un fir înghețat de mătase albă, pe care-l va purta la mâna până când se va căsători. Ulterior, gerul avea să-i înghețe temporar sufletul, iar de aici,&nbsp;fata își aştepta norocul. Timp de jumătate de noapte, gerul va domni peste lume şi, doar un semn al dragostei adevărate va topi sufletul înghețat al copilei.&nbsp; &nbsp;&nbsp;Gerul îi prezisese că, la răsărit, un cavaler din neamul soarelui va veni şi cu vorbe dulci,&nbsp;îi va topi inima. Şi, iată aşa, din zori apăru şi Copilul-Soare, care învingea gerul. Şi ajuns în fața bietei domnițe cu sufletul înghețat şi trup de piatră,&nbsp;îi şopti acesteia un cântec de dragoste adevărată, spunându-i ‘’ Lumina încălzeşte suflete, dar dragostea topeşte orice urmă de îngheț, sufletul vieții mele.’’ Şi, ‘Copilul-Soare’’ aruncă peste trupul translucid şi înmărmurit al fetei petale roşii de trandafiri, în semn de dragoste eternă. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Iar pigmentul petalei de trandafir se aşternu pe firu-i înghețat de mătase albă, topind gheața şi picurând carmin rosu asupră-i. Încet, încet, sufletul fetei se dezgheță, iar trupuşorul firav şi translucid începu să prindă culoare, ochii plini de iubire ai băiatului revărsându-se asupra albastrului din ochii ei. &nbsp;&nbsp;Acel şnur alb de mătase începu a străluci în lumina soarelui. Fusese stropit cu roșu-nsângerat, semn că inima băiatului îi aparține.&nbsp;Dragostea dintre cei doi era pură, reală şi autentică şi atât timp cât va purta șnurul acela la mână, fata își va aminti de întâia sa noapte în care dragostea adevărată a topit o inimă înghețată.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;O lună, luna lui Martie, fata va purta şnurul, până la nunta mare, înălțându-l ulterior pe ramura celui mai falnic copac, pentru a le arăta tuturor inițierea sa în dragoste. LAETIȚIA HOSSU-LONGIN, clasa a 10-a A

&nbsp;&nbsp;8 MARTIE&nbsp;&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;8 Martie… Ziua Internațională a Femeii; ziua celei mai importante persoane din viața unui om. Persoana care ne-a dat viață și căreia nu-i putem mulțumi îndeajuns. Așa cum încă se mai păstrează tradiția, pe data de 8 martie toate mamele se bucură de florile primăverii, oferite de către cei dragi; ce este mai frumos decât să fii mamă și să știi că mereu va fi cineva lângă tine care te îndrăgește și te iubește cel mai mult de pe lume?&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Ziua mamei este un prilej pentru toți copiii, chiar și adulții de a-i dărui mamei numai mesaje de recunoștință și respect, printr-un buchet de flori. Faptul că mamele își văd copiii sănătoși și veseli în fiecare zi le face să se simtă, parcă, într-un un alt univers, în care nu toată lumea poate fi cuprinsă, ci este unul fermecat, în care predomină fericirea și mulțumirea. Este impresionant cum mamelor le este dedicată o singură zi, drept mulțumire pentru tot ce riscă, doar pentru a-i face pe plac familiei. Consider că mama este zeița supremă,&nbsp;care privește orice situație ca pe o binecuvântare, însoțită de mult optimism.&nbsp; Alina Cristache

CUCII Ziua Cucilor este cea mai importantă manifestare artistică populară a localităţii Brăneşti (Ilfov), localitate aflată la mai puțin de 30 de kilometri de București. Aceasta tradiţie este un adevărat carnaval popular în aer liber. Luni, 14 martie, sute de artiști costumați în haine femeiești și purtând măști spectaculoase defilează pentru a alunga spiritele rele. În seara de dinainte de sărbătoarea Cucilor se încingea, pe vremuri, un foc mare din coceni, în jurul căruia se adunau băieții și fetele satului. Se făceau urări în cor, adesea ironice, la adresa sătenilor, care erau repetate a doua zi de către Cuci. Ziua Cucilor este un carnaval care a fost descurajat în perioada comunistă și abandonat după ’89, dar al cărui farmec este redescoperit, astăzi, de copii și de tineri. Obiceiul local spune că, în prima zi după Lăsatul Secului din calendarul ortodox, tinerii satului se plimbă pe ulițe și bat cu pămătuful pe oricine le iese în cale. Dacă n-ai fost măcar o dată altoit în această zi de sărbătoare, vei fi bolnav tot anul. Această tradiție nu este specifică doar comunei Brănești. În Muntenia a fost întreținută în special de comunitățile de bulgari, dar este întâlnită și în Grecia, și în alte țări din Balcani. În ansamblul lui, jocul cucilor se prezintă ca un scenariu mitico-ritual, având drept scenă satul întreg, având drept text literar un episod de viaţă agro-pastorală a comunităţii săteşti care se desfăşoară în trei părţi: 1. Prima parte, în dimineaţa de Lăsatul Secului, când alaiuri de cucoaie cu zurgălăi la picioare, la brâu şi cruciş pe piept, cutreierau satele simulând bătaia tradiţională cu chiuliciul; 2. Partea a doua, în după-amiaza aceleiaşi zile, când începe o piesetă în care personajul principal este „bunica cucilor” în jurul căreia se strâng: miri și mirese plugari, ciobani, jandarmi, etc. Sofia Matei, clasa a 5-a B

BABA DOCHIA &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Baba Dochia este un personaj mitologic cu o mare importanță în folclorul românesc. Sfânta Evdochia Samariteana nu este doar personajul miturilor cu care toți am crescut, ci și un personaj real, care în ciuda povestirilor, a fost o femeie bună, ce a făcut multe minuni.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;De numele Babei Dochia se leagă numeroase tradiții de primăvara, cât și sărbători populare importante, aceasta reprezentând vechiul an ce urmează a fi învins de noul an. Se obișnuiește ca această zi să fie cinstita pentru a avea recolte bogate și pentru ca animalele din gospodărie să fie sănătoase. Tradițiile asociate zilei Babei Dochia variază de la o zonă la alta, unii oameni crezând că trebuie să fii harnic toată ziua, alții că nu ai voie să muncești deloc.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În ciuda diferențelor, toată lumea crede una dintre cele mai importante superstiții legate de sărbătoare, aceea fiind că vremea din ziua de 1 martie reprezintă prognoza pentru primăvara și vara ce urmează. Povestea trecută prin mii de guri și generații rămâne însă neschimbată: Baba Dochia nerăbdătoare să-și ducă oile la păscut la începtul primăverii, își trimite nora după fragi copți. Baba păcălită de Dumnezeu se îmbracă cu 9 sau 12 cojoace și pleacă spre păşunile montane, adesea însoțită de fiul ei, Dragobete. Însă pe drum începe o ploaie rece ce ține 9 nopți și 9 zile. Baba Dochia se leapădă de cojoace, până când pe data de 9 martie rămâne în ie și trupul i se transformă în stană de piatră, dovada rămânând și azi în toponime din Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman, Izvorul Râului Doamnei, Semenic. Daria Canjea, clasa a 9-a B

Primăvara&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Toată lumea ştie că primăvara este un anotimp, dar eu îmi pun întrebarea, nu există ceva miraculos, ceva nemaivăzut, în spatele acestui simplu nume?&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Dacă cineva m-ar întreba ce este primăvara din punctul meu de vedere, mi-ar trebui ceva timp să-i dau un răspuns. Este anotimpul vieții, al culorilor vii şi perioada din an în care animalele se trezesc la viață, simțindu-se cu totul altfel, exact ca noi, oamenii. Când eram mic obişnuiam să cred că fiecare anotimp are un miros specific, bine, şi acum mi-am păstrat aceeaşi părere. Simțeam mirosul bogat al florilor şi mă lăsam purtat într-un vis în care puteam sări de pe o petală pe alta, mă gândeam la lucruri pozitive, dorințe care în acel moment deveneau realitate, puteam conştientiza cât de vii sunt copacii, îmi imaginam cum mugurii erau stele pe bolta nemărginită a nopții, iar cântecul păsărilor care îmi înveselea sufletul era ca o şoaptă de harpă de îngeri.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Țin minte şi acum cum mergeam în parc cu bunicul meu şi vedeam copacii înmuguriți sau înfloriți și mi se părea că mă aflam într-un tărâm de poveşti: copacii cu floricele roz şi albe mi se păreau ca vata de zahăr, iar petalele ce cădeau când bătea un vânt cald şi înmiresmat formau un tablou de neuitat. Fiind copil, eram fascinat de acest anotimp. Eram o fire curioasă, visătoare, dar mai ales o fire ce căuta mesajele ascunse transmise de natură, deşi lumea din jur nu mă înțelegea. Stăteam în timpul orelor și ma uitam pe geam. Auzeam vântul cum bate, simțeam mirosul florilor, auzeam păsările și toate aceste lucruri îmi aduceau o pace si o fericire interioara de care rar mai dau acum. Abia așteptam sa ies afară, să pot merge în parc și să mă simt în largul meu, fără haine groase ca iarna ori subțiri ca vara. Vremea și temperatura erau perfecte. Nick Gurghean

-Dar de ce arăți diferit? - Pentru că, în realitate, eu sunt zâna primăverii, care desparte întunericul de lumină și frigul de căldură. M-am transformat într-o vulpe pentru a întâlni un copil cu suflet bun și curat. Prietenia noastră a creat firul nesfârșit al mărțișorului. - Ce nume caraghios! exclamă fetița. - Reprezintă numele noastre legate pentru totdeauna: Martha și Vulpișor… Mărțișor! Timpul a trecut repede. În noaptea asta, ca în fiecare an, mă uit la cerul adormit și-mi aduc aminte de Vulpișor și de povestea minunată pe care am creat-o împreună. Mă pregătesc să iau din cutiuța cu amintiri șnurul mărțișorului. Parcă miroase a primăvară! Runa Ene, clasa a 5-a B (text scris în 2018)

Bun venit, primăvară! Primăvara ne întâmpină cu prospeţimea florilor şi cu razele blânde ale soarelui. Odată cu sosirea primăverii natura amorţită renaşte, se trezeşte după iarna lungă şi geroasă. Ghioceii, vestitorii primăverii, aceşti soldăţei curajoşi răsar primii, mici, delicaţi şi firavi, dar totuşi rezistenţi. Pomii dezgheţaţi înmuguresc şi păsările gălăgioase se joacă de zor printre ramurile acestora. Zăpada se topeşte uşor, lăsând loc covorului verde, semn al renaşterii. Crăiasa Zăpezii cu alaiul ei a plecat. Ţurţurii care împodobeau casele au dispărut. Oamenii renunţă la fular şi căciulă, la cizmele îmblănite şi hainele groase. Cu zâmbetul pe buze, ies afară şi inspiră aerul răcoros şi proaspăt care îi revigorează. Cerul este senin şi de un albastru superb desprins din basme, doar căţiva nori albi ca spuma laptelui poţi vedea cum se mişcă leneş, purtaţi de vânt. Soarele mângâie cu căldura sa pământul. Adio frig.... adio iarnă! Toată lumea se bucură de soare. Natura prinde glas: albinele zumzăie neîncetat, trilul păsărilor răsună peste tot, vântul poartă cu el râsetele copiilor. Această simfonie a primăverii ne încântă pe toţi şi ne bucură sufletele. Bun venit , dragă primăvară ! Bianca Ștefănache, clasa a 10-a B

Prietenia Într-o noapte de primăvară timpurie, o vulpe se plimba singură pe câmp. Deodată, a văzut o casă care strălucea în întuneric. S-a gândit că poate va întâlni un prieten. Tocmai atunci, pe ușă a ieșit o fetiță frumoasă, cu ochi verzi ca marea și părul lung, castaniu, acoperit de o căciulă albastră. Avea pe ea o geacă groasă și ținea un felinar în mână. Fetița era destul de speriată de vulpe, dar și-a dat seama că și aceasta simțea la fel. Atunci a invitat vulpea în casă. Focul ardea tare: - Bună, vulpeo! Ce faci la ora asta afară? Vulpea i-a spus: - Păi, mă plimbam pe câmp și am văzut o casă. Mi-am dorit să găsesc un prieten. - Poate că ți-ai găsit. Apropo, cum te cheamă? - Pe mine mă cheamă Vulpișor. - Eu mă numesc Martha.

Fetița s-a gândit să o lase pe Vulpișor să doarmă la ea. S-a făcut dimineață. Era ziua de 1 Martie. Vulpișor a mers în grădină și a văzut niște trandafiri roșii ca sângele. A chemat-o pe Martha și a rugat-o să-i rupă o floare, ca s-o miroasă. - Au, m-am înțepat! În momentul în care pe degetul fetiței a apărut o lacrimă de sânge, cerul s-a întunecat și a început să cearnă stele mari și albe, care au acoperit repede pământul. Picături roșiatice s-au așternut pe zăpadă ca un șirag de rubine. Vulpea le-a atins ușor. Timpul a înghețat. O lumină orbitoare a apărut de nicăieri și a împletit roșul durerii cu albul inocenței și al copilăriei. - Ce s-a întâmplat? întrebă Martha. - Prietenia noastră a dat naștere acestui șnur pe care o să ți-l pui în piept, ca să-ți amintești de mine.

JUJEUL Obiceiul din prima zi după Lăsatul Secului de Paște, numit Jujeul, Goana Câinilor, Vălăritul, Datul câinilor în tărbacă, este o practică magică de alungare simbolică a lupului, întruchipare a iernii. În satele din sudul României, unde se practica obiceiul, „ziua aceasta este destinată mai mult pentru goana câinilor, în așa chip încât, dacă ieși la marginea satului, sunt tot cete de câini și, cum văd vreun om, încep a urla; ei au o presimțire pentru această zi și mai cu seamă câinii cei mai bătrâni și din cauza aceasta în zorile acestei zile ies neprigoniți de nimeni, se retrag la câmp sau se ascund prin locuri anevoie de găsit”.(Marian, 1899, p. 112). Lupul, care domnea peste anotimpul friguros, timp în care românii îl sărbătoreau în mai multe zile, era alungat simbolic prin ruda lui domestică, câinele, a doua zi după Lăsatul Secului de Paște Spre deosebire de lup, animal devorator al aștrilor (eclipsele solare și lunare), calul este prieten devotat al Soarelui. El trage carul solar și rânduiește drumul astrului zilei între solstițiul de iarnă și cel de vară.&nbsp; De altfel, sfinții anotimpului călduros apar călare ( Sântoaderul, Sf.Gheorghe, Sf. Dumitru) sau călătoresc în care cerești trase de cai (Sântilile). Runa Ene, clasa a 5-a B

MĂCINICII În ziua de 9 martie, sau ziua de Măcinici, se suprapun doua sărbători, una precreștină, ultima zi a Babei Dochia,&nbsp; când aceasta moare și se preface în stană de piatră, și alta creștină, sărbătorirea celor 40 de mucenici din Sevastia, martirizaţi în Cappadocia, în timpul împăratului Licinius. Ansamblul de obiceiuri și credințe practicate în această zi păstrează elemente rituale ale anului agrar celebrat la echinocţiul de primăvară. Printre obiceiurile specifice zilei de Măcinici se numără prepararea măcinicilor, alimente rituale numite și sfinți, sfințișori sau bradoși, de către femei. Aceștia pot fi în forma de om, melc, spirală sau albină, cel mai des întâlniți sub formă de opturi. Tot în această zi se face și un fel de turtă în formă de chip de om fără ochi, numită Uitată. Ea se face pentru morții care, din greșeală, nu au fost pomeniți în acel an. Exista un alt obicei, numit beția rituală, care, conform tradiției, susține că în această zi trebuie să bei 40 de pahare de vin, unul pentru fiecare dintre cei 40 de mucenici.&nbsp; Totodată, zilei de Măcinici îi sunt specifice și obiceiurile menite să grăbească venirea primăverii și dezghețarea pământului: bătrâni, cu ajutorul bâtelor, lovesc pământul în speranța că, prin această acțiune, vor trezi forțele adormite ale pământului. În același scop, se aprind focurile rituale, care constau în arderea gunoaielor. Peste aceste focuri sar tinerii, în scop de a-și purifica trupul. Există diverse superstiții legate de această sărbătoare, cele mai cunoscute susținând faptul că în ziua aceasta, vrăjile și farmecele se prind mai ușor, mierea scoasă direct din stup vindecă boli și că tăierea primelor corzi de viță-de-vie aduce rod bogat. Ilinca Goicea, clasa a 9-a C

TÂRGUL SĂRUTULUI Pierdut undeva în secolul în al XIX-lea mi-a atras atenţia un obicei inedit unde se doboară barierele conformiste și se pune accent pe ceva platonic, pe un gest pur și omenesc transmis într-un mod ludic și firesc.Este vorba despre obiceiul postmarital al tinerelor neveste de a săruta bărbații întâlniți în cale de ziua de Sântoader, zi de târg în Țara Zărandului, în semn de rămas-bun de la distracțiile și libertățile îngăduite înainte de căsătorie, se numea Târgul (Bâlciul) Sărutului. Bâlciul de Sântoader era un târg mai aparte, la care participau oameni din aproximativ 60 de sate dimprejurul Hălmagiului. Veneau țăranii să-şi vândă produsele, vasele de lut sau fructele, dar atracţia principală era apariţia în târg a tinerelor neveste, toate căsătorite în acel an. Fetele care deveneau neveste de-a lungul anului, însoțite de soacre și, uneori, chiar de soții lor, se găteau mirese, ca la nuntă, cu un ulcior de vinars în mână cinsteau și sărutau bărbații cunoscuți, iar aceștia le dădeau câte un dar.La final, după sărut și după ce gusta băutura, bărbatul avea obligaţia de a o cinsti bani. Era o ofensă refuzul de a fi sărutată sau de a nu bea din băutura ei, aşa încât tânăra nu se expunea umilinţei de a fi refuzată şi avea grijă să se îndrepte doar spre un bărbat care cunoştea obiceiul. Străinii sau necunoscuţii erau evitaţi, sărutarea acestora producându-se numai atunci când nevasta avea convingerea că nu va fi refuzată. Dar să fi sărutat de o tânără nevastă, mai ales că fetele se măritau undeva în jurul vârstei de 16 ani, uneori chiar şi mai repede, era o mândrie pentru orice bărbat deoarece însemna că este un om distins, simpatic, că avea un fizic plăcut. În majoritatea zonelor etnografice separarea statutului de fată și fecior de cel de nevastă și bărbat căsătorit se realiza prin rituri speciale în timpul nunții sau imediat după nuntă. Acest obicei nu era deloc unul rău, chiar ajuta la economia satului deoarece, banii strânși de femei reveneau tuturor. Deși nu putem nega încărcătura erotică (pentru că nu se ținea neapărat cont de diferențele de vârstă dintre cei doi), consider că acest aspect este mai puțin important decât faptul că fetele beneficiau de o libertate așa frumoasă de care poate nu aveau parte cu altă ocazie și anume de a săruta pe cine voiau, chiar dacă se poate spune că bărbații erau beneficiarii direcți al acestui târg. În zilele noastre, majoritatea adolescentelor nu-și pot imagina cum ar fi să nu-și exprime aprecierea față de un băiat prin sărutări și atenții de acest gen când doresc ele, fără nicio restricție,&nbsp;așa cum era pe vremuri. Așadar, acest târg este un obicei frumos de amintit pentru că ne arată o discrepanță majoră între aceste ritualuri ale iubirii manifestate acum mult timp față de cele din ziua de azi. Camelia Costea, clasa a 10-a A

melodie compusă de Alexandra Negoiță

de martie, de iubire, de femeie, de primăvară...

ZILELE BABEI Pentru a ajunge la felul de viață de astăzi, generații întregi au trebuit să rămână împreună, să treacă peste greutăți sau să se bucure de reușite. Așa s-au format obiceiurile. Tradiții desfășurate după anumite reguli, în cadre solemne sau mai puțin formale, acestea sunt momente importante de-a lungul existenței unui popor.&nbsp; &nbsp;&nbsp;Pentru poporul român, credințele au fost foarte importante, contribuind și la evoluția acestuia. Una dintre cele mai remarcabile poartă numele de ,,Zilele Babei”.&nbsp; Denumirea reprezintă în mod simbolic o confruntare dintre anotimpul cald și cel rece, anul vechi și anul nou. Tradiția pornește de la Baba Dochia care timp de nouă sau douăsprezece zile de la prima dată a lui martie, urcă pe munte cu oile. Încă din trecut, se povestește că aceasta avea un caracter schimbător, la fel ca vremea.&nbsp; &nbsp;&nbsp;Tradiția este practicată doar de femeile dintr-o colectivitate (familie, vecinătate sau serviciu) conform vârstei lor. Fiecare trebuie să-și aleagă o dată calendaristică între întâi și nouă martie, iar în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, se spune, că așa este sufletul persoanei și așa le va merge pe tot parcursul anului. Drept exemplu, dacă în ziua babei alese este timp frumos, atunci viitorul se arată ca unul vesel, cu bucurii și noroc, iar dacă este timp posomorât perspectiva va fi tristă și plină de încercări grele.&nbsp; &nbsp;&nbsp;Unele femei își aleg data în funcție de ziua nașterii, altele preferă metoda ,,baba la încercare”. De câțiva ani, se obișnuiește să fie alese trei babe: una pentru trecut, una pentru prezent și una pentru viitor.&nbsp; &nbsp;&nbsp;Zilele friguroase care urmau după 9 martie se numeau ,,zile împrumutate”, prezentând un timp schimbător cu ninsoare, lapoviță și vânt. Mai târziu, au fost dedicate păsărilor (Zăpada Berzelor, Zăpada Cocostârcului sau Zăpada Rândunelelor), mieilor (Zăpada Mieilor) sau arbuștilor cu lemn foarte tare (Zăpada Cornului).&nbsp; &nbsp;&nbsp;Condițiile meteorologice au făcut ca numărul ,,zilelor împrumutate” să difere de la an la an în funcție de zonă (Muntenia, Moldova sau Bucovina).&nbsp; &nbsp;&nbsp;Încheierea ,,Zilelor Babelor” este între zece și șaptesprezece martie.&nbsp; Briana Berbec, clasa a X-a B&nbsp;

Numai iubirea… &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Dragobetele… ce motiv frumos de sărbătoare! O sărbătoare plinăăă de cadouri și inimioare, dar din păcate, mai puțin despre dragoste, atenție și alte sentimente. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Dacă ascultăm părerea generală a oamenilor, Dragobetele se referă strict la tradiția modernă de a se schimba cadouri între îndrăgostiți. Însă, sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă în tradiții și superstiții: este ziua care dă startul renașterii din natură, dar și Postului Paștelui; “Dacă cineva aude o pupăză, va fi harnic tot anul” , “Dacă plouă, va fi o primăvară frumoasă”, “Nu trebuie sa te cerți de Dragobete”, “Nu ai voie să plângi, deoarece lacrimile curse aduc necazuri şi supărări tot anul” , “Fetele își pun busuioc sub pernă pentru a-și afla ursitul”. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Fie că respecți sau nu tradițiile de Dragobete, un lucru este cert: trebuie să sărbătorești iubirea într-un mod cât mai plăcut posibil, fie cu partenerul de viață, fie cu familia şi prietenii. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În concluzie, vreau să precizez un lucru foarte important şi adevărat, pe care ar trebui să-l punem în aplicare zi de zi.&nbsp; Potrivit învățăturii evanghelice, noi trebuie să ne iubim mereu, nu numai într-o zi anumită.&nbsp;&nbsp;&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Antonia Dragu, clasa a 9- a B

MĂRȚIȘOR Ziua de 1 Martie aduce cu ea un frumos obicei de primăvară numit mărțișor.Mărțișorul este reprezentat fizic de un obiect micuț legat cu două fire împletite, înnodate, alb și roșu, care semnifică lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. De asemenea mărțișorul este considerat un talisman al norocului, al bunăstării și al prețuirii. Se obișnuiește ca bărbații să ofere doamnelor și domnișoarelor din viața lor mărțișoare, în semn de respect și admirație. De asemenea, mărțișorul este considerat un simbol al primăverii, al revenirii la viață a naturii și a tot ce o înconjoară. Mărțișorul este purtat la vedere timp de aproximativ două săptămâni sau toată luna martie, pentru că aduce optimism și credință. Acesta reprezintă funia care aduna și împletește cele 365 de zile într-un șnur bicolor, simbolizând iarna și vara, făcut cadou la 1 martie, străvechi început de an agrar. El este un calendar simbolic confecționat din doua fire colorate în alb și rosu, la care s-a adăugat apoi un obiect artizanal. Șnurul mărțișorului, de care se agață o moneda metalica de argint sau de aur, se purta legat de mana,uneori era prins în piept sau la gât până la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paște, Arminden) sau pînă la înflorirea unor arbuști și pomi fructiferi (măceș, porumbar, trandafir, păducel, cireș etc.), când se agăța pe ramurile înflorite. Cei care primeau mărțișorul credeau ca nu vor fi pârliți de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoși și frumoși ca florile, plăcuți și drăgăstoși, bogați și norocoși, feriți de boli și de deochi. Aromânii puneau mărțișorul în ajunul de 1 martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie. Ziua de Mărțișor aduce cu ea două frumoase legende care circulă și astăzi. Aceste legende dezvăluie modul în care au apărut primii vestitori ai primăverii și cum apariția acestora este legată de culorile mărțișorului – roșu și alb.

Prima legendă ne dezvăluie că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până iarna. Atunci un viteaz l-a înfruntat pe zmeu și a eliberat Soarele. Eroul nostru a fost rănit în luptă și sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în acel loc au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. A doua legendă ne spune că Primăvara, aflată la plimbare la marginea unui păduri, a zărit un ghiocel pe care a vrut să-l ajute să crească, îndepărtând zăpada din jurul lui. Pentru acest lucru Primăvara a fost pedepsită de Iarna rea și necruțătoare, care a trimis ger și zăpadă, astfel că ghiocelul a înghețat. Dorind să-i țină de cald cu ajutorul mâinilor, primăvara s-a rănit la un deget și câteva picături din sângele acesteia s-au scurs peste ghiocel și peste zăpada din jurul lui. Ghiocelul a revenit astfel la viață, iar Primăvara a învins Iarna. În tradiția populară se spune că firul mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Astfel, în plan simbolic, firul mărțișorului este firul anului, al tuturor zilelor de peste an. Baba Dochia umblând cu oile prin pădure, torcea lână din furcă și, găsind o para, i-a făcut bortă, legând-o cu un fir de ață. Beatrix Lungu, clasa a 9-a C

DRAGOBETELE Dragostea curată a tinerilor este asociată de români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor care au ca patron o îndrăgită reprezentare mitică, Dragobetele sau Cap de primăvară, sărbătorit în Calendarul popular în ziua de 24 februarie. Dragobetele, deschizătorul dragostei şi al bunei dispoziții pe plaiurile carpatice, este identificat cu zeul Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, cu Eros, zeul iubirii în mitologia grecească şi cu Năvalnicul, personificare a dragostei patimaşe în mitologia românească. Conform traditiei populare, la Dragobete păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Din acest motiv, ziua se numeşte, în unele aşezări din nordul Olteniei, Logodna sau Însoțitul păsărilor. Se spune ca păsările neînsoțite în această zi rămân stinghere şi fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor. Fetele şi băieții trebuie să se întâlnească şi ei, să facă Dragobetele. Unei gorjence îi era suficient să atingă cu mâna un bărbat, iar unei mehedințene să-l calce uşor pe picior, pentru a deveni îndrăgite şi iubite de-a lungul întregului an. În această zi, fetele şi feciorii ies la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, ghioceii şi brânduşele de primăvară. Pretutindeni se striga “Dragobetele săruta fetele!”. Asemănător păsărilor, fetele se zburătoresc, verb care se referă la&nbsp;fuga rituala care se încheie cu prinsul şi sarutatul lor de către băieți. Se zburătoresc păsările de pădure, dar şi cele de curte (găinile, rațele, gâştele) care, înainte de împerechere, sunt cuprinse de o stare de nelinişte: zboară, se agită, se aleargă, se lovesc cu aripile.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;La Dragobete se faceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, tinerii căutau să-şi spună cuvinte frumoase, să se picture, adică să se ciupească, să se sărute, să-şi facă jurăminte de dragoste. Dragobeți sunt numiți feciorii cuprinşi de fiorii dragostei, dar şi mugurii culeşi de fete de pe crengile copacilor şi puşi la urechi precum cireşele în luna mai. Fericiți, dragobeții se întreceau să-şi învârtă fetele în brațe. În unele sate,&nbsp;bătrânele scoteau din pământ rădăcina de spânz folosită în practicile de medicină populară, iar fetele şi nevestele tinere îsi făceau rezerve de apă din zăpada netopită cu care se spălau în anumite zile ale anului pentru prospețimea tenului. De frică sa nu ciripeasca precum păsările toată viata, nimeni nu lucra în ziua de Dragobete.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Antonia Dragu, clasa a 9-a B

JERTFE ANTROPOMORFE DE MĂCINICI&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În majoritatea zonelor etnografice există obiceiul ca de 9 martie să se facă diferite figurine din aluat cu chip de om, albină, pasăre sau colac. La nicio altă sărbătoare calendaristică femeile nu modelează atâtea forme antropomorfe din aluat ca în ziua de Măcinici. Adesea, acestea seamănă cu păpuşile cu care se joacă copiii: "au cap, ochi, nas, gură, mâini şi picioare făcute din faină de grâu şi frământate în miere, cu miez pisat de nucă” şi cu figurinele umane găsite de arheologi la săpături.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În sudul RomÂniei,&nbsp; formele antropomorfe modelate din aluat în forma cifrei opt erau uscate şi fierte în apă în care se adăuga apoi zahăr şi miez de nucă. Indiferent de denumire şi formă, preparatele rituale din aluat se impărțeau la rude şi vecini. În această zi morților li se mai împart şi alte produse alimentare: fasole sleită, nuci, poame, alune. În unele sate din Muntenia se făcea un “bradoş" mai mare, în formă de om, cu gură, cu urechi şi cu nas, dar orb, numit Uitata. Acesta se fĂcea pentru pomenirea tuturor morților care în timpul anului ar fi fost uitați, adică nepomeniți. Colacul Uitata era jucat de copii în jurul focului aprins în curte, era uns cu miere şi mâncat. Jertfele umane care se săvârşeau în vremurile preistorice în ziua Anului Nou celebrat primăvara sunt confirmate astăzi de formele antropomorfe modelate din aluat fiert sau copt în ziua de Măcinici şi mâncate sacramental. Forma cifrei opt, reprezentare plastică a zeului antropomorf indo-european şi a colăceilor cu chip de om, reprezentări ale zeitei-mamă neolitice, sunt supraviețuiri ale jertfelor umane practicate în preistorie. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Antonia Dragu, clasa a 9-a B &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;

ZIUA CUCULUI Ziua de&nbsp;Bunvestire&nbsp;numită și&nbsp;Blagoveștenie&nbsp;se sărbătorește în fiecare an&nbsp;pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Bunavestire&nbsp;amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi mama Fiului lui Dumnezeu, Iisus din Nazaret. Este&nbsp;este una dintre cele mai mari sărbători ale primăverii. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Sărbătoarea a primit în tradiția populară denumirea de Ziua Cucului, deoarece este legată de cântecul acestei păsări. Atunci se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, dar mai ales a cucului. Cântecul cucului marcheză succesiunea a două fenomene astronomice importante: echinocţiul de primăvară, cand începe să cânte (25 martie: Bunavestire sau Blagoveştenia) şi solstiţiul de vară, când încetează brusc să cânte (24 iunie: Sânziene sau Dragaica) Poporul român i-a dedicat cucului numeroase legende, poveşti, cântece şi proverbe. Cucul nu este o pasăre cântătoare ce nu încântă prin coloritul penelor sale. Pare un uliu în miniatură. Îşi depune ouăle prin cuiburile altor păsări, iar puii săi, mai robuşti, îşi răstoarnă fraţii vitregi peste marginile cuibului pentru a profita de un surplus de hrană şi a se dezvolta mai rapid.&nbsp;Cucul nu-şi face cuib, nu-şi cloceşte ouăle şi nu-şi hrăneşte puii.&nbsp;Însă, fiind simbolul primăverii, al timpului frumos şi al dragostei pătimaşe, poporul îi iartă totul.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Cucul cântă mereu până la Sânziene, când se îneacă cu orz și, pentru că nu mai poate să cânte, se transformă în uliu până în primăvara viitoare. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În spațiul popular, circulă o veche legendă, puțin știută, care ne explică de ce cântă cucul între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, legenda spune că pasărea pe care o numim noi azi cuc, nu este de fapt cucul adevărat, cel care avea pene de aur, ci perechea acestuia, Sava. În vremuri demult trecute, cucul și Sava trăiau împreună pe pământ, ca soț și soție.

Sava i-a fost însă necredincioasă cucului, care a decis să o părăsească și să plece în cealaltă lume. Sava, văzând că acesta nu glumește, ci o lasă și pleacă, l-a întrebat când și unde să-l caute. Cucul, supărat, i-a spus că poate să-l caute, dacă voiește, între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, Sava recunoscându-și greșeala și voind să o îndrepte, cum au sosit Blagoveșteniile, cum a început să zboare din ramură în ramură și să strige “cucu, cucu”. În zadar însă, deoarece cucul, perechea Savei, nu se va mai întoarce niciodată. În acest fel, an de an, Sava cântă “cucu, cucu” și zboară din pom în pom, doar, doar își va putea regăsi perechea. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Supremul simbol al cucului este scurgerea neîntreruptă a timpului şi ciclul vieţii: naşterea (primul cântat) şi moartea (ultimul cântat). De aceea, el are tainice legături cu viaţa omului. Locul de unde se aude prima dată cântecul (în spate, în faţă, în stânga, în dreapta) sau unde este aşezat (pe o ramură uscată, pe o movilă, pe o grămadă de gunoi) şi repetabilitatea cântecului reprezintă semne bune sau rele pentru om: noroc, sănătate, boală, moarte, căsătorie. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În această zi de mare sărbătoare,&nbsp;cântecul cucului&nbsp;trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani, astfel vor putea beneficia de lucruri bune în anul ce va urma. Dacă&nbsp;cântecul cucului&nbsp;ne va surprinde posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău, se spune că “te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge tocmai bine. Robert vasiliu, clasa a 10-a A

De Dragobete... Am aterizat într-o lume plină de romanță falsă de mărgăritar. Impresia de iubire fără seamăn, când de fapt vă spun verde-n față: nu se întâmplă nimic. Trist… trist că mă iubește cu vorba. Și că se uită-n ochii mei ca într-un ceasornic străin și sufletul îi tace. Își amintește să vorbească de Dragobete, când se întâmplă totul la foc automat. O fi un caz particular sau...cine știe? Însă, când am aterizat, rău am mai căzut.Am căzut în niște brațe pe care nu le cunoscusem niciodată, dar care parcă mă ținuseră încleștată în amor atâta timp. Brusc, a venit ziua asta de prisos în calea noastră și i-a luat mințile omului cu suflet impresionat de mine…, la fel de brusc. Venea un miros de străduință de la o milă depărtare, încăleca pe aripile unei cutii de bomboane agățate-n grabă și la galop către destinatar. Când? Doar în ziua a douăzeci și patra a lui fevruarie. De ce? De tradiție, că de amor și delicatețe sigur nu. Sărbătoarea e sărbătoare, dar ce să te faci cu esența din spatele ei? Ce să te faci cu privirile goale, cu mâinile pline de zăvoare… Nu ne mai place iubirea? Nu ne mai surâde inima în nicio zi care nu e pusă sub linii de calendar? Ochi cu riduri de întristrare într-o zi a iubirii… Păcat de noi. Sărbătoarea e sărbătoare și se-ntâmplă o dată, dar iubirea?Sâmburele din care s-a născut sufletul nostru se-ntâmplă pretutindeni, la orice oră din zi și noapte. Și așa ar trebui să fie, nu doar de-un drag. Nu doar de Dragobete… să ne iubim în neștire și cu fast mereu. Să ne mulțumim și îmbrățișăm oricând simțim, oricând dorim. Să ne privim în ochi și să ne vorbim cu graiul inimii cel de cristal. Căci iubirea este peste tot și vine din noi, pentru noi. Suntem și devenim în fiecare zi iubire. De Dragobete, iubesc la fel cum o fac în fiecare zi, la orice oră din zi și noapte... Camelia Costea, clasa a10-a A

BLAGOVEȘTENIA Bunavestire sau Blagoveştenia este ziua când Bisecrica creștină prăznuieşte vestea adusă Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavril că va naşte Fiul fära înaintaşi, lisus Hristos. Sărbătoarea, situată în imediata apropiere a echinocțiului de primăvară, când sosesc rândunelele şi începe cucul să cânte, este numita în Calendarul popular şi Ziua Cucului. La Blagoveştenie se efectuau acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă, a insectelor şi a omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor şi vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să&nbsp;se sperie forţele malefice prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în&nbsp;grădini şi livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi a ţesăturilor la aerisit. Fertilitatea în noul an era invocată prin stropitul rădăcinii prunilor cu ţuică şi ameninţarea pomilor fructiferi cu securea că vor fi tăiaţi dacă nu rodesc; prin Banat şi Transilvania se altoiau pomii în livezi. Ziua fertilităţii divine,&nbsp;Blagoveştenia era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor: nu se puneau cloştile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui; vacile nu se duceau la taur; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina). Pretutindeni ziua era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi rodului pomilor fructiferi, pentru previziuini meteorogice. Femeile strângeau&nbsp;apa provenită din neaua netopită pentru a fi folosită în practicile de medicină şi cosmetică populară. &nbsp;&nbsp;&nbsp; Sabin Ștefaniu, clasa a 10-a B

Name

Safari may block some audio or video from playing automatically and ‘read to me’ will skip these. You can configure this in Safari’s preferences.