Book Creator

Târziu, când zăpezile sunt albastre, de Fănuș Neagu

by carmen_elena11@yahoo.com

Pages 2 and 3 of 17

Loading...
Târziu, când zăpezile sunt albastre
Loading...
Loading...
de Fănuș Neagu
Loading...
Târziu,când zăpezile sunt albastre
de Fănuș Neagu
Băiatul se numea Bănică, iar cățelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într‑o cratiță, primise porecla Tocănel.
Ninsese o zi și o noapte – acum zăpezile acopereau geamul până la două palme de marginea de sus a cercevelelor și ei ședeau în odaie: Bănică în pat, iar Tocănel lângă ușă, vârât într‑un ciorap de lână, căruia băiatul îi deșirase laba, transformându‑l astfel într‑un costum, pe care cățelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieșea afară în aer. Soba frigea – ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină – și undeva, într‑o spărtură a peretelui, cânta un greier, parcă bătându‑și joc de vântul care gonea pe sub streșini, răsucind zăpada și aruncând‑o peste coama salcâmilor.
— Tocănel, zise Bănică, ținând ochii închiși, moleșit de căldură, spune‑i ticălosului ăla să tacă!
— Eh, dac‑aș ști unde e! făcu Tocănel.
O pasăre trecu pe la geam, atingându‑l cu vârful aripii.
— Parc‑a bătut cineva, spuse Tocănel.
— O vrabie. A trimis‑o cocoșul de lemn de pe stâlpul porții. L‑au îngropat zăpezile, îngheață.
— Și e prietenul nostru, spuse Tocănel. Astă‑toamnă, când se culegeau viile, te‑ai suit în spinarea lui și te‑a dus să culegi nuci din podgorie.