m
Ion, roman modern obiectiv
(Liviu Rebreanu): retrospectivă...
(Liviu Rebreanu): retrospectivă...
Spargerea gheții:
Loading...
Loading...
II. Realizarea sensului
Rețineți!
Ion, Liviu Rebreanu - încadrare în realism
Ion, primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice. Considerat de Eugen Lovinescu cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române, înfățișează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza sămănătoristă.
Viziunea realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor în relație cu mediul în care acestea trăiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o categorie socială, tehnica detaliului semnificativ,
veridicitatea, stilul sobru, impersonal.
1. Încadrare în realism
2. Elemente de structură și compoziție
3. Tematica: tema și viziunea despre lume
Scena sărutării pământului
Conflictele personajului
Dacă ne-am imagina conflictul sub forma unui copac.
Dacă ne-am imagina conflictul sub forma unui copac.
PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI
Reflecție
Referințe critice
”A spune că în centrul romanului se află „problema pământului”, mecanismul social al luptei pentru pământ este insuficient și chiar neadevărat...În centrul romanului se află Ion, ca formă a instinctului de posesiune. Ion este victima inocentă și măreață a fatalității biologice (...) Nivelul conflictului fiind acela natural-biologic, omul psihologic sau moral nu au ce căuta aici. A vedea în Ion viclenia ambițioasă sau brutalitatea condamnabilă e la fel de greșit, căci implică un criteriu moral. Ion trăiește în preistoria moralei, într-un paradis foarte crud, el e așa-zicând bruta ingenuă. (Nicolae Manolescu)
”Ion este „expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și, cu deosebire, o voință imensă; nimic nu-i rezistă; în fața orgoliului aurit de spice, e cuprins de beția unei înalte emoții și vrea să-l aibă cu orice preț. Cum dragostea devine și ea o armă călită în vâlvătaia acestui foc ce îl încinge, prinsă la mijloc în epica luptă dintre Ion și socrul său, Vasile Baciu, biata Ana este o tragică victimă. În luptă, omul nobil și milos dispare, pentru a nu lăsa decât fiara; așa că cele două voințe se încordează în sforțări uriașe care ar fi meritat un obiect mai vrednic, în loc să se consume pentru câțiva bulgări de pământ, simbol al supremei zădărnicii omenești.” (Eugen Lovinescu)
