Ce i-ați spune unui copil care refuză să citească povești motivând că sunt plictisitoare sau că toate sunt la fel și se termină cu bine?
Am reflectat îndelung asupra acestei întrebări și consider că este dificil să determini un copil să citească povești, dacă nu a fost deprins de mic cu lectura. Cred cu tărie că educarea tinerilor părinți pentru a acționa în primii ani de viață este secretul dezvoltării gustului pentru lectură. Nu i-aș spune nimic copilului care nu vrea să citească, dar aș acționa cu dibăcie pentru îndreptarea acestui neajuns. La clasele primare se pot viziona filmulețe realizate după basme, pentru ca imaginea vizuală să le incite curiozitatea sau se pot distribui jocuri de rol, atât de îndrăgite de copii, cu personaje din povești. Pentru a duce sarcina la bun sfârșit, probabil că ar citi puțin, măcar de dragul personajului pe care îl interpretează și ar reține câteva replici, pe care le pot recunoaște cu ușurință ulterior. La gimnaziu se pot iniția proiecte de grup cu teme din basme, pentru ca lectura basmului să se desfășoare într-un cadru plăcut, acasă la unul dintre copii și într-o atmosferă relaxată, cu toate comentariile inerente vârstei. Poate că ar dori să repete experiența.
În concluzie, chiar dacă am crescut, cu siguranță mai avem nevoie de povești. Dacă la început aceste povești se constituie în modele pozitive pentru educarea copiilor, ele rămân reperele de bază pentru cunoașterea mentalității colectivității care le-a generat, a particularităților tradiționale, a mitologiei românești. Basmele românești constituie un material lingvistic, ce poate fi valorificat de către cei care cercetează. Mă consider un bun exemplu în acest sens și... poate că un cititor al acestor rânduri va continua această prețioasă și utilă îndeletnicire...
     Simona Palasca- ,,Idei creative pentru activități școlare în ciclul primar”
Editura Universitară, București, 2021
 

În loc de prefață

Ce i-ați spune unui copil care refuză să citească povești motivând că sunt plictisitoare sau că toate sunt la fel și se termină cu bine?
Am reflectat îndelung asupra acestei întrebări și consider că este dificil să determini un copil să citească povești, dacă nu a fost deprins de mic cu lectura. Cred cu tărie că educarea tinerilor părinți pentru a acționa în primii ani de viață este secretul dezvoltării gustului pentru lectură. Nu i-aș spune nimic copilului care nu vrea să citească, dar aș acționa cu dibăcie pentru îndreptarea acestui neajuns. La clasele primare se pot viziona filmulețe realizate după basme, pentru ca imaginea vizuală să le incite curiozitatea sau se pot distribui jocuri de rol, atât de îndrăgite de copii, cu personaje din povești. Pentru a duce sarcina la bun sfârșit, probabil că ar citi puțin, măcar de dragul personajului pe care îl interpretează și ar reține câteva replici, pe care le pot recunoaște cu ușurință ulterior. La gimnaziu se pot iniția proiecte de grup cu teme din basme, pentru ca lectura basmului să se desfășoare într-un cadru plăcut, acasă la unul dintre copii și într-o atmosferă relaxată, cu toate comentariile inerente vârstei. Poate că ar dori să repete experiența.
În concluzie, chiar dacă am crescut, cu siguranță mai avem nevoie de povești. Dacă la început aceste povești se constituie în modele pozitive pentru educarea copiilor, ele rămân reperele de bază pentru cunoașterea mentalității colectivității care le-a generat, a particularităților tradiționale, a mitologiei românești. Basmele românești constituie un material lingvistic, ce poate fi valorificat de către cei care cercetează. Mă consider un bun exemplu în acest sens și... poate că un cititor al acestor rânduri va continua această prețioasă și utilă îndeletnicire...
     Simona Palasca- ,,Idei creative pentru activități școlare în ciclul primar”
Editura Universitară, București, 2021
 

(În lectura P.Î.P.dr. Simona Anastasia Palasca)

Loading...

Loading...

Recită: prof. dr. Veronica Diana Hagi

Loading...

de Roald Dahl
În loc de prefață
Adaptare de Florin Bican după poezia „Mike Teavee” din Charlie și Fabrica de Ciocolată

Loading...

Rime revoltătoare

Loading...

Din toate sfaturile care,
Când ai copii, ți-s necesare,
Primează sfatul următor:
Să nu-i lași la televizor.
Mai bine să n-ai instalat
Așa tembel de aparat,
Fiindcă aproape-n orice casă
Îi prinde pe copii în plasă –
Se uită cu priviri zgâite
De le ies ochii din orbite
( Odată, am putut vedea
Vreo doișpe ochi pe-o dușumea).

Loading...

Se uită la ecran ca-n poză
Și intră-n starea de hipnoză,
Se uită până când se-mbată
Cu-acea peltea televizată –
I-mpiedică, ce-i drept, să sară,
Pe zvăpăiați, pe geam afară,
I-mpiedică să se omoare
În timp ce tu faci de mâncare,
Sau te ocupi de alte trebi.
Dar te-ai oprit să te întrebi
Ce efect are-asupra lor
Acest cumplit televizor?

Loading...

LE OFILEȘTE JUDECATA!
ȘI FANTEZIA LE-O DĂ GATA!
LE-ASTUPĂ MINTEA, LE-O-MBÂCSEȘTE,
DE-AJUNG COPIII SĂ DETESTE
TOT CE E CARTE, BASM, POVESTE!
DA, CREIERUL LI SE BRÂNZEȘTE!
COPILUL TĂU NU MAI GÂNDEȘTE
ȘI NU-NȚELEGE! DOAR PRIVEȘTE!
„Ei, lasă”, îmi vei spune, „lasă...
Fără televizor în casă
S-ar plictisi cumplit cei mici.
Ce-au de făcut? Poți să-mi explici?”
Am să-ți răspund printr-o-ntrebare:
Cu ce se ocupau ei, oare,
Cât timp monstruosul aparat
Nici nu fusese inventat?
Cum? Ați uitat? Chiar nu mai știți?
Vă spun eu, rar, ca la novici:
CI-TEAU... CI-TEAU...CI-TEAU...CI-TEAU!
Citeau și nu se săturau,
Pentru că cea mai mare parte
Din timp și-o petreceau c-o carte.
În camera copiilor,
Cărți – și pe raft și pe covor –
Își așteptau un cititor.
Tot cărți erau și-n dormitor,
Cărți minunate, cu povești –
Puteai în ele să citești
De zâne, feți-frumoși și zmei,
De hoți, comori și tot ce vrei,
Pirați cu pantaloni bufanți,
Regi și regine, elefanți
Și canibali ce-ntr-un cazan
Amestecau cu un ciolan.
( Cum scrie-n cartea Peter Pen –
Ah, ce aromă-mbătătoare...
Mai știți pe cine fierb ei, oare? )
Pentru copilul cel mai mic,
Era povestea cu Arik,
Și cea cu cățelușul Zdreanță –
Da! Cel cu ochii de faianță –

Loading...

Se uită la ecran ca-n poză
Și intră-n starea de hipnoză,
Se uită până când se-mbată
Cu-acea peltea televizată –
I-mpiedică, ce-i drept, să sară,
Pe zvăpăiați, pe geam afară,
I-mpiedică să se omoare
În timp ce tu faci de mâncare,
Sau te ocupi de alte trebi.
Dar te-ai oprit să te întrebi
Ce efect are-asupra lor
Acest cumplit televizor?

Loading...

LE OFILEȘTE JUDECATA!
ȘI FANTEZIA LE-O DĂ GATA!
LE-ASTUPĂ MINTEA, LE-O-MBÂCSEȘTE,
DE-AJUNG COPIII SĂ DETESTE
TOT CE E CARTE, BASM, POVESTE!
DA, CREIERUL LI SE BRÂNZEȘTE!
COPILUL TĂU NU MAI GÂNDEȘTE
ȘI NU-NȚELEGE! DOAR PRIVEȘTE!
„Ei, lasă”, îmi vei spune, „lasă...
Fără televizor în casă
S-ar plictisi cumplit cei mici.
Ce-au de făcut? Poți să-mi explici?”
Am să-ți răspund printr-o-ntrebare:
Cu ce se ocupau ei, oare,
Cât timp monstruosul aparat
Nici nu fusese inventat?
Cum? Ați uitat? Chiar nu mai știți?
Vă spun eu, rar, ca la novici:
CI-TEAU... CI-TEAU...CI-TEAU...CI-TEAU!
Citeau și nu se săturau,
Pentru că cea mai mare parte
Din timp și-o petreceau c-o carte.
În camera copiilor,
Cărți – și pe raft și pe covor –
Își așteptau un cititor.
Tot cărți erau și-n dormitor,
Cărți minunate, cu povești –
Puteai în ele să citești
De zâne, feți-frumoși și zmei,
De hoți, comori și tot ce vrei,
Pirați cu pantaloni bufanți,
Regi și regine, elefanți
Și canibali ce-ntr-un cazan
Amestecau cu un ciolan.
( Cum scrie-n cartea Peter Pen –
Ah, ce aromă-mbătătoare...
Mai știți pe cine fierb ei, oare? )
Pentru copilul cel mai mic,
Era povestea cu Arik,
Și cea cu cățelușul Zdreanță –
Da! Cel cu ochii de faianță –

Loading...

Povești din care ei să vadă
De ce nu are ursul coadă,
Povești ca Pupăza din tei,
Sau Cartea cu Apolodor,
Care cântă „Mi-e dor, mi-e dor”,
La circ, în Târgul Moșilor,
Și cel mai mare Gulliver,
Care crescuse pân’ la cer,
Sau cărțile cu Cireșari,
Pentru copii ceva mai mari...
Ah, ce mai cărți erau odată –
Citeau copiii ziua toată!
De-aceea fac apel la voi:
Duceți TV-ul la gunoi
Și instalați în locul lui
Rafturi pe care poți să pui,
Pe rând, volum după volum.
Să nu vă pese nicidecum
Dacă copiii urlă, dacă
Ei fac urât și vă atacă.
Să nu vă fie frică vouă –
Ei, într-o săptămână, două,
Găsesc o jucărie nouă,
Căci se vor plictisi de moarte...
Vor pune-atunci mâna pe-o carte
Și vor începe să citească.
O bucurie îngerească
Îi va cuprinde pe copii –
Cu cartea se vor contopi,
Mirându-se ce-au văzut, oare,
La hâdele televizoare,
Cum s-a făcut de s-au lăsat
Prostiți de-un jalnic aparat,
Dezgustător și deșuchiat?
Și-or să vă mulțumească toți –
Copii, nepoate și nepoți –
Că pân’ la urmă i-ați salvat
De mon-stru-o-sul aparat....

Cititorul din peșteră

fragment

de Rui Zink

- Dar, la urma urmei, cititul la ce servește?
Anibalector a ridicat una din lăboaiele lui cât casa care, deși erau în locul picioarelor, aveau și policari. O clipă, am crezut că o să mă bată - vreau să zic, să mă strivească. Dar nu, era doar un gest dramatic. Și-a unit celelalte degete cu degetele mari, le-a fluturat prin fața mea și m-a mustrat:
- La nimic. Fiecare le știe pe-ale lui.
Eu știam că trebuia să tac, dar n-am rezistat:
- La nimic? Ce tâmpenie!
Anibalector a rămas cu ochii la mine. Un moment, părea că totul încremenise, până și zgomotele junglei de afară. O picătură de apă a căzut dintr-o stalactită. În fine, Anibalector a spus doar:
- Într-o zi, tinere și descreierat amic, vei învăța că lucrurile cele mai importante în viață sunt cele care nu servesc la nimic.
Supărat, mi-a întors spatele și a plecat. S-a înapoiat abia a doua zi și niciodată n-am mai abordat subiectul. Rezultatul e că, după atâția ani, tot nu știu sigur la ce servește o carte. Dar cred că știu ce ar spune Anibalector dacă ar fi aici: Cu atât mai bine.

(În lectura lui Marian Târziu, clasa a V-a E, îndrumător prof.dr. Veronica Diana Hagi)

...

„În unele ocazii, Anibalector mă punea să citesc lucruri care mai-mai să mă facă să-I invidiez pe cei ale căror oseminte zăceau pe solul cavernei.
       - Cum găsești asta ce tocmai citești? mă provoca el.
       - G-găsesc că e bine.
       - Iți place?
       - Da…
       - Nu pari foarte entuziasmat.
       - Îmi place…
       Se întâmplă sa fie adevărat că începuse să-mi placă, dar contrarul nu era nici el exclus. În acele ocazii, când, oricât m-aș fi forțat, lectura era de neînghițit, mă simțeam ca puștii care aruncă într-ascuns legumele la gunoi și pe urmă spun că au mâncat tot.
       - De plăcut chiar îmi place… dar nu înțeleg foarte bine.
       - Tot e un progres, ofta Anibalector. Acum câtva timp nici nu înțelegeai, nici nu-ti plăcea. Nici nu înțelegeai măcar ce îți plăcea.
       Iar eu, mândru, credeam că-l păcălisem. Dar și lui îi făcea plăcere să-mi întindă curse.
       - Sunt pur și simplu uimit cum de-ți poate plăcea bucata asta de proză. Eu găsesc că-i de neînghițit. E prea plină de nervi.
       - Păi, și eu…
       - Nu trebuie să-ți placă totul, știi? A fi disponibil înseamnă și a fi vigilent. Capul tău nu-i o ladă de gunoi în care arunci cărți. Dacă o prăjitură chiar nu-ți place, o mănânci totuși? Gândește-te bine, ce faci?

 - Nu o mănânc…
       - Hm. Ești sigur?
       - O mănânc?
 - Răspunsul e: depinde. Ca să-ți formezi gustul, ca să capeți încredere în gustul tău trebuie mai întâi să ți-l educi. Și Anibalector a adăugat, cu un zâmbet pișicher: Norocul tău e că ai un profesor bun. “

(În lectura Francescăi Maria Monea, clasa a V-a E, îndrumător prof.dr. Veronica Diana Hagi)

 
 - Parada noastră va fi minunată! se bucură Bingo.
 - Marș, muzică și zgomot! adaugă Rolly.
Frații nu-și dădură seama că stăteau pe niște baloane întinse pe trotuar. Cănd gazul începu să le umple, cățeii se ridicară în aer!
 - Ce frumos! strigă Rolly.
 - Zburăm! țipă Bingo.
 - Mergeți înainte! Când ajungeți la casa lui Bob, veți vedea și parcul! le strigă Bingo rațelor.
 - Am înțeles, confirmă rățoiul și merse mai departe cu familia lui.
Bingo și Rolly se ridicau tot mai sus!
 - Balonul ăsta are aceeași culoare ca blana ta. Și același medalion, spuse Bingo.
 - Iar urechile acestuia arată ca ale tale, spuse Rolly.
Când baloanele ajunseră în dreptul ferestrelor, frații își văzură imaginea în ele!
    - Hei, baloanele arată ca noi! fură încântați Rolly și Bingo. Cu siguranță sunt cele făcute de Bob!