Book Creator

Povestea ursului cafeniu

by Daniela Iana

Pages 2 and 3 of 33

POVESTEA URSULUI
CAFENIU

de Vladimir Colin
Loading...
Loading...
Loading...
Urşii care trăiesc la Polul Nord sunt albi.
Ei, şi iată că printre urşii cei albi de la pol s-a rătăcit într-o bună zi un
urs cafeniu, un urs mare şi frumos, care venea tocmai din munţii noştri.
Loading...
– Ia te uită!… Un urs murdar! striga o focă, şi toate surorile ei începură să chicotească, să se prăpădească de ras.
– E mânjit tot!
– De la gheare pân’ la bot!
– Vai, vai, ce caraghios!
– Parc-a fost muiat în sos!



Uite-aşa râdeau focile, râdeau de nu mai puteau. Ursul nostru se uita în jur gata sa râdă şi el de ursul cel murdar (pentru că se ştie, urşii se spala pe dinţi în fiecare dimineaţă şi seara, ba mai fac şi baie) cand, spre marea lui mirare, nu vazu niciun urs.
– Nu cumva râdeţi de mine? întrebă el supărat.
– Pai de cine, măi Martine?
– Eu sunt curat, spuse şi mai suparat Martin. M-am spălat chiar azi dimineaţă.
Dar focile nu-l crezură şi râseră mai departe, aşa că bietul urs îşi luă talpăşiţa, mormăind.



Loading...
Loading...
Loading...
– Ia te uită!… Un urs murdar! striga o focă, şi toate surorile ei începură să chicotească, să se prăpădească de ras.
– E mânjit tot!
– De la gheare pân’ la bot!
– Vai, vai, ce caraghios!
– Parc-a fost muiat în sos!



Uite-aşa râdeau focile, râdeau de nu mai puteau. Ursul nostru se uita în jur gata sa râdă şi el de ursul cel murdar (pentru că se ştie, urşii se spala pe dinţi în fiecare dimineaţă şi seara, ba mai fac şi baie) cand, spre marea lui mirare, nu vazu niciun urs.
– Nu cumva râdeţi de mine? întrebă el supărat.
– Pai de cine, măi Martine?
– Eu sunt curat, spuse şi mai suparat Martin. M-am spălat chiar azi dimineaţă.
Dar focile nu-l crezură şi râseră mai departe, aşa că bietul urs îşi luă talpăşiţa, mormăind.



Şi nu merse el cine ştie cât, că se întâlni cu nişte urşi albi.
– Fraţilor! striga bucuros Martin. Ah! Ce bine-mi pare că vă văd…
– Cine-i urâtul ăsta care se crede frate cu noi? spuse cu dispreţ un urs alb.
– Ia te uită ce neobrazare! vorbi un altul.
De ciudă, bietul Martin simţi că-i dau lacrimile.
– Dar bine, fraţilor, nu vedeţi că sunt urs, ca şi voi?
- Urşii cumsecade sunt albi, raspunse primul urs alb, şi fără a-l mai învrednici cu o privire, toţi urşii albi plecara, legănându-şi îngâmfaţi blănurile.


Martin se aşeza pe un sloi şi începu să plângă.
– Facea să bat atâta cale pana la pol, ca sa gasesc aici numai batjocură? se întreba el. Vai, ce urşi răi trăiesc printre munţii de gheaţă!

Şi cum plângea aşa, un pinguin se apropia încetişor.
– De ce plângi, ursule? întreba pinguinul.
– Cum să nu plâng, pinguinule, dacă urşii albi mă dispreţuiesc şi râd de mine?
Eu sunt cafeniu, la noi toţi urşii sunt cafenii.
Pinguinul era o pasare tare isteaţă.
– Şi numai pentru atâta lucru plângi? Hai, vino cu mine!
Îl duse pinguinul într-un loc ferit şi, cât ai bate din palme, aduse o bucata de săpun.
– Ia săpuneşte-te bine, de sus şi până jos! îl îndemnă el pe Martin.
– Şi tu? se supără ursul. Le-am spus şi focilor că sunt curat. M-am spălat chiar azi-dimineaţă!
– Nu-i nimic, răspunse pinguinul. Fă-mi mie plăcerea asta….
Bombănind, Martin incepuse a se sapuni. De mânios ce era se freca bine, bine, bine, şi – iată – curând toata blana îi era plina de clăbuci albi şi stălucitori.
– Aşa, destul, spuse pinguinul.
– Stai! Rămâi aşa!
Apoi îl lua de mână şi-l duse în mijlocul urşilor albi.



Şi cum plângea aşa, un pinguin se apropia încetişor.
– De ce plângi, ursule? întreba pinguinul.
– Cum să nu plâng, pinguinule, dacă urşii albi mă dispreţuiesc şi râd de mine?
Eu sunt cafeniu, la noi toţi urşii sunt cafenii.
Pinguinul era o pasare tare isteaţă.
– Şi numai pentru atâta lucru plângi? Hai, vino cu mine!
Îl duse pinguinul într-un loc ferit şi, cât ai bate din palme, aduse o bucata de săpun.
– Ia săpuneşte-te bine, de sus şi până jos! îl îndemnă el pe Martin.
– Şi tu? se supără ursul. Le-am spus şi focilor că sunt curat. M-am spălat chiar azi-dimineaţă!
– Nu-i nimic, răspunse pinguinul. Fă-mi mie plăcerea asta….
Bombănind, Martin incepuse a se sapuni. De mânios ce era se freca bine, bine, bine, şi – iată – curând toata blana îi era plina de clăbuci albi şi stălucitori.
– Aşa, destul, spuse pinguinul.
– Stai! Rămâi aşa!
Apoi îl lua de mână şi-l duse în mijlocul urşilor albi.



– Vai, ce urs frumos! strigă un urs alb.
– Ce blană albă! se minună al doilea.
– Şi ce mândru străluceşte în soare! şopti al treilea. Bietul Martin nu mai înţelegea nimic. Dar, era atât de bucuros de primirea pe care i-o faceau urşii albi, că nici nu-şi bătu capul să înţeleagă.
Ii mulţumi pinguinului şi rămase printre urşii albi, cu care juca „bâz” şi „baba-oarba”, uitând de toate.
PrevNext