EGIPT- GRECIA

Complexul arheologic&nbsp;de la&nbsp;Abu Simbel, remarcabil prin masivele statui de piatră ale lui Ramses și ale soției sale, Nefertari, face parte din&nbsp;Nubian Monuments UNESCO World Heritage Site. A fost construit de Ramses al II-lea&nbsp;în secolul 13 î.Ch., pentru a-și intimida rivalii nubieni și pentru a comemora celebra bătălie de la Kadesh.

Fațada templului principal de la Abu Simbel

Marele templu este considerat cel mai frumos templu ridicat de faraonul&nbsp;Ramses al II-lea. Fațada templului are 33 metri înălțime, și 38 metri lățime, fiind păzit de patru statui ale lui&nbsp;Ramses al II-lea. Sus, pe fațadă este sculptat un șir de babuini, zâmbind răsăritului. Deasupra intrării este inscripționat numele regelui&nbsp;Ser-Ma'at-Ra, iar între picioarele giganticelor statui se găsesc mai multe sculpturi mai mici ale familiei lui Ramses al II-lea: mama sa, Mut-tuy, soția sa Nefertari, precum și fii și fiicele lui. Pe pereții templului este descrisă bătălia de la Kadesh, purtată de Ramses cu&nbsp;hititii. Este un templu unic și datorită modului în care Soarele luminează patru statui din interiorul templului, statui ale&nbsp;Ra-Harakhte,&nbsp;Ptah,&nbsp;Amun-Ra, și Rameses II.

Piramidele din Giza sunt alcătuite din&nbsp;Marea Piramida din Giza&nbsp;- cunoscută și sub denumirea de Piramida din Cheops sau&nbsp;Khufu&nbsp;și construită în jurul anului 2580 - circa 2560 î.Hr., oarecum mai mică,&nbsp;Piramida lui Khafra&nbsp;(sau Chephren) la câteva sute de metri spre sud -vest și, relativ modestă,&nbsp;Piramida Menkaura&nbsp;(sau Mykerinos) la câteva sute de metri mai departe spre sud-vest.

Cele mai cunoscute piramide sunt situate la&nbsp;Giza, la periferia orașului&nbsp;Cairo, trei dintre ele fiind încă unele dintre cele mai mari construcții create vreodată de om.&nbsp; Piramidele sunt situate la vest de Valea Nilului&nbsp;și cca. 8&nbsp;km sud-vest de orașul&nbsp;Giza&nbsp;și 18&nbsp;km de&nbsp;Cairo, capitala modernă a&nbsp;Egiptului. Se crede că clădirile au fost create în Împărăția veche a Egiptului Antic, în timp domniei dinastiei IV-VI (secolul XXVI - XXIII î.Hr.). Alături de&nbsp;faraoni si hieroglife, piramidele constituie un adevărat simbol al&nbsp;Egiptului antic.

La Atena au existat trei gimnazii: Academia, unde Platon si-a intemeiat scoala de filosofie, Lyceum, unde Aristotel tinea prelegeri de stiinta si filosofie si Cinosarges, probabil un gimnaziu al metecilor si locul de intalnire si discutii al filosofilor cunoscuti sub numele de „cinici”.

In epoca elenistica, educatia devine in intregime o obligatie a statului. Baza studiilor de literatura continua sa fie poemele homerice, muzicii si retoricii li se acordau mai putina importanta, in favoarea filosofiei sau a studiului medicinii. Atunci au aparut bibliotecile publice, cum au fost cele vestite din Alexandria, Pergam, Rhodos, Efes, Siracuza etc. De asemenea, epocii elenistice i se datoreaza aparitia unor institutii precum muzeul (de la museion-templul muzelor), colectiile si colectionarii de arta, precum si mecenatul (oameni bogati care subventionau pe artisti, poeti si alti creatori). Monarhii elenistici subventionau cercetarea stiintifica si pe oamenii de stiinta. Numai la Alexandria au existat peste 100 de invatati care erau intretinuti de stat pentru cercetarile lor. In acelasi oras existau o gradina zoologica, una botanica, sali de disectie pentru medici, observatoare astronomice iar muzeul din Alexandria, unde invatatii tineau si cursuri, devenise de fapt o adevarata universitate vestita in intreaga lume antica.&nbsp;

Piramidele din Orientul Antic&nbsp;sunt construcții vechi de piatră în formă piramidala&nbsp;situate în&nbsp;Egipt. Numărul de obiecte identificate ca piramide&nbsp;egiptene variază de la 118 la 138. Cele mai multe dintre piramide au fost construite ca morminte pentru&nbsp;faraonii&nbsp;din regatele antice și mijlocii. Cele mai vechi piramide cunoscute sunt în Saqqara.

Netjerikhet Djoser&nbsp;a fost un faraon egiptean, al doilea rege al dinastiei a III-a din timpul Vechiului Regat și fondatorul acestei epoci. A domnit probabil între 2667 și 2648 î.Hr. Acest faraon a mai fost numit și Djeser sau Zoser. Piramida în Trepte a lui Djoser de la Saqqara,este considerata cea mai veche piramida. Construcția de 118 ori 140 de metri , cu 6 niveluri și o înălțime de 60 de metri , pare a fi monumentul funerar al faraonului Djoser, construita in jurul anului 2650 î.Hr, planificata și executata de cel mai renumit arhitect al lumii antice, Imhotep.

EGIPT

Educaţia intelectuală ţinea, la Atena, până la 14 ani; copiii învăţau scrisul şi cititul, noţiuni de aritmetică, muzica şi poezia. Mult mai târziu – şi numai băieţii cu mijloace materiale – învăţau oratoria şi filosofia, „ştiinţa ştiinţelor”, pe lângă profesori celebri. Cultivarea trupului prin gimnastică se făcea după 14 ani, de regulă, în cadrul unor gimnazii, dotate cu terenuri de sport şi bazine de înot şi împodobite cu statui, fântâni şi porticuri. Cea mai mare popularitate o avea atletismul, combinat în pentatlon – alergări, sărituri, aruncarea discului, a suliţei şi lupte clasice -, pentru cultivarea deplină a trupului.

Tatal dispunea de educatia copiilor pana la 18 ani. De la 7 ani, baietii mergeau la scoala, statul atenian avea obligatia sa suporte cheltuielile pentru educatia primara si pe cea a baietilor orfani de razboi. De regula, copiii erau trimisi sa invete in scoli particulare, parintii suportand cheltuielile. Scoala era casa invatatorului sau se desfasura in aer liber.

In Sparta, copilul apartinea familiei numai pana la varsta de 7 ani, dupa care era la dispozitia statului, pana la varsta de 60 de ani, trebuind sa serveasca mai ales ca militar. Educatia spartana consta in exercitii fizice dure si antrenament militar, care urmareau sa-i formeze copilului spiritul unei discipline extrem de rigide, de supunere neconditionata, capacitatea de a suporta cele mai aspre privatiuni. Goi, cu capul ras, primind o hrana insuficienta, dormind pe o saltea de trestie, biciuti adeseori, copiii spartani primeau mai ales o educatie fizica, cea intelectuala fiind minima, constand in cateva notiuni de scris si citit, aritmetica, muzica militara. Aici si fetele primeau o educatie premilitara, constand din alergari, marsuri, lupta, aruncarea discului si a sulitei.&nbsp;

Sculptura a fost cea mai importantă reprezentare artistică a Greciei antice. De la opere de dimensiuni mici la statui impunătoare, această ramură a artei a reuşit să evidenţieze umanitatea în formele ei cele mai importante. Fie că reprezintă zei,oameni de rând sau campioni sportivi,modul de redare al corpului uimeşte prin precizia detaliilor.&nbsp;

Prima perioadă,cea egeeană,este divizată în trei culturi,cea mai bine definită fiind cea cicladină .Aceasta este constituită din creaţiile de mici dimensiuni, majoritatea realizate din ceramică,argint sau marmură. Temă frecventă este fertilitatea,redată în general prin nuduri feminine.

Perioada arhaică desfăşurată între secolele VII-VI î.H. are un caracter monumental. Cele mai des întâlnite opere sunt cele ce reprezintă nuduri de eroi mitologici în mişcare,impresionanţi prin condiţie fizică şi atitudine şi frumoase tinere îmbrăcate,numite core.În această perioadă se dezvoltă două stiluri importante-doric,în care se realizează statuete masive cu bărbaţi,şi ionic,mai zvelt şi feminin-dar are loc şi o diferenţiere între arta spartană,grotească,şi cea ateniană,rafinată.

Literatura europeană își trage rădăcinile&nbsp;din două surse de bază. Cea mai veche din cele două este Vechiul Testament, iar cealaltă este literatura greacă, având la bază&nbsp;Odiseea și Iliada&nbsp;creditate poetului grec Homer. Iliada și Odiseea reflectă realități ale vieții&nbsp;a două perioade distincte, secolul al XIII-lea și al VIII-lea Î.Hr. Secolul al XIII-lea este cel mai probabil perioada în care are loc Războiul Troian redat sub forma Iliadei. În secolul al VIII-lea poemele își iau forma cunoscută acum.

În secolele de după Războiul Troian arta scrisului este pierdută, dar evenimentele războiului sunt amintite, celebrate și înflorite la festivaluri și în casele oamenilor importanți. Secolul al VIII-lea Î.Hr.&nbsp;este important deoarece atunci&nbsp;scrisul se întoarce în Grecia.&nbsp;Scrierea poemelelor homerice din acest secol nu a însemnat că acestea au devenit disponibile pentru cititori. Textele permiteau adepților săi să păstreze lucrările și să le poată interpreta în mod coerent. Abia în jurul anului 425 Î.Hr.&nbsp;comerțul cu cărți&nbsp;se dezvoltă în Atena, oamenii educați putând achiziționa papirusuri ce puteau fi citite în intimitatea caselor. În jurul anului 365 Î.Hr.&nbsp;Platon își exprima dezaprobarea&nbsp;puternică față de această nouă modă de a citi de unul singur.

Așa se face că literatura ajunge la publicul său prin interpretarea publică. Prin această modalitate se produce și o mare inovație greacă,&nbsp;teatrul. Originile teatrului grec se regăsesc la adepții lui Dionisos, zeul fertilității și vinului. Adepții acestui zeu dansau și cântau poveștile mitice grecești.

Ultima perioadă a sculpturii antice greceşti este cea elenistică,dintre secolele IV-I î.H. . Aceasta manifestă o înclinaţie spre emoţie,sentiment,graţie şi mai puţin spre rigiditate. Temele sunt preluate în general din viaţa cotidiană pentru sculptura decorativă,dar pentru cea destinată locurilor publice temele sunt clasice,executate într-un mod mult mai dramatic.

O altă minune a lumii antice a fost creată în această perioadă,şi anume impunătorul „Colos din Rodos”,ridicat în cinstea zeului soarelui,Helios,fiind un simbol al portului Rodos din marea Egee. Nu se ştiu foarte multe detalii legate de acesta ,dar se spune că avea o lungime de nu mai puţin de 30 de metri şi era făcut din bronz.

O superbă evidenţiere a feminităţii este realizată prin Venus din Milo, capodopera din marmură a lui Alexandros de Antioch,expusă la Louvre. Această&nbsp;statuie a zeiţei Afrodita este foarte cunoscută şi apreciată ca o adevărată bijuterie a artei greceşti datorită graţiei sale.

Perioada clasică ,dintre secolele VI-V î.H.este considerată a fi una de apogeu,graţie faptului că trupul omenesc a fost evidenţiat în toată splendoarea sa.Datorită materiei prime folosite,în special a bronzului uşor de prelucrat,au putut fi redate cu o precizie fină detaliile. Stilul este unul rigid,simplu,marcat de războaiele medice,dar atitudinile sunt foarte diversificate. Din nefericire au mai rămas foarte puţine creaţii din această perioadă şi descrieri ale celor pierdute. Totuşi,capodoperele sculptorilor clasici au reprezentat un model pentru posteritate.

Statuia&nbsp;Farnese Hercules, copie romană după originalul grec

Athena - Zeiță virgină a înțelepciunii, meșteșugurilor, apărării și strategiei militare

Marele sculptor Fidias a creat unele dintre cele mai importante statui din istoria Greciei,una dintre ele fiind chiar o minune a lumii antice. Statuia lui Zeus din Olimpia a fost impozantă prin înălţimea de 13 metri şi a fost acoperită cu fildeş şi aur,dar din nefericire nu a mai rămas nimic din ea şi nici din frumosul oraş în care s-a aflat. Fidias a mai realizat şi două magnifice statui ale zeiţei Athena,pentru una din ele,acoperită tot cu aur şi fildeş,fiind construit Pantheonul,decoraţiunile sculptate ale acestuia fiind tot operele sale.

Educația băieților și fetelor a variat foarte mult în Grecia antică. Fetele primeau educație de la mame și erau învățate lucruri precum țesutul și abilitățile necesare pentru a gestiona o gospodărie. Multe au fost învățate să citească și să scrie. Băieții se duceau la școală și aveau o experiență educațională mult mai variată. Pe lângă citire și scriere, băieții învățau și alte lucruri precum poezie, matematică și educație fizică. Deși educația era considerată strictă pentru baieti, nici nu se compara cu strictețea educației de care aveau parte băieții din Sparta. Băieții spartani erau scoși din familii la vârsta de șapte ani și se antrenau zilnic pentru a deveni soldați. Cei din Sparta puneau pret și pe sănătatea fetelor, ce automat în viitor deveneau mame de viitori soldați. Acestea erau obligate sa practice atletismul și să practice dansul, astfel încât să fie într-o condiție fizică excelentă, încât să transmită o genă excelentă urmașilor baieti.

Marele Sfinx se află pe partea de est a complexului. Consensul actual printre egiptologi este că capul Marelui Sfinx este cel al lui Khafra. Împreună cu aceste monumente majore există un număr de edificii satelit mai mici, cunoscute ca piramidele "regine", drumuri pietruite și piramidele vale.

Templele egiptene antice

Vechii egipteni și-au construit templele pentru venerarea oficială a zeilor și comemorarea faraonilor. Le-au făcut și în Egiptul&nbsp;antic și în zonele aflate sub control egiptean. Potrivit egiptenilor antici, aceste temple erau locuințe ale zeilor. Bazat pe religia egipteană antică, regele Egiptului antic era fiul zeilor. Astfel, putem spune că egiptenii antici s-au închinat și pe faraonul Egiptului în aceste temple. În cadrul acestor temple egiptene antice, preoții executau o varietate de ritualuri.

&nbsp;Pentru mulți, Grecia antică este considerată a fi leagănul civilizației occidentale. Aruncând o privire asupra modului lor de viață, este posibil să vedem unele asemănări cu lumea de astăzi, precum și unele dintre tradițiile ce s-au păstrat. Faptul că oamenii trăiesc în democrație, și faptul ca votează, citesc folosind un alfabet și se bucură de olimpiade la fiecare doi ani, este datorat vechilor greci.

Arta monumentala este cel mai bine reprezentata de templu. Acesta reprezintă spaţiul in care era adăpostita statuia zeului si in care se păstra tezaurul. Primul material de construcţie al templelor era lemnul apoi cărămida si in cele din urma, blocul de marmura. Arhitectura greacă&nbsp;din antichitate include toate structurile create de locuitorii vorbitori de greacă care au ocupat teritoriul Peloponezului, Insulelor Egee și unele zone din Anatolia în urmă cu aproximativ 2.500 de ani. Cuprinde toate lucrările de arhitectură create încă din 900 î.Hr. pana în primul secol al erei actuale.

Templele erau clădiri dreptunghiulare, care se bazau pe ideile micenienilor (unul dintre primii exponenți ai arhitecturii grecești) și aveau o cameră centrală, un hol și un pridvor. Aceste temple nu funcționau ca centrele de închinare de astăzi (cum ar fi moscheile și bisericile), ci mai degrabă erau structuri construite pentru a onora un anumit zeu. De obicei, sculptura zeului care era onorat în templu se afla în camera centrală, în aer liber.

Teatrul Greciei antice&nbsp;a cunoscut cea mai bună perioadă de glorie între 550 î.Hr. și 220 î.Hr. A fost începutul teatrului occidental modern, iar unele piese din Grecia antică sunt jucate și astăzi. Ei au inventat genurile de tragedie (sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr.), comedie&nbsp;(486&nbsp;î.Hr.) și piesele cu satiri. Orasul stat Atena&nbsp;a fost o mare putere culturală, politică și militară în această perioadă. Teatrul se afla în centrul ei. Teatrul făcea parte dintr-un festival numit Dionysia, care îl onora pe zeul Dionysos. În cadrul Dionisiacului, dramaturgii își prezentau operele în fața unui public. Era o competiție, cu un câștigător și premii. Aceste două genuri principale nu au fost niciodată amestecate: fiecare dintre ele avea propria structură tipică. Atena a exportat festivalul în numeroasele sale colonii și aliați, pentru a-și promova modul de viață. Doar bărbații puteau fi actori. Corul era format din bărbați, la fel ca și actorii. Din punct de vedere tehnic, aceștia trebuiau să fie cetățeni ai Atenei, ceea ce se aplica doar bărbaților născuți liberi,

plus câteva cazuri speciale. Actorii purtau măști, pentru ca oamenii să știe ce persona (personaj) juca actorul. Cei mai cunoscuți scriitori de piese de teatru sunt Eschil, Sofocle, Euripide pentru tragedii și Aristofan&nbsp;pentru comedii.

* Templele din Abu Simbel. * Templul lui Kalabsha. * Templele Philae. * Templul Kom Ombo. * Templul Edfu. * Templul lui Khnum. * Complexul Templului Abydos. * Templul lui Amenhotep III. * Templele din Karnak. * Templul lui Hatshepsut. * Templul lui Thutmose III. * Templul Luxor. * Templele din Dendera. * Templul lui Medinet Habu.

Templele din Abu Simbel Templele din Abu Simbel sunt cele mai faimoase temple tăiate în stâncă din Egipt. Aceste temple există în apropierea satului modern Abu Simbel, la a doua cataractă a Nilului. Cu alte cuvinte, se află la granița dintre Nubia Inferioară și Nubia Superioară. Sunt două dintre ele: Marele Templu îi aparține lui Ramses al II-lea, în timp ce el a dedicat Templul Mic soției sale, regina Amon-her-Khepeshef.

Cultul egiptean antic s-a concentrat pe trei elemente esențiale: oferirea de sacrificii zeilor, celebrarea festivalurilor religioase și depășirea forțelor haosului. Aceste ritualuri erau necesare pentru ca zeii egipteni antici să continue să adere la „Maat” – ordinea divină a universului. Adăpostirea și patronajul zeilor erau îndatoririle faraonilor. Din acest motiv, faraonii au dedicat resurse enorme construcției și întreținerii templului.

Partea cea mai sacră a templului era sanctuarul, care conține de obicei o imagine de cult și o statuie a lui Dumnezeu. Odată cu dezvoltarea templelor, acest sanctuar a crescut de-a lungul timpului de la mici altare, în Egiptul preistoric târziu, la turnurile mari de stânci de piatră, în regatul modern (1550-1070 î.Hr.).

Egiptenii au continuat să construiască temple în ciuda retragerii națiunii și a eventualei pierderi a independenței în timpul Imperiului Roman în 30 î.Hr. Odată cu apariția creștinismului, religia tradițională egipteană s-a confruntat cu o neglijare tot mai mare, iar comunitățile din templu au dispărut în secolele IV-VI. Clădirile pe care le-au lăsat în urmă au suferit secole de distrugere și degradare.

Marea Piramidă din Giza – Piramida din Cheops/ Khufu este singura minune a lumii care nu necesită descrieri ale istoricilor din antichitate sau ale poeților. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac speculații referitoare la formă, mărime și prezentare. Este cea mai veche și totuși singura care a supraviețuit timpului. Marea Piramidă a fost cea mai înaltă construcție din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea în 1889&nbsp;când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m) înălțime, latura de 227 m și cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Fețele piramidei erau placate cu plăci șlefuite din calcar. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2560 î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia.

Scrieri in Egiptul antic

Hieroglifele&nbsp;egiptene&nbsp;erau sistemul de&nbsp;scriere&nbsp;formal folosit în&nbsp;Egiptul Antic. Hieroglifele combinau elemente logografice, silabice și alfabetice, cu un număr de aproximativ 1.000 de caractere diferite. Hieroglifele cursive au fost folosite pentru&nbsp;scrierea&nbsp;literaturii religioase pe papirus și lemn.

În secolul al VI-lea Î.Hr. un preot al lui Dionisos, numit Thespis, se angajează într-un dialog cu corul, devenind astfel&nbsp;primul actor. Conform cronicilor grecești, Thespis este și primul câștigător al unui premiu de teatru. El câștigă premiul în prima competiție de tragedie ce avusese loc la Atena în 534 Î.Hr. Concursurile de teatru deveniseră o caracteristică a festivalurilor anuale dedicate lui Dionisos. Patru autori erau aleși să concureze. Fiecare trebuia să scrie&nbsp;3 tragedii și o satiră. Fiecare autor avea la dispoziție o zi pentru reprezentarea tuturor pieselor. Principala caracteristică a scenei era un spațiu circular unde corul cânta și dansa. La sfârșitul festivalului câștigătorul era ales.Doar puține tragedii au supraviețuit integral din acele competiții, dar acestea includ lucrările a 3 dramaturgi de geniu.&nbsp;Eschil&nbsp;adaugă un al doilea actor și câștigă&nbsp;primul premiu pentru tragedie&nbsp;în 484 Î.Hr. Din piesele sale de teatru au supraviețuit doar 7. O inovație adusă de acesta este cea de a scrie cele trei piese cu un subiect comun sub formă de trilogie. O astfel de trilogie a supraviețuit și rămâne una dintre capodoperele teatrului,&nbsp;Orestia.

Cuvântul&nbsp;hieroglifă&nbsp;vine de la adjectivul grecesc&nbsp;ἱερογλυφικός (hieroglyphikos),&nbsp;compunere&nbsp;dintre ἱερός (hierós)&nbsp;și γλύφω (glýphō). Hieroglifele însăși, încă din perioada ptolemeica, au fost numite τὰ ἱερογλυφικὰ [γράμματα] (tà hieroglyphikà [grámmata]) „literele sacrate gravate”, contrapartida greacă a expresiei egiptene&nbsp;mdw.w-nṯr&nbsp;„cuvintele zeului”.Grecescul ἱερογλυφός însemna „un sculptor de hieroglife”. Champollion avea ca definiție a sistemului hieroglific, "un sistem complex, o scriere figurativă, simbolică și fonetică, în același timp, într-un același text, aceeași frază, uneori același cuvânt.". În funcție de context, un același caracter poate avea un sens: * figurativ (ideografic), caracterul exprimă ceea ce reprezintă el; * simbolic, caracterul exprimă o idee diferită de ceea ce reprezintă el; * fonetic, caracterul este utilizat ca și literă într-un cuvânt, fără altă valoare în afara sunetului care îi corespunde în ansamblul de sunete al cuvântului. Apariția hieroglifelor este considerată a fi către 3500 î.e.n. Inițial exclusiv figurativă, având în jur de 700 de caractere, scrierea hieroglifică s-a îmbogățit în timp, ajungând la nu mai puțin de 5.000 caractere în epoca greco-romană.

Inițial, casele din orașele antice grecești nu aveau, în general, o organizare internă specială. Au fost pur și simplu construite din cărămizi de noroi, iar podelele au fost din pământ întărit.Cu toate acestea, din secolul V î.Hr. C., a început să folosească alte materiale mai puțin rudimentare pentru construcția de clădiri private. Utilizarea pietrei pentru construcțiile casnice a devenit mult mai frecventă din acest secol. Interiorul caselor era acoperit cu tencuială, ceea ce dădea o notă de calitate structurii. Deși civilizația greacă era destul de organizată în termeni generali, construcțiile sale nu aveau o ordine anume. Cu alte cuvinte, proiectarea urbană nu a fost una dintre prioritățile elene. În consecință, orașele aveau o organizație destul de haotică, care rezulta în străzi fără o anumită ordine.

Sensul de citire a propozițiilor se face de la stânga înspre dreapta. Acest lucru se poate aplica și cuvintelor separate, dar nu este o regulă definită deoarece sunt cazuri în care citirea se face și de la dreapa înspre stânga, la fel ca în majoritatea limbilor. De obicei sensul de citire al cuvintelor se determină in funcție de orientarea reprezentărilor care alcătuiesc cuvântul, astfel: dacă obiectele, animalele, oamenii sau plantele sunt orientate cu fața înspre stânga, citirea se va face de la stânga, iar dacă sunt orientate înspre dreapta citirea se va face de la dreapta. Dispunerea cuvintelor se poate întâlni si pe coloane, citirea făcându-se de sus în jos sau invers în funcție de conținut.