Loading...
Cariera profesionala a pedagoguluia elaborat Bilic Tatiana
grupa:PP11z
Loading...
Profesia este determinantă în deţinerea unui statut social, a valorilor, a stilului de viaţă, în consecinţă – a felului de a fi.Conceptele „ocupaţie”, „profesie” şi „meserie” desemnează în sens cotidian aceeaşi realitate, însă analizele sociologice dezvăluie deosebiri semantice importante. Dintr-o perspectivă foarte generală, ocupaţia este categoria cea mai largă, care include, printre altele, profesia şi meseria. Profesia îşi are rădăcinile în latinescul professionis, însemnînd „mărturisire”, „declaraţie publică”, ceea ce ne duce cu gîndul la o ocupaţie pe care nu ne-ar fi ruşine să o afirmăm public, pentru că este onorantă social.
Meseria are sursa etimologică în ministerium, adică „serviciu domestic, realizat de un servitor”. Sesizăm nuanţa peiorativa evidenţiată de etimologie, spre deosebire de nota laudativă corelată profesiei. Meseria reprezintă complexul de cunoştinţe obţinute prin şcolarizare şi prin practică, necesare pentru executarea anumitor operaţii de transformare şi prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii.
Astfel, ocupaţia este activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau în natură) pe care o desfăşoară o persoană în mod obişnuit, într-o unitate economico-socială şi care constituie pentru aceasta sursă de existenţă. Ocupaţia poate fi exprimată prin funcţia sau meseria exercitată.
Astfel, ocupaţia este activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau în natură) pe care o desfăşoară o persoană în mod obişnuit, într-o unitate economico-socială şi care constituie pentru aceasta sursă de existenţă. Ocupaţia poate fi exprimată prin funcţia sau meseria exercitată.
Profesionalizarea este procesul social şi politic prin care o ocupaţie devine profesie ca model acţional standardizat, proces avînd rolul fundamental de a servi interesele unui grup ocupaţional. Simţul comun şi tradiţia istorică invocau „talentul”, „vocaţia” şi „harul” drept categorii hotărîtoare în ceea ce priveşte existenţa unei ocupaţii în sine şi îmbrăţişarea ei.
Deci profesia este învăluită de „un halo misterios”, din cauza faptului că nu este accesibilă oricui, ci doar celor care au trecut prin „botezurile” succesive ale formării. „Profesionist nu te naşti, ci devii”; "Nu exista oameni mari si oameni mici,ci numai oameni care se straduiesc sa-si faca datoria".
Deci profesia este învăluită de „un halo misterios”, din cauza faptului că nu este accesibilă oricui, ci doar celor care au trecut prin „botezurile” succesive ale formării. „Profesionist nu te naşti, ci devii”; "Nu exista oameni mari si oameni mici,ci numai oameni care se straduiesc sa-si faca datoria".
Expertiza se referă la cunoştinţe, abilităţi, metode şi tehnologii specifice pe care le pot utiliza doar iniţiaţii domeniului, cei cu grad similar de pregătire, este esenţa unei profesii, ea asigurînd non-interferenţa publicului într-un domeniu de lucru.
Expertiza este „codul” unei profesii, pe care doar membrii ei îl pot „decodifica”. Printre factorii ce favorizează construirea expertizei amintim: 1. pregătirea de înalt nivel, realizată prin formări iniţiale si continue de lungă durată; 2. condiţionarea puternică a accesului în branşă prin examene riguroase şi trieri succesive şi 3. interferenţa redusă a publicului larg cu problemele profesionale.
Conform Cadrului European al Calificărilor (CEC) există opt niveluri de calificare: de la activităţi profesionale ce necesită executarea unor procese îndeplinite mecanic, pînă la activităţi profesionale ce implică idei inovative şi realizări ştiinţifice. Nivelurile 1-5 se obţin prin studii vocaţional/tehnice preuniversitare, iar nivelurile 6-8 prin studii universitare.
Expertiza este „codul” unei profesii, pe care doar membrii ei îl pot „decodifica”. Printre factorii ce favorizează construirea expertizei amintim: 1. pregătirea de înalt nivel, realizată prin formări iniţiale si continue de lungă durată; 2. condiţionarea puternică a accesului în branşă prin examene riguroase şi trieri succesive şi 3. interferenţa redusă a publicului larg cu problemele profesionale.
Conform Cadrului European al Calificărilor (CEC) există opt niveluri de calificare: de la activităţi profesionale ce necesită executarea unor procese îndeplinite mecanic, pînă la activităţi profesionale ce implică idei inovative şi realizări ştiinţifice. Nivelurile 1-5 se obţin prin studii vocaţional/tehnice preuniversitare, iar nivelurile 6-8 prin studii universitare.
Competenţele profesionale (specifice) - reprezintă capacitatea de selecţie, combinare şi utilizare adecvată a ansamblului integrat, coerent, dinamic şi deschis de cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii specifice unei activităţi profesionale în vederea rezolvării cu succes a situaţiilor şi problemelor circumscrise profesiei respective, în condiţii de eficacitate şi eficienţă.
In preistorie, pe drumul afirmării vocaţiei educative a societăţii, în familie, în ginţi şi triburi, afecţiunea pentru copii, respectul faţă de părinţi ori solidaritatea familială erau fapte de educaţie ce reveneau adulţilor. De regulă „bătrânul” sau „samanul” tribului arată tinerilor cum să se comporte faţă de ceilalţi membri ai comunităţii, faţă de străini, îi iniţia în sentimentul onoarei şi ai mândriei pentru strămoşi, îi pregătea astfel pentru viaţă. Apar apoi scribii, perceptorii, magistrii – ca specialişti ai unei îndeletniciri intelectuale anume, poate una dintre cele mai vechi ale planetei. „Paidomosul” şi „sofronistul”, probabil primii educatori specializaţi pentru educaţia fizică, respectiv, educaţia militară şi cetăţenească, alături de alţii din agora în palestre, pe câmpurile de luptă ori la umbra copacilor interveneau înspre formarea tineretului pentru viaţa de adult. Ei preiau autoritatea anonimatului părinţilor şi bătrânilor, în educaţie.
In preistorie, pe drumul afirmării vocaţiei educative a societăţii, în familie, în ginţi şi triburi, afecţiunea pentru copii, respectul faţă de părinţi ori solidaritatea familială erau fapte de educaţie ce reveneau adulţilor. De regulă „bătrânul” sau „samanul” tribului arată tinerilor cum să se comporte faţă de ceilalţi membri ai comunităţii, faţă de străini, îi iniţia în sentimentul onoarei şi ai mândriei pentru strămoşi, îi pregătea astfel pentru viaţă. Apar apoi scribii, perceptorii, magistrii – ca specialişti ai unei îndeletniciri intelectuale anume, poate una dintre cele mai vechi ale planetei. „Paidomosul” şi „sofronistul”, probabil primii educatori specializaţi pentru educaţia fizică, respectiv, educaţia militară şi cetăţenească, alături de alţii din agora în palestre, pe câmpurile de luptă ori la umbra copacilor interveneau înspre formarea tineretului pentru viaţa de adult. Ei preiau autoritatea anonimatului părinţilor şi bătrânilor, în educaţie.