Book Creator

Toamna

by Kartal Izabela

Cover

Loading...
Frumusetea toamnei
Loading...
Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară și iarnă.
Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru vremea mohorâtă.
Toamna în poezie a fost des asociată cu melancolia. Posibilitățile verii au dispărut, iar răcoarea toamnei este la orizont. Cerul devine gri și posomorât
Toamna este anotimpul în care elevii se întorc la școală. La țară, oamenii culeg roadele pământului și culeg fructele din grădini. Tot acum sunt culeși strugurii și este făcut mustul. Pe ogoare, după ce grânele sunt recoltate, pământul este arat și semănat cu noi cereale.

Toamna așterne pe pământ covor de frunze ruginii
În acest anotimp natura se schimbă. Frunzele copacilor îngălbenesc și cad, iarba se usucă, iar soarele încălzește din ce în ce mai puțin. Cerul senin de vară dispare și apar nori negri și grei. Acum cad ploi reci și bat vânturi puternice. Oamenii se îmbracă mai gros și se ascund de ploile dese în spatele umbrelelor.
Toamna păsările călătoare pleacă în țările calde. Animalele din pădure își pregătesc culcușul pentru iarnă și strâng provizii pentru această perioadă. Alte animale se pregătesc să hiberneze peste iarnă.
Totul în jur devine mohorât și ruginiu. Toată natura se pregătește să întâmpine iarna și fulgii de zăpadă care vor cădea în curând.
Toamna de Aur

E TOAMNĂ!
FIERBE MUSTUL ÎN PUTINI SUB NUC.
O…MULTE TOAMNE VREAU SĂ APUC!
ŢĂRANII PE CÂMPURI AU FRUNTEA SENINĂ.
PANERE ,HAMBARE  CU ROADE SUNT   PLINE.
Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară şi iarnă. Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru vremea mohorâtă.
Covorul gros de culori arămii lasă pomii desfrunziţi şi mai bătrâni cu un an.Păsările înfrigurate s-au adunat în cârduri mari şi şi-au luat rămas bun de la cuiburile și copacii în care au cuibărit,de la oamenii din imprejurimi,de la tot ce le-a adus bucurii şi şi-au luat zborul spre ţări călduroase unde vor locui până la trecerea iernii.
Darurile inegalabile ale toamnei
Toamna se strecoară discret în viaţa noastră, cu fiecare zi ce trece. Ruginiul ei lasă în urmă zilele toride ale verii, dar ne încântă cu frumuseţe şi culoare. Şi, mai presus de toate, toamna ne oferă, cu generozitate, daruri inegalabile, din care putem alege:
Strugurii
Supranumiţi “fructul zeilor” strugurii au proprietăţi cu adevărat miraculoase. Virtuţile terapeutice ale strugurilor sunt cunoscute din antichitate, fiind, după portocale, cele mai cultivate fructe de pe pământ.
Merele
Prin conţinutul lor bogat de vitamine şi minerale, merele sunt considerate de specialişti, adevărate izvoare de sănătate.
Perele
Pline de aromă şi savoare, perele sunt printre cele mai apreciate fructe de toamnă. Ele au efecte deosebite în tratarea afecţiunilor renale şi urinare, a bolilor cardiovasculare. 
Gutuile
Adevărate miracole ale toamnei, gutuile ne protejează de afecţiunile sezonului rece. Se pare că, o gutuie pe zi, ne ţine departe de inflamaţia gâtului, iar seminţele măcinate au un efect calmant, în cazurile de tuse şi bronşită
Prunele
Sunt recomandate de către nutriţionişti pentru buna functionare a sistemului nervos, înlăturarea stărilor de agitaţie şi nervozitate, pentru combaterea oboselii şi a stărilor depresive.
PrevNext