OBICEIURI ȘI TRADIȚII PASCALE PĂSTRATE DIN STRĂMOȘI ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Paștele are o semnificație aparte, în toată țara, e o sărbătoare a reînnoirii, care a
creat numeroase tradiții și obiceiuri, iar județul Hunedoara nu poate face excepție.
Există o serie de obiceiuri care îți atrag atenția sau te fascinează, ce îmbogățesc zestrea culturală a județului.
Pe Valea Mureșului, există sate în care, în noaptea de Înviere nimeni nu doarme deloc, în vreme ce fiecare gospodărie are în curte câte un foc aprins și alimentat cu lemne până în zori. De asemenea, se spune că oamenii care trec la Domnul în Săptămâna Patimilor (Mare), vor merge direct în iad, dat fiind faptul că Raiul are porțile încuiate.
În Ținutul Pădurenilor, în Sâmbăta Mare, după-masa, în satul Feregi din comuna Cerbăl, are loc, la biserică, sfințirea apei botezătoare. Se spune că prima persoană care va fi botezată cu această apă va avea noroc toată viața. În preajma sărbătorilor pascale, oamenii merg cu mic cu mare la biserică, îmbrăcați în splendidele lor costume populare.

La Hondol, în Țara Zarandului, există obiceiul steagului. Acesta este confecționat dintr-o pânză albă simbolizând giulgiul lui Iisus, brodată cu motive populare, imaginea Mântuitorului și alte simboluri ale vieții minerilor din zonă. Pânza stă prinsă de un băț lung (3-4 metri), decorat cu multe fâșii tricolore. În prima zi de Paște, steagul se duce la biserică și la cimitir, unde este sfințit de preotul satului, este purtat pe la fiecare locuință, iar apoi așezat în clopotniță și păstrat până anul viitor. În zonă se practică și obiceiul instalării tuburilor care ”pușcau” cu carbit, în vederea alungării spiritelor rele, însă acest lucru nu prea este pe placul celor mai în vârstă.
În apropiere de Orăștie, ceterașii din Geoagiu, au obiceiul de a merge în comuna Certejul de Sus, pentru a acompania alaiul ce poartă steagul de Paști. Distanța e de circa 30 de kilometri.

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri, transmis din generație în generație, este cel cunoscut de localnicii din satul Boiu, aparținând comunei Rapoltu Mare, ca scaunul Domnului. Acesta era ținut, în a doua zi de Paști, în toate satele din comună, dar astăzi doar la Boiu. Este împodobit un scaun cu spini, iarbă, flori și ouă roșii, care, în timpul slujbei de dimineață, i se prezintă preotului. La ieșirea din biserică, părintele este întâmpinat de tinerii ce au făcut împodobirea și trebuie să se așeze pe scaun pentru a fi purtat în jurul bisericii, de trei ori.
În Valea Jiului, ținutul locuit de momârlani păstrează intactă tradiția udatului fetelor și femeilor. Băieții și bărbații merg din casă în casă, a doua zi de Paște, și udă cu parfum fetele și femeile care locuiesc acolo. Momârlanii pun mare preț pe costumele și straițele lor, iar cel care nu își țese o straiță nouă în Postul Mare, nu iese din casă în Ziua Învierii Domnului.

”Împușcatul cocoșului” este un obicei bizar de Paște vine din Țara Hațegului, el păstrându-se și acum în satele Peșteana și Peștenița din comuna Densuș.La el, participă două echipe formate din tinerii din sat, se aduce un cocoș (de regulă negru) și se merge la horatul satului. Pădurarul satului este arbitrul, care vine cu arma de vânătoare, îi învață pe tineri să tragă cu pușca, supraveghind activitatea. Se leagă cocoșul de un copac, iar echipa care îl împușcă prima va câștiga, păstrând trofeul. Echipa care a pierdut va organiza hora sătească, plătește lăutarii și asigură masa și băutura pentru toți invitații. Astfel, sunt alungate duhurile rele din comunitate.
Tot în această zonă mai întâlnim și alergatul prescurii, în a doua zi de Paște. O ceată formată din tinerii satului aleargă pe o distanță de câteva sute de metri, până la biserică, iar cealaltă echipă, aflată deja acolo, trebuie să mănânce repede prescura, înainte să ajungă prima ceată. Cei care pierd trebuie să facă cinste celorlalți, la crâșmă.