Poveste de Crăciun

Poteci &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Fulgii mari de nea nu obosesc din a-și exersa dansul de câteva zile. Singura pauză pe care o fac este atunci când ajung pe sol, iar alții le continuă jocul. Este un spectacol neîncetat, care nu-și va trage cortina prea curând.&nbsp;Adevărul este că peisajul lăsat în urmă este unul de vis.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Parcă natura știe că urmează sărbătorile și începe să orneze fiecare loc cu podoabe mult, mult mai prețioase decât cele ale oamenilor. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Căldura puțină pe care o mai reține asfaltul nu împiedică omătul să se aștearnă.&nbsp;Parcul devine cel mai frumos loc din întreaga lume… cât vezi cu ochii totul va fi de un alb imaculat. Atunci când pășești pe intrarea lui te transpui într-o altă lume ... într-o lume magică.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Soarele, unul cu dinți, abia se zărește ce cer, prin neaua care plutește. Este frig, dar cine îl mai simte, când în jur este atâta bucurie? Spațiul verde aglomerat odată, acum este plin de copiii care construiesc oameni de zăpadă, fac îngeri sau aruncă cu bulgări unii în alții. Băncile care serveau ca locuri de odihnă şi de pe care oamenii admirau peisajul sau ascultau trilurile păsărilor sunt numai locuri pe care se depozitează și mai multă pudră albă, spre fericirea celor mici.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Potecile mai abrupte devin patinoar pentru cei curajoși la experimentarea unor noi aventuri și scheme. Arborii rari plantați pe marginile acestora au ramurile obosite de greutatea zăpezii, care se mai scutură din când în când, realizând în acel perimetru o ninsoare și mai abundentă.&nbsp; &nbsp;&nbsp;Pentru cei pasionați de fotografii, cea mai indicată zonă a parcului este cea unde se află amplasată o fântână. Țurțurii formați pe marginile acesteia transmit o lumină difuză atunci când apropii aparatul de ei.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Se-nserează și luna își face apariția pe bolta cerească. Lumina stâlpilor s-a aprins și face vizibilă domolirea ninsorii. Oamenii se retrag în case cu gândul la preparatele proaspăt scoase din cuptor, la căldura care-i așteaptă și la poveștile care o să fie rostite în jurul bradului împodobit.&nbsp;&nbsp; &nbsp;&nbsp;Ca în fiecare an, natura le oferă cel mai frumos cadou: priveliștea uluitoare care-i înconjoară.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Briana Berbec, clasa a X-a B

Vals de iarnă... &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Totul&nbsp; începe cu un fulg şi apoi… unu... doi… trei, unu… doi… trei..., precum valsul rusesc. Dansează şi iarna. Dansează fulgii şi dansează gerul în sufletele oamenilor. Peste lacuri de câmpie… acum înghețate, printre arbori rari, odată verzi, acum&nbsp; îngreunați de țurțuri, peste sate şi orașe odinioară animate, iar acum pustii… &nbsp;&nbsp;&nbsp;Valsul iernii&nbsp; îşi face ring de dans. În paşi ritmici, relativ lenți, mai mult sau mai puțin amenințători… gerul iernii acoperă tot.&nbsp; Soarele, odată mare amator de dans, dar nu de vals, ne-a spus la revedere pentru ceva timp. Ne-a mărturisit că e prea obosit şi bătrân pentru măsura de trei timpi. Aşa că, pentru moment, va conduce doar coroana de nori liliachie, care ştie pașii pe de rost şi cunoaşte ritmul.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Acum… în nuanțe de gri-cenuşiu cu puține pete de culoare,&nbsp; dansam toți, în tăcere,&nbsp; fără muzică. Noi şi fulgii ce preferă dansul. Restul stau pe margine şi privesc, dar nu le pare rău.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Totuşi… e cam linişte, puțin prea multă linişte. Pentru un vals... Cristiana Mureșanu,clasa a X-a A

Esperanza Polvo de estrella cubriendo camino de Reyes. Noticias de un buen Nacimiento. Olor de cielo abierto al milagro, Llamada de ángel en el establo. Rodillas en adoración, Brillo de oro. Incineso y mirra. Sonrisa del Niño, Luz y alas cuidando el Cuento. Invierno... Nochebuena... &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Runa Ene

Gânduri de sărbătoare &nbsp;&nbsp;&nbsp;Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit.&nbsp;Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să prețuiesti pacea şi bunăvoința şi să oferi, din plin, compasiune. Sărbătorile de iarnă sunt un adevărat prilej de bucurie şi multumire sufletească, decembrie fiind cea mai frumoasă perioadă din an. Este luna mult aşteptată de copii, pentru că nimic nu se compara cu emoțiile şi plăcerea de a le face daruri celor dragi. Tradițiile pe care le respectăm în familie vor rămâne şi peste ani, atunci când poveştile cu Mos Crăciun vor avea parfumul copilăriei şi tot ce va mai rămâne va fi atmosfera veselă şi plină de iubire a Sărbătorilor petrecute cu cei dragi. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;O tradiție importantă este seara în care împodobeşti bradul ca într-o poveste. În casă e cald şi miroase frumos a cozonaci. Mama lucrează de zor, are ochii puţin obosiţi şi zâmbetul bun ca de obicei, tata e puţin emoţionat, puţin stângaci şi nerăbdător ca şi tine. În cutii, globuleţele colorate sclipesc tare frumos, iar când le atingi între ele, din greşeală sau intenţionat, scot un clinchet cristalin. Le pui în brad, pentru unele te urci pe scăunel sau îl rogi pe tata să le agaţe, deşi parcă n-ai vrea, parcă ai vrea să le pui tu pe toate. Te învârţi în jurul brăduţului, ca să iasă bine repartizarea culorilor, mai strâmbi din năsuc puţin nemulţumit, mai iei unul de colo şi îl pui dincolo, le mai inversezi între ele.. În pom se pun şi bomboane, şi clopoţei. Beteala şi instalaţia de beculeţe vin la sfârşit, după ce s-a pus globul din vârf, acela, cel mai mare şi mai frumos. Când te culci, laşi instalaţia să meargă şi, o vreme, priveşti umbrele colorate care apar pe pereţi şi perdea, atunci când se aprind sau se sting beculeţele. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Adormi cam greu, de emoţie. Ştii că atunci când tu o să visezi, o să vină Moş Crăciun să pună cadourile sub brad. Moş Crăciun e un tip mai în vârstă, cu barbă şi pletele lungi şi albe. E mai rotofei el aşa şi, probabil, din cauza asta e mereu vesel şi foarte vioi pentru vârsta lui şi râde cu hohote lungi “Ho-hooo-hoooooo”. E îmbrăcat tot timpul în roşu, foarte prietenos şi receptiv la dorinţele copiilor. Locuieşte undeva în Laponia, dar, în noaptea de Crăciun, când are treabă de nu-şi vede capul, se plimbă pe tot globul, cu o sanie mare, trasă de reni. Practic, într-o singură noapte, Moşul are timp să facă ocolul pământului, să intre, pe horn sau pe geam (mă rog, treaba lui pe unde) în absolut fiecare casă şi să lase, tiptil şi pe nevăzute, cadourile dorite, tuturor copiilor. De Crăciun, însă, te trezeşti cu noaptea-n cap, înaintea tuturor din casă. Nici măcar nu mai te duci la baie, te duci glonţ, somnoros, dar nerăbdător, cu ochii abia mijiți şi cu inima plina de speranta că ai primit cadourile de mult dorite. Foşnetul pacheţelelor pe care Moşul le-a lăsat acolo face somnul să dispară cât ai clipi. După ce desfaci cadourile, dai năvală spre camera părinţilor şi împarţi cu ei bucuria minunatei surprize. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Zilele Crăciunului ne deschid sufletele pentru a dărui şi a primi iubire în jurul bradului şi al mesei festive, unde se reuneşte toată familia. Cu mic cu mare împărtăşim bucuria Naşterii Domnului. Sunt momente de relaxare, de gândire pozitivă, de încărcare a bateriilor pentru un nou an şi pentru noi proiecte. &nbsp;Crăciun fericit! Lungu Beatrix, clasa a IX-a C

Poveste de Crăciun Este noaptea de Ajun. Luminițele scânteietoare împodobesc orașul cu frumusețea lor, în timp ce neaua acoperă străzile pline de copii cu obrajii îmbujorați și dornici de joacă. În aer plutește mirosul de cozonac și scorțișoară. Nimeni nu poate ignora acest miros minunat ce trezește amintiri din copilărie. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Târgurile de Crăciun însuflețesc centrul orașului, lumea roiește pe lângă tarabele frumos decorate, cu mâncare tradițională și jucării pentru cei mici. În această seară magică, familia se reunește, cei dragi îți sunt aproape, împodobind falnicul brad cu globulețe multicolore și becuri sclipitoare. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Această atmosferă superbă îți încălzește sufletul și te învăluie cu magia sărbătorii. Mulți spun că această seară este plină de magie și mister. Copiii așteaptă cuminți pentru a deschide darurile de sub brad. Aşteptarea plutește in aer, lucruri uimitoare se pot întâmpla... Sărbătoarea aceasta îmi oferă prilejul de a sta la masă cu toate rudele, să savurăm ce a pregătit bunica mea cu multă grijă și iubire. Toate aceste lucruri mă fac să văd cât de norocoasă sunt că am o familie atât de frumoasă și unită. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;De câte ori privesc în urmă la perioada când eram copil, Crăciunul însemna pentru mine cadourile frumos ambalate și dulciurile pe care de abia așteptam să le mănânc. Acum, după ce am început să mă maturizez, prețuiesc şi timpul petrecut cu cei dragi, să-i văd sănătoși și fericiți, lăsând la o parte lucrurile materiale. Lumina din ochii lor și zâmbetul dulce din în această seară îmi aduc cea mai mare bucurie. Râsetele lor însuflețesc casa.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Zăpada proaspăt așternută parcă te invită la joacă, să faci oameni de zăpadă și să uiți să te întorci în casă la căldura unde te așteaptă o cană de ceai fierbinte. Gerul îți mângâie chipul si ți-l înroșește ca pe un trandafir. Gheața lucioasă formată pe străzi pune în dificultate mașinile și pietonii. Copacii parcă sunt pudrați cu zahăr și casele glazurate cu vanilie. Din când în când poți vedea câte o persoană care se luptă cu nămeții de zăpadă, cu brațele încărcate cu cadouri. Prin geamurile aburite poți vedea familii sărbătorind Crăciunul.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În această perioadă ai ocazia de a arăta compasiune, mărinimie, bunătate și generozitate față de persoanele din jur. Poți ierta greșelile celorlalți și poți lăsa în urmă ura și orice sentiment negativ.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Bucură-te ca un copil de aceste clipe superbe, deschide ochii și admiră peisajul oferit de iarnă! Profită de lucrurile din jur și de persoanele care îți aduc un zâmbet pe față. Savurează nostalgia care te cuprinde când simți miros de cozonac.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;Deschide-ți sufletul și lasă-te cuprins de spiritul Crăciunului! Ștefănache Bianca,clasa a X-a B

EDITORIAL Maria Iosif, clasa a X-a A &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Salut tuturor! Ne-am prezenta politicos, dar încă nu ştim exact ce suntem. Sau când am devenit. Grupul Cenaclului de Vineri, născut într-o clipă inspirată de ,,oare cum ar fi dacă” a doamnei profesoare Alina Ene. Nişte adolescenți îndrăgostiți iremediabil de frumos şi de tot ce ne face acesta să simțim. Elevi de diferite vârste din liceul Miguel de Cervantes, însetați de artă, în toate felurile, culorile şi formele ei. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Trăim vremuri grele pentru noi toți. Trăim vremuri tulburi, viața şi-a pierdut cursul firesc, prestabilit şi toate acestea ne-au lăsat, pe noi cel puțin, cu un mare gol în stomac. Şi în suflet, căci, din păcate, odată cu cele vizibile, evidente,&nbsp;o altă mare nenorocire pare să ne privească din umbră. Uciderea artei! Teatrele sunt închise, iar actorii sărăcesc. Concertele s-au anulat, expozițiile la fel. Involuția conştiinței generale face din ce în ce mai grea manifestarea artistică. Nesiguranța zilei de mâine a luat parcă toată frumusețea. Toate s-au mutat acum în mediul virtual și, chiar dacă suntem recunoscători evoluției tehnologice şi porților deschise de aceasta, nu putem să nu tânjim după ceva real şi simplu.

&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Crăciunul, candelă pusă de veghe pământului &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Întotdeauna colindele au început sub zăpezile albastre. Păşeam ca de fiecare dată pe o cărare infinită a magilor. Mai întâi simțeam mirosul de cătina, apoi parfumul dulce al colacilor făcuți de bunica, în timp ce-mi depăna, la gura sobei, basmul iernii, care mereu începea cu ‘’A fost odată’’.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În acea zi, Dumnezeu a dat zăpadă cu nemiluita, căzând puzderie deasă şi măruntă ca faina la cernut, vânturată amețitor de crivățul aprig şi hoinar care o purta către geamul camerei mele.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Mi-aduc aminte că vedeam doar alb în fața ochilor. Auzeam cum fulgii îmi şoptesc începutul unui nou basm. Mergeam la fereastră şi nu mă mai săturam să-i privesc. Erau de toate formele, suflați cu praf de stele şi se aşterneau încet pe pământul rece şi umed. Simțeam o mângâiere interioară şi-mi imaginam cum zăpada aceea fină şi pufoasă reprezintă lacrimile înghețate ale îngerilor. O parte din mine se umplea de tristețe în amintirea vremurilor când zăpada îmi scârțâia sub picioare, părând un pas de uriaş gata să-l caute pe Moșul şi când vocea bunicii mă chema în casă, ca apoi să mă învelească bine şi să mă țină în brațe, dându-mi sărutări dulci. Mă răsfăța apoi cu un pahar de cacao cu lapte şi o felie dumnezeiască de cozonac pufos, care împrăştia mirosul până la vecini. Se apuca să-mi recite o poezie, ori un cântec şi-mi spunea că iarna alungă orice suferință.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Uitandu-mă cu nostalgie la valurile de zăpadă, îmi aminteam de zilele în care cerul era atât de aproape, încât puteam să-l ating. Atunci când visam la o plimbare cu trăsura zânei Iarnă, care-mi dezmierda surâsul înghețat. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Zăpada cădea treptat peste oraș, îmbrăcând viata-n inefabil şi mă purta cu nostalgie in trecut. Lumea începea să prindă contur. Mâinile mă purtau singure spre un dans, dansul fulgilor, încununat de gestică şi armonie. Acea zi era o filă albă din cartea anilor.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În acel univers neclintit, în acea poartă spre ideal mă proiectam şi eu; o " eu" puțin diferită, mai zglobie. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Spiritul Crăciunului se simțea peste tot. Dansul fulgilor se împletea cu clinchetele clopoțeilor şi cu lemnele trosnind în sobă. O armonie perfectă, îmbătată-n zgomot şi scăldată-n mirosuri care mai de care mai apetisante.

O MINUNE CÂT ÎNCAPE PRIN OCHII MEI ȘI IESE PRIN SUFLET Mă plimbam nopțile în numele legământului minimal alături de el pe străzile parcă luminate prin coroana de nori liliachie. Așa de tare-mi surâdea iubirea.Mi-era așa de bine! Până a venit Crăciunul. Eram în plină iubire și am vrut să-i arăt un loc foarte drag mie, unde îmi petreceam zilele de dinaintea sărbătorilor, mai ales înainte de Crăciun. Mai erau două zile până în Ajun. Am mers la periferia micului oraș. Între două lacuri se afla o mică grădină. Parcă era o lume ascunsă.Totul era acoperit de chiciură, de rotocoale de gheață cu amprente proprii. Erau atât de multe specii de copaci îmbrăcați în omăt...nimic nu arăta la fel. Un peisaj nemaivăzut. Nici nu vă imaginați! Lacurile erau înghețate, dar mai frumoase ca niciodată.&nbsp;Nu se zărea țipenie de om sau animal, doar sufletele noastre calde. Eram înfofoliți nevoie mare, dar stăteam îmbrățisați în micul ger ce ne cânta prin căciuli. Și începusem să-i spun cât de mult mă bucur.&nbsp;Eram așa de fericită că era și el cu mine! Parcă nu-mi mai trebuia nimic în momentul acela. De fapt, clipele erau mari ca lacurile! Era o minune și nu voiam să mai plec nicăieri! Însă...poate că un Crăciun nu are mereu datoria de a fi magic.Poate că un Crăciun e doar o sărbătoare banală.Totul putea fi distrus într-o clipită de fulgi reci. Sufletului cu care mă încălzisem tot timpul acela nu îi plăcea nimic. Îmi tot spunea că e prea frig, că vrea acasă. Și a ruinat tot ce mi-era drag la locul acela. A fost ca și cum dintr-o dată toată chiciura s-a amplificat, pe jos s-a pus polei de nestăvilit, copacii s-au aplecat supărați, iar lacrimile mele nu izbucneau de frica gerului care odată îmi fusese prieten.Tot aerul prin care pluteam, sau treceam de-a-notul...mi-era străin. Ce minune, într-adevăr! Și-a făcut loc prin ochii mei acum sticloși de dezamăgire, cândva plini de scântei și a ieșit prin sufletul meu acum rece precum gheața pe care călcam.V-am zis, mai există și Crăciunuri așa. Mă plimbam nopțile în numele legământului minimal alături de el pe străzile parcă luminate prin coroana de nori liliachie, așa de tare-mi surâdea iubirea. Mi-era așa de bine... Camelia Costea, clasa a X-a A

Ardeam de nerăbdare să primesc darurile Moşului şi să mi se îndeplinească dorințele de Craciun, şoptite printre ramuri pline de sclipici. Crăciunul reprezenta pentru mine o candela pusă de veghe pământului; un tot alcătuit din haine roşii, din colinde, din mirosurile de vanilie, de cozonaci fierbinți şi din puzderia de zăpadă așternută la geamul nostru.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Însă Crăciunul însemna mai mult de atât. Însemna iubire, dăruire, bunătate. &nbsp;&nbsp;Seara, ora îşi punea o coroana de nori liliachie, cerul parcă se rupea în două, contururile lumii se ştergeau, zăpada se revărsa peste lume, iar din cer coborau sclipiri efemere. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Crăciunul are un farmec aparte. Mă poartă spre o lume nouă, spre un univers care se deschide din vorbe bune şi dulci, soptite la poalele bradului frumos împodobit: ‘’Darurile albe, darurile pline, vin de sus de unde şi lumina vine’’ &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Laetiția Hossu-Longin, clasa a X-a A

interpretare Sabin Ștefaniu clasa a X-a B

Speranță Praf de stea acoperind drumuri de Magi. Veste de-o Naștere bună. Miros de cer deschis a minune, Chemare de îngeri în staul. Genunchi plecați a-nchinare, Sclipire de aur. Tămâie și smirnă. Surâs de Prunc, Lumină și aripi boltite peste o întreagă Poveste. Iarnă... Crăciun... &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Runa Ene, clasa a V-a B

Scriam în afișul de promovare a Cenaclului de Vineri că aș dori să devină o alternativă la acest timp parcă suspendat, la aceste momente lungi în care ne ținem parcă cu toții respirația, așteptând să trăim din nou, să tragem din nou aer în piept, pe săturate. Și câtă dreptate aveam! Copiii aceștia frumoși, pentru mine rămân copii, chiar dacă sunt în majoritate adolescenți și gândesc atât de matur, copiii aceștia s-au găsit atât de repede și de firesc. Parcă toate ideile, gândurile, sunetele și culorile acelea așteptau undeva după colț, preapline, nerăbdătoare să se transforme într-un spațiu-timp securizat și securizant, cel cu miros de scorțișoară și de cozonac, de zâmbet de bunici, de stele ninse din poveste... Povestea Crăciunului. prof.coordonator Alina Ene

Noapte de vis &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În sfârșit, momentul mult așteptat de toți venise. Era o seară minunată de Crăciun. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Steluțe argintii coborau gingaș din norii ca de vată, plutind într-un dans amețitor. Zăpada cernută din văzduh împodobea casele și copacii cu o dantelă albă, ocolind din când în când decorațiunile festive care începuseră să lumineze. Acum, strada odată pustie era plină de zumzetele vesele ale copiilor care se îngrămădeau entuziasmați la diferite tarabe cu dulciuri alese. Mirosul ademenitor de scorțișoară îți gâdila plăcut nările, turta dulce era frumos împachetată așteptându-și cumpărătorii, iar adulții stăteau împreună în foișorul din lemn, încălzindu-se cu un vin fiert. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Nu peste multă vreme, localnicii s-au strâns pentru a cânta colinde și pentru a împodobi falnicul brad, a cărui stea îți atrăgea instantaneu atenția prin sclipirea ei aparte. Acela era un moment în care, cu toții uitau de supărările pe care le purtau în ei, unindu-se pentru același scop. Acela de a menține aprinsă magia Crăciunului care mereu a adus fericire în fiecare suflet și în fiecare casă.&nbsp;&nbsp; &nbsp;&nbsp;Regina nopții, luna, mândră de reușita ei de a pune capăt caruselului de fulgi năzdrăvani, privea fermecătoarea panoramă, trimițând raze argintate peste albul nesfârșit. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Dimineața următoare, discul roșu al soarelui şi-a apariția,&nbsp; trezind orașul cu multă voioșie pentru a-și deschide splendidele daruri, iar aroma cozonacului răsfăța toate simțurile nerăbdătorilor copilași. Și așa Crăciunul, considerată de mulți doar o simplă sărbătoare, unește zeci de suflete care laolaltă trăiesc aceleași sentimente de vis. &nbsp;Ana-Maria Badea, clasa a X-a B

Patinoarul Oh, îmi aduc aminte de parcă a fost ieri: mirosul prăjiturilor proaspăt coapte de bunica, ce umplea&nbsp;camera cu scorțișoară și vanilie, căldura focului făcut de bunicul, eu și Andreea, verișoara mea, alergând cât ne țineau picioarele în casa veche a familiei, fără să realizăm că am putea sparge, din greșeală,&nbsp;bibelourile preaiubite ale bunicii.&nbsp; Afară era o vreme geroasă de iarnă. Ramurile copacilor erau complet înghețate, vântul sufla cu patos ba din stânga, ba din dreapta, iar întreg satul era învelit în mantia enigmatică și totodată plină de farmec a acelui anotimp. Chiar și lacul din fața casei, unde astă vară stăteam și admiram gingășia rațelor și ascultam muzica broaștelor, era acum lipsit de viață, era înghețat. Pe vremea aceea, eu aveam doar 7 ani, iar verișoara mea, 5. Inimile noastre de hoinari aveau extrem de multă energie, ba chiar pot spune că era o adevărată provocare pentru bunici să ne țină în frâu. Cât stăteam noi și mâncam din prăjiturile cu glazură verde, am zărit așezate într-un colț îndepărtat, patinele. Așa că, m-am uitat la Andreea și am început să zâmbim cu gura până la urechi. Bunicul, văzându-ne chipurile radiind de fericire, a luat niște luminițe, boxa pe care i-o făcusem cadou cu un an în&nbsp;urmă, cu gândul să îl fac mai modern, și a ieşit afară. Bunica ne-a îmbrăcat gros, ne-a pus căciulile, mănușile, ne-a legat fularele și cu delicatețe, ne-a sărutat pe frunte.&nbsp; Ajunse în fața lacului, nu ne-a venit să credem ce am văzut: crengile copacilor erau decorate cu luminițe multicolore, aranjate cu mare grijă, însoțite de mirosul vinului fiert pe care îl beau părinții. În surdină se auzeau colinde de Crăciun, iar în fața noastră, toți copiii din sat râdeau și patinau cât vedeai cu ochii. Mi-am luat verișoara de mână și ne-am alăturat prietenilor noștri. Clipele erau ca niște lacuri de câmpie, era magic.&nbsp; După un timp, i-am zărit pe bunici pe marginea patinoarului. Se țineau de mână și dansau. Emanau dragoste pură și pace, niciodată nu înțelesesem cum se poate să iubești aceeași persoană după zeci de ani, dar bunica și bunicul erau exemplul perfect al iubirii adevărate.&nbsp; Pe moment, nu realizasem cât de importantă va fi acesta clipă. Abia acum, ajunsă în floarea vârstei, cu cei doi copii ai mei, îmi dau seama cât de mult îmi lipseşti, bunico! Vorbele tale, privirile tale, aerul, tot. Este Ajunul Crăciunului și stau sprijinită de fereastră cu o cană de ceai în mână și privesc spre lac. În suflet îmi arde amintirea serii în care patinam și tu dansai. Îmi lipsești… Raisa Bujdoiu, clasa a X-a B

Crăciun cu parfum de amintiri &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;A pus cana de cafea pe masă şi aşezându-se şi mai confortabil în fotoliu, şi-a ațintit privirea spre geam, la cerul care plângea cu lacrimi de gheață. Carla obișnuia să îi spună că nu e bine să bea cafea la o oră atât de târzie, dar adevărul e că, oricât de mult ar fi vrut să nege, si ea era condusă de același viciu. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În mai se împlineau șase ani de când fata, acum frumoasa tânără în vârstă de 25 de ani, plecase la facultate într-o altă țară. Impulsivitatea de care dădea dovadă, moștenită de la mama sa, o făcuse să accepte să lucreze undeva peste ocean, nerealizând câți kilometri erau acum între apartamentul în care stătea şi locul pe care odată îl numise "acasă". &nbsp;&nbsp;&nbsp;În seara precedentă împodobise bradul, agățase luminițe pe balustrada dimprejurul scării şi se asigurase că face mai multe prăjituri decât era necesar. Nu venea nimeni de Crăciun să o viziteze și încă nu acceptase asta în totalitate, așa că decora fiecare colțișor al apartamentului, fiind conștientă de faptul că în orice altă lună din an, cele 4 camere ar fi emanat singurătatea pe care ea o simțea zilnic. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Filmul "Singur acasă" încă rula în fundal. Era unul dintre puținele lucruri care îi aduceau profund aminte de casă. Încă de când era mică, vizionarea celebrului film devenise un fel de tradiție. Își amintea cu exactitate cum ea și Carla, sora mai mare, se ascundeau între păturile și pernele de pe canapea și urmăreau cu mare atenție filmul. Între timp, mama le aducea câte un ceai "nu prea dulce", cu lămâie, exact cum îi plăcea Elizei, urmând ca ambii lor părinți să li se alăture pe canapea. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Parcă ieri fura dulciuri de sub brad, urmând să fie iar certată. "Ce contează că mă ceartă? Tot eu am rămas cu dulciurile!" se gândea fata de 10 ani de fiecare dată când mama&nbsp;flutura degetul arătator spre fața ei și striga ceva spre a o opri din a mânca atâtea bomboane. &nbsp;&nbsp;Acum rutina ei de Crăciun era mult mai simplă și plictisitoare: gătea prăjituri și fursecuri pe care le decora specific sărbătorii, iar apoi le ducea, împreuna cu câteva cadouri, la Casa de Copii pe lângă care trecea în fiecare zi, în drum spre serviciu. Ajuta alte persoane periodic, în principal pentru că îi plăcea să vadă cum&nbsp;oamenii zâmbesc, dar și pentru că, uneori, nu mai putea să suporte vinovăția datorată faptului că nu mai sunase acasă de cel puțin 8-9 luni. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Şi astăzi urmase aceeași rutină, însă un lucru se schimbase: când s-a dus să le ducă copiilor prăjituri și cadouri, și ei o așteptau cu un cadou, special pentru ea. Nu era nimic scump, erau doar câteva felicitări însoțite de desene și o scrisoare de mulțumire. A citit scrisoarea abia când a ajuns acasă, însă nu se aștepta ca lectura unei simple scrisori să-i provoace atâtea emoții. Era fericită, atât de fericită, și ceva, undeva în interiorul ei s-a schimbat, oferindu-i un imbold spre a-și suna părinții.

Plimbare de iarnă Decembrie. Afară este frig. Gerul a făcut desene pe geam. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;A început să ningă cu fulgi pufoși.&nbsp;Mi-am luat cățelul şi am ieșit la plimbare prin pădure. Se însera peste arborii rari. Brazii erau acoperiți cu pături groase de zăpadă. Mirosea a cetină. Era liniște deplină, tulburată doar de o ciocănitoare veselă care căuta hrană. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Deodată, o rază de soare s-a furișat printre copaci, de parcă totul trebuia să se transforme în aur. Cățelul s-a bucurat şi a luat-o la fugă, iar eu l-am urmat în adâncul pădurii. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Frumusețea naturii mi-a tăiat răsuflarea. Cu cât înaintam mai adânc printre copaci, cu atât începeau să lumineze mai tare inimile noastre de hoinari. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;O veveriță a ieșit din scorbură și ne-a salutat dând din codița ei stufoasă, apoi a plecat grăbită, căci se lăsase întunericul.&nbsp; &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Mi-am dat seama că se făcuse târziu. Ora își pusese o coroană de nori liliachie așa că nu mi-am dat seama cum trecuse timpul. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Am plecat veseli acasă, bucuroși de plimbarea noastră! &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Robert Vasiliu, clasa a X-a A

&nbsp;Ne-am străduit să prindem în ea spiritul Crăciunului, aşa cum am ştiut şi am putut fiecare. Dar, parcă nici măcar nu există cuvinte pentru asta, iar atunci când nu există cuvinte, înseamnă că este ceva cât se poate de minunat. &nbsp;&nbsp;&nbsp;În paginile ce urmează veți descoperi desene, recitări, scrieri artistice şi cântece. Câte o bucățică din fiecare, ruptă cu grijă, şlefuită cu atenție şi îngropată (ironie stilistică, căci tot ceea ce am creat trăieşte odată cu noi) chiar în paginile acestea virtuale, asemenea unei capsule a timpului.&nbsp; EVENTUAL DACĂ AȚI MAI VREA DUMNEAVOASTRĂ SĂ ADĂUGAȚI CEVA. Cu suflet şi cu alte condimente, NUMELE TUTUROR.

Același geam &nbsp;&nbsp; Anul acesta totul e diferit. Pe străzile pustii și reci se ridică falnici arborii rari, câțiva oameni ce mișună aievea stau cu nasul în fular în căutarea căldurii. Nu se așteptau la așa zăpadă la începutul lunii decembrie. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Trec pe străduța îngustă de lângă Universitate și văd într-unul dintre apartamente un cuplu balansându-se pe ritmul unei melodii ce răsună dintr-un pick-up vechi. Se vede că se iubesc: ea își odihneşte capul pe umărul lui,&nbsp;în timp ce el îi șopteşte ceva ce o face să râdă. Mă simt ca în transă, însă trebuia să ajung la primul curs. Urc scările în grabă și mă îndrept către clasă cu tubul portdesen plin cu schițe. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Având locul de la geam îmi țin capul în palmă, privesc ninsoarea ce tocmai a început și îmi reamintesc de momentele de liniște pe care le-am trăit în fața geamului celor doi. &nbsp;&nbsp;&nbsp;Lucrez de zor la o planșă, când paznicul dă buzna să-mi spună că trebuie să închidă. Iar am pierdut noțiunea timpului în atelier.. Îmi strâng lucrurile, mă înfofolesc în geaca groasă și o iau la pas pe holul imens. Imediat ce deschid ușa un curent înghețat mă lovește în față. E așa de frig. Coroana de nori liliachie îmi aduce aminte că se va însera în scurt timp, așa că trec aceeași străduță îngustă, mă holbez la același geam unde văd o lumânare arzând cu fitilul aproape terminat și-mi continui drumul către casă prin pătura albă și groasă de zăpadă. Abia aștept cana fierbinte cu ceai. CRISTEA IRINA, clasa a X- a B

Dar, când ,,real şi simplu” nu mai este o opțiune, arta este ultima noastră salvare. Căci doar prin artă mai putem trăi plenar. Prima întâlnire a cenaclului a fost ca o gură de aer proaspăt pentru noi. A fost cel mai real lucru simțit de multă vreme și, timp de o oră, ne-am îmbătat cu magica prezență a artei, primind-o înăuntrul nostru prin fiecare por. Arta ne-a liniştit inimile ce băteau tensionate, ne-a relaxat şi, ca într-un frumos basm de pe vremuri, ne-a purtat pe brațele sale blânde. Am simțit speranta plăpândă, melancolie dulce şi dor amar. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Arta are această abilitate uluitoare de a transmite, de a coagula emoția. Am plâns în arta noastră, am țipat şi ne-am dorit. Ne-am dori câte-n lună şi-n stele de am putea să trăim numai prin artă, dar, fiind un vis nerealist, ne-am dorit ca măcar să simțim aceste sărbători în inimile noastre. Să ne bucurăm împreună de tot ceea ce înseamnă Crăciunul.&nbsp; Şi fiindcă cea mai mare bucurie a unui artist este aceea de a împărtăşi frumusețea sa cu lumea, ne-am hotărât că cel mai mult ne-am dori sa ne bucurăm cu toții. Așa ca am realizat o revistă!

Un cadou de Crăciun &nbsp;Trei…doi…unu… &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Decembrie, luna cadourilor…bine, a familiei, colindători, Moș Crăciun, familie și prieteni, Pandora, Sephora, stiți voi…dar în povestea de astăzi nu vom vorbi despre bucurii materiale, ci despre mulțumire și împlinire sufletească, fapte bune și prietenie. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Povestea începe în Ajunul Crăciunului. Familia Maiei este pe drum superreședința de vacanță, unde, ca în fiecare an, își va petrece sărbătorile. Peisajul este unul de basm: brazii semeți împodobiți cu nea, fumul scos pe hornul cabanelor ce aseamănă cu niște fantome ale iernii, casele acoperite cu un strat consistent de omăt și, pe marginile acoperișurilor, țurțuri ca niște săbii de gheață. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;După un drum lung de trei ore, Maia ajunge împreună cu părinții și bunicii ei la cabana de la munte. Odată ajunși, începe munca în echipă pentru curățenie și despachetat. Ulterior, mama și bunica intră în bucătărie unde mama pregătește friptura, iar bunica sarmale și cozonacul. Și cum tata împreună cu bunicul încep să instaleze decorațiunile, Maia nu știe ce să facă ca să nu-i încurce pe adulți, așa că se-mbracă gros și pornește să exploreze pădurea din apropierea casei. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Fata trece cu pași domoli, dar siguri, prin mormanele de zăpadă adunate pe lângă gardul casei și se avântă în pădure, dar astfel încât să nu se îndepărteze prea mult de casă. Pe când se plimbă și admiră natura, se hotărăște să adune conuri pe care le va decora și le va atârna în bradul de Crăciun. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În timp ce adună conuri, aude un sunet ciudat, de parcă cineva sau ceva plângea. Fetița urmează sunetul și-și dă seama că sunetul venea de la un brad bătrân. -&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Bună ziua, domnule brad! Ce s-a întâmplat, de ce sunteți trist? -&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Buna, Maia! Sunt trist fiindcă toți frații mei au fost luați de oameni pentru Crăciun și eu am rămas singur, nimeni nu mă vrea, fiindcă sunt bătrân. -&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Chiar este trist, însa de unde îmi știți numele? -&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În fiecare an, când vii aici cu familia sau prietenii, îți aud numele, așa că l-am reținut. -&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Foarte frumos din partea dumneavoastră, domnule brad! Ei bine, trebuie să plec, familia mea mă așteaptă, rămâneți cu bine! &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Fata pleacă acasă, având de gând să aibă o discuție importantă cu familia ei. E întâmpinată de bunica ei care o aștepta la masă împreună cu restul familiei. Se simțea aroma Crăciunului de cozonaci și portocale. Casa decorată frumos cu luminițe și crengi de brad, colindele răsunau pe fundal, focul era aprins în șemineu. După mâncare, Maia propune ca înainte de răsărit să meargă în pădure să împodobească bradul rămas singur. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Așa că, la miezul nopții, familia se îndreaptă spre brad și îl împodobește, asa cum sugerase Maia. Hotărăsc ca în fiecare an să facă la fel, ca tradiție de familie. Antonia Dragu, clasa a 9-a B

&nbsp;&nbsp;În ultima jumătate de oră a oscilat între a face asta sau a se uita la încă un episod din serial, însă, după ceva timp, a reușit să-și facă curaj pentru a scoate telefonul din geantă. L-a ridicat în fața ochilor și s-a holbat la el pentru încă cinci minute. Îi era frică de reacția mamei. Poate urma s-o certe că nu a sunat de atât de mult timp, sau poate urma să fie tristă că nu a mai vazut-o de atâția ani, însa Eliza a reușit să-și ia inima în dinți și a apăsat pe butonul "apelare". &nbsp;&nbsp;A pus telefonul la ureche și a așteptat, inima începând să-i bată din ce in ce mai tare. Apoi, pentru doar o secundă, a fost o liniște totală, înfiorătoare, ca apoi să audă vocea caldă a persoanei care a crescut-o. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;-Cine este? &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;-Bună, mama! &nbsp;S-a lăsat o liniște ciudată, apoi s-a auzit un foșnet și un strigăt înfundat "David, David,&nbsp;e Eliza, vino repede să o saluți!" Fata a început să zâmbească, simțind fericirea și căldura emanată de cele două persoane care se aflau de partea cealaltă. &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;-Bună, mama! Bună, tata! Crăciun fericit! Ce faceți? Mi-a fost dor de voi! Ilinca Goicea, clasa a IX-a C

interpretare Tudor Oncescu clasa a IX-a B

Cenaclul de Vineri Nr.1

Cenaclul de Vineri Nr.1

Name

Safari may block some audio or video from playing automatically and ‘read to me’ will skip these. You can configure this in Safari’s preferences.